Știm că nu ai fost întotdeauna mulțumit de ecranizări: nu ți-ai recunoscut personajele preferate, actorii nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, scenariștii au sărit/ignorat cele mai importante scene din roman, evoluția protagoniștilor a rămas la stadiul de mit chiar și după două-trei sezoane, iar diferențele dintre ce ai citit și ce ai văzut ar putea să fie sintetizate în nu mai puțin de zece pagini, întrecând majoritatea proiectelor de la școală, facultate sau serviciu (în plus, nu uita că pe …
Transformarea
Încerci să termini capitolul înainte să pleci la serviciu. Mai ai doar câteva pagini de citit, însă numărul obstacolelor pare să crească exponențial: nu îți găsești cheile, ai uitat unde ți-ai pus abonamentul de la metrou, încă te gândești dacă nu ar trebui să îți schimbi adidașii cu ceva mai confortabil, iar telefonul te anunță că ai cinci apeluri pierdute și trei mesaje pe WhatsApp. Și e abia luni. Adică marți. Sau e deja miercuri? În primele secunde, speri …
Ne plac romanele şi seriile YA: distopiile cu eroine curajoase și puternice, basmele întunecate, în care magia este imprevizibilă şi, aparent, imposibil de controlat, competiţiile pe viaţă şi pe moarte, cu mize ce ne sfidează imaginaţia şi ne testează loialitatea. Dar… ce cărți alegem când vrem să citim ceva diferit? Noi venim cu cinci recomandări! Istoria naturală a dragonilor, de Marie Brennan Comandă Marie Brennan îmbină ştiinţa cu fantasticul, mitul cu realitatea. Ne poartă pe urmele Isabellei Trent, …