Un eveniment editorial de excepţie este pe cale să aibă loc pe piaţa de carte din România: apariţia Istoriei lumii, o istorie, aşa cum o sugerează şi numele, a tuturor istoriilor, în prezentarea  reputatului jurnalist şi scriitor Andrew Marr, autorul documentarului BBC cu acelaşi nume. În continuare îţi prezentăm câteva lucruri mai puţin cunoscute despre lumea pe care credeai că o cunoşti
Războiul Bătrânilor este poate cea mai importantă apariţie în colecţia Nautilus din toamna aceasta. John Scalzi face parte din noul val de scriitori SF de după 2000, nominalizat la toate premiile importante, în anul 2012 fiind inclus de fani în topul Locus al celor mai bune cărţi de SF din secolul 21, a cărui primă poziţie a şi ocupat-o de altfel ulterior, iar o adaptare cinematografică e în lucru.