Un eveniment editorial de excepţie este pe cale să aibă loc pe piaţa de carte din România: apariţia Istoriei lumii, o istorie, aşa cum o sugerează şi numele, a tuturor istoriilor, în prezentarea reputatului jurnalist şi scriitor Andrew Marr, autorul documentarului BBC cu acelaşi nume. În continuare îţi prezentăm câteva lucruri mai puţin cunoscute despre lumea pe care credeai că o cunoşti cum nu se poate mai bine. Iată însă, în cuvintele autorului britanic, de ce lucrurile nu stau tocmai aşa:
1. Chiar dacă eşti un aborigen din insulele Pacificului internat într-un spital oncologic, un fermier german, un om de serviciu japonez sau un londonez de origine pakistaneză care urmează universitatea – ai un singur strămoş comun. Stephen Oppenheimer, specialist în studii ADN de la Universitatea Oxford, afirmă: „Orice non-african din Australia, America, Siberia, Islanda, Europa, China şi India îşi poate urmări prin trecut moştenirea genetică, până la o singură linie care provine din Africa“.
2. Un aspect în privinţa căruia există consens aproape unanim este rolul pe care l-a jucat clima în istoria lumii. Răcirea şi încălzirea Pământului, datorate activităţii solare, impacturilor meteoriţilor, erupţiilor vulcanice sau infimelor modificări ale înclinării axei planetare, au afectat înaintarea şi retragerea deşerturilor, deschiderea sau închiderea punţilor de pământ pentru migraţii şi astfel povestea maimuţei noastre povestitoare.
3. Oamenii au fost vânători-culegători mai multă vreme decât au fost agricultori; de minimum zece până la cincisprezece ori mai mult. Abia acum devenim o specie care trăieşte în principal în oraşe, însă dacă oraşele ne domină de un secol sau două, trecutul de vânători-culegători este de o mie de ori mai lung.
4. Când facem comerţ pe suprafeţe întinse, răspândim boli faţă de care unele corpuri sunt mai puţin călite decât altele. Aceasta a dus la reculuri ale dezvoltării în fostul Imperiu Roman şi în China.
5. Galileo fusese fascinat şi de microscoape, nu doar de telescoape, iar în Roma, în 1624, prezentase numeroasele insecte pe care propriul său microscop compus le arăta gigantice.
6. Marele inventator al Americii, Thomas Edison, care a inventat becul electric, fonograful şi kinetoscopul (printre alte peste o mie de patente pe numele său), era un entuziast fanatic al producţiei în masă. Unul dintre protejaţii săi, un inginer imigrant care provenea dintr-o familie anglo-irlandeză, pe nume Henry Ford, a fost încurajat de Edison să înfiinţeze o companie producătoare de automobile.
7. Ascensiunea Moscovei ca bogat centru de comerţ a depins în mare măsură de negoţul cu blănuri. Încă din 1486 diplomatul grec George Trakhaniot care activa în Moscova a consemnat: „Mulţi negustori din Germania şi Polonia se adună în oraş în timpul iernii şi cumpără exclusiv blănuri: de samur, vulpe, hermină, jder şi uneori de lup. Și cu toate că blănurile sunt procurate din locuri aflate la multe zile depărtare de Moscova… toate sunt aduse în locul acesta, iar neguţătorii le cumpără de aici.“
V-am stârnit curiozitatea? Sperăm că da, pentru că acestea sunt numai câteva dintre informaţiile fascinante pe care le aduce Andrew Marr cititorilor săi. Dar poate că cel mai important aspect în ceea ce-l priveşte este talentul său de povestitor, pe care vă invităm de altfel să-l descoperiţi chiar acum pe nemira.ro. Şi foarte, foarte curând, în librării!
Tweet