Michael Lombardo, preşedintele HBO Programming, a anunţat că serialul Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) va reveni şi cu un al treilea sezon… aşa cum era de aşteptat, de altfel.
Sezonul următor va acoperi cam jumătate din Iureşul săbiilor, cel de-al treilea volum din seria Cântec de Gheaţă şi Foc, şi va avea, la fel ca primele două sezoane, zece episoade.
Aşa cum ne-a obişnuit, George R.R. Martin va scrie scenariul pentru unul dintre episoade, cel de-al şaptelea, ca să fiu mai exactă, care se va numi Autumn Storms.
Având în vedere câţi fani are serialul (premiera sezonului al doilea a acumulat o audienţă de 8,3 milioane telespectatori), nu cred că exista cineva care să creadă că serialul se va opri la acest sezon.
Totuşi, momentan nu se ştie câte sezoane va avea în total. Creatorii seriei, David Benioff si D.B. Weiss, spun că Iureşul săbiilor este mult prea lung pentru a încăpea într-un singur sezon, aşa că vor împărţi romanul, după cum spunea şi Martin.
“Planul ar fi, dacă suntem suficient de norocoşi, să folosim atâtea sezoane de câte avem nevoie pentru a spune întreaga poveste.”
Despre serial nu s-au auzit până acum decât cuvinte de laudă: Newsday l-a numit “cel mai bun serial din televiziune”, Los Angeles Times îl vede ca pe un “festin cinematografic”, Wall Street Journal îl consideră “magnific”, iar USA Today l-a numit “aproape perfect”.
Serialul este difuzat pe HBO în fiecare luni, începând cu ora 22:00.
Tweet
Dar cand va reveni Nemira cu Dansul dragonilor in format necartonat?