Luna noiembrie înseamnă două chestii pentru tine, dacă ești iubitor de carte: reduceri bune de Black Friday pe site-ul Nemira și Târgul de Carte Gaudeamus. Cum prima doar ce a trecut, urmează o desfătare plină de cărți faine vreme de 5 zile – Armada va fi prezentă la Gaudeamus! Te invităm la Pavilionul Central Romexpo, în perioada 22 – 26 noiembrie, pentru a participa la o nouă ediție a târgului. Programul de vizitare în fiecare zi este de la 10:00 …
În colțurile nedeslușite ale literaturii moderne, unde se întâlnesc frica, suspansul și nefirescul, un nume stăpânește de multe decenii cu o mână de fier: Stephen King. Cu peste 65 de romane, aproape 200 de nuvele și povestiri, dar și o influență inegalabilă în sfera genurilor horror, fantasy și thriller, Stephen King stă ca un adevărat gigant în lumea poveștilor supranaturale. Armada a publicat o bună parte din opera sa (21 de romane și două volume de proză scurtă), așa că …
„Holly”, cel mai recent roman al maestrului literaturii horror, a apărut astăzi în librăriile din România, concomitent cu lansarea internațională. Evenimentul dă startul celebrării celor 5 ani pe care îi împlinește Armada, imprintul dedicat literaturii SF, fantasy și thriller al Grupului editorial Nemira. Adversari ascunși sub măști impenetrabile. Un oraș marcat de dispariții suspecte. Holly, acum pe cont propriu! Stephen King continuă seria capodoperelor literare cu acest nou roman, care va fi cu siguranță pe placul tuturor celor care au …
Răul se ascunde în locurile în care te aștepți cel mai puțin să fie. Răul nu este supranatural. Nu este un clovn venit dintr-o altă lume. Nu este diavolul încarnat într-un personaj malefic ce pregătește războiul apocalipsei. Nu este un vampir însetat de sânge sau un câine turbat, nu este o agenție secretă sau o mașină geloasă. Răul nu este un hotel izolat și înzăpezit. Răul nu vine din cer și nici de sub pământ. Răul este aici. În cel …