Povestea Nemira a început acum 31 de ani și, până astăzi, aproape 23 de milioane de cărți au ajuns în bibliotecile cititorilor. Plăcerea lecturii e o poveste pe care o scriem împreună, zi de zi, cu fiecare pagină citită de voi. În 31 de ani preferințele de lectură au trecut prin schimbări, modificarea preferințelor de lectură în unele cazuri, fidelitate fermecătoare în altele sau pur și simplu noi și noi generații de cititori, fiecare cu autorii preferați. Nu putem să …
Trevor Noah, personalitate sud-africană, se remarcă prin carisma și umorul lui inconfundabil, fiind în prezent gazda emisiunii americane de succes „The Daily Show”. Născut în afara legii. Amintiri dintr-o copilărie sud-africană, de Trevor Noah este o carte care îți poate zgudui viziunea și credințele asupra lumii în care trăim. Viața lui în regimul apartheid a fost o experiență grea, iar Noah a reușit să redea asta prin filtrul său personal. Ce ilustrează cartea cel mai bine este puterea rezistenței umane …