Sven Hassel, aşa cum îi stă bine: integral, pe nemira.ro!

Aici, la editura Nemira, ne place suspansul. De asta şi avem o colecţie numită în felul acesta şi chiar despre aceasta este vorba acum. În acelaşi timp însă, cu voia voastră, a cititorilor noştri, în cauză este şi suspansul în care v-am ţinut până acum. Şi spunem asta pentru că am luat cunoştinţă de fiecare mesaj al vostru ce ne întreba când va fi disponibilă una din cele mai aşteptate colecţii pe site-ul nemira.ro: colecţia Sven Hassel.

Acum, însă, iată, aşteptarea a luat sfârşit. Toate cele 14 titluri ale iubitului autor danez sunt disponibile din acest moment pe site-ul nostru, aşteptând doar ca voi să le revendicaţi. Aşadar, fie că doriţi să (re)citiţi Moarte şi viscol, Blindatele morţii, Monte Cassino, sau oricare din cele 14 titluri scrise de marele autor, acum este cea mai bună ocazie să o faceţi. Desigur, nu putem încheia fără a vă cere scuze că acest lucru nu s-a putut întâmpla mai repede. Suntem convinşi, însă, că aşteptarea a meritat: reeditarea uneia din cele mai iubite colecţii din lume este acum la un numai un click distanţă!

Sven Hassel integral 600p400

2 Commentarii

  1. Gabriel Mihailescu 04/12/2018 Reply
    • Nemira 11/12/2018 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *