TRADO – lansare cu Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad

Trado

TRADO, cartea scrisă de Svetlana Cârstean și Athena Farrokhzad, publicată în Suedia la începutul anului, apare la editura Nemira și se lansează în cadrul unui turneu cu cele două autoare.

Cartea se lansează la București, în prezența autoarelor, miercuri, 23 noiembrie, de la ora 19.30, la librăria Humanitas de la Cișmigiu. Prezintă Bogdan Ghiu.

Volumul Trado a fost lansat în Suedia în aprilie 2016, în cadrul unui turneu de nouă zile, de-a lungul căruia autoarele, Athena Farrokhzad și Svetlana Cârstean au susținut zece lecturi publice și dezbateri, în Stockholm, Umeå, Uppsala, Göteborg și Malmö. Cartea a beneficiat de zeci de cronici, iar turneul a fost însoțit de apariții la televiziunea națională și la radioul suedez. S-a spus că este o carte revoluționară, care schimbă paradigma.

Trado este o carte sub formă de triptic, ce include în interior trei cărți diferite: cartea de poeme a Athenei Farrokhzad, cartea de poeme a Svetlanei Cârstean, care include și câteva texte din volumul Gravitație, precum și o a treia carte, eseul comun despre trădare, traducere, scris și iubire.

Athena Farrokhzad (născută în 1983) este poetă, critic literar, autoare de piese de teatru și traducătoare. Predă cursuri de scriere creativă. Cartea sa de debut, Vitsvit, a apărut în 2013 la editura suedeză Albert Bonnier, iar traducerea în limba română, realizată de Svetlana Cârstean,  a fost publicată în noiembrie 2013, la editura Pandora M, sub titlul Albdinalb. Vitsvit a fost tradusă în numeroase limbi și a fost pusă în scenă de către regizoarea Farnaz Arbabi. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Svetlana Cârstean, a fost lansat în Suedia, de către editura Albert Bonnier în colaborare cu editura Rámus.

Svetlana Cârstean (născută în 1969) este poetă și traducătoare. A debutat în 1994, în cadrul volumului colectiv Tablou de familie, alături de T. O. Bobe, Răzvan Rădulescu, Mihai Ignat, Sorin Gherguț și  Cezar Paul-Bădescu. Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008, iar în 2013 a fost publicat în Suedia la editura Rámus, în traducerea poetei suedeze Athena Farrokhzad. Poemele sale au fost traduse în numeroase limbi. A lansat în 2015 volumul Gravitație, la Editura Trei. În aprilie 2016, volumul Trado, scris împreună cu Athena Farrokhzad, a fost lansat în Suedia, de către editura Albert Bonnier în colaborare cu editura Rámus.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *