Când am citit pentru prima oara Teoria norilor în original, am avut revelaţia unui autor francez care nu scrie ca un autor francez. Fără autoficţiunea care a devenit sufocantă pe alocuri, fără ironica perspectivă asupra conştiinţei că nimic nu poate fi schimbat, fără elucubraţiile sexuale care ating adesea ilarul sau morbidul.

Într-un interviu, scriitorul căruia Nemira i-a dedicat o serie de autor (5 volume publicate până acum), declară: „Îmi place să scriu poveşti.“ Şi povestea norilor, a vânătorilor de nori, a fost cea care m-a determinat să achiziţionez în colecţia Babel un roman de debut, un text construit pe modelul celor O mie şi una de nopţi, cu un povestitor japonez, Akira Kumo. Despre nori, Audeguy mărturiseşte că este o temă care l-a însoţit încă din copilărie. Pentru el, ca şi pentru orice cititor al romanului său, norii „sunt o perfectă imagine a lumii“. Asupra lor se opreşte punctual şi într-o altă carte-bijuterie, de panseuri, Mic elogiu al blândeţii: „Norii sunt de negândit. Nemăsuraţi.“

A urmat o altă poveste, aceea a Fratelui lui Rousseau, cel despre care cunoscutul filosof doar aminteşte, în treacăt, în Confesiuni. Un personaj libertin care se înfruptă din toate schimbările secolului al XVIII-lea, care se dedă cuceririlor mecanicii întru perfecţionarea viului, contrarul fratelui său ilustru, acest „prim rege al autoficţiunii“, cum îl numeşte pe drept cuvânt Audeguy.

Şi poveştile au continuat pentru că în mintea autorului ideile nu contenesc să se ivească („Lucrez tot timpul. Idei de romane îmi străbat mereu spiritul.“), de astă dată cu un roman a cărui acţiune se petrece în Kenya: Noi, ceilalţi, volum apărut doar de câteva zile la Editura Nemira. Un roman despre ceea ce este străin, despre necunoscut. În care turismul este ucis pentru a face loc unei priviri directe, dezgolite de interesul documentar sau de înfrumuseţările reclamelor, asupra unei lumi pe care tânărul fotograf Pierre, venit să-şi recupereze tatăl decedat, are privilegiul de a o descoperi.

De-a lungul timpului, citindu-l pe Stéphane Audeguy, am descoperit dincolo de poveştile care ne plimbă prin secole şi teritorii insolite, autorul, discret, aşa cum se prezintă el însuşi cu ocazia decernării Premiului Deux Magots pentru Fratele lui Rousseau: „Nu obişnuiesc să fac parte din actualitatea literară, să fiu în faţă pe scenă, dar sunt încântat de acest premiu. Predau istoria cinematografului la Boulogne Billancourt, în restul timpului scriu romane şi asta îmi convine de minune.“

De abia aştept să-l cunosc în persoană pe teoreticianul norilor, la Bucureşti, la Standul Ambasadei Franţei de la Târgul de carte Gaudeamus, acolo unde vă invităm şi pe voi, dragi cititori 🙂