Îi invidiezi pentru curaj și nesăbuință, curiozitate și îndrăzneală. Pentru aventurile care te-au ținut treaz până la 4 dimineața, pentru poveștile care ți s-au strecurat în suflet, dureros de realiste, ecouri dintr-o viață dorită cu nesaț, o iluzie ce sfidează regulile și depășește granițele ce te țin întemnițat în lumea din afara paginilor. Nu vei alege întotdeauna rolul de erou. Dorința de răzbunare și pericolul sunt atrase de antieroi și antagoniști, cei care nu se sfiesc să distrugă, să trădeze și să mintă pentru a obține tot ce își doresc.
Ca și tine, sunt și ei prizonieri. Ei sunt închiși între coperte, în timp ce tu vrei să le descoperi lumile și secretele, să călătorești nestingherit pe tărâmuri despre care doar ai citit, schițate după propria ta imaginație. Din păcate, încă nu am aflat cum te putem trimite în romanele și seriile pe care le iubești atât de mult. Dar, după o întâlnire misterioasă cu autorii Nemira și semnarea unui acord ce sfidează magia și încalcă aproape toate legile pe care am jurat să le apărăm, îți oferim în această vacanță de vară posibilitatea să călătorești cu unul dintre personajele tale preferate!
1. Dacă nu te deranjează compania unui necromant și ești pregătit să îți riști sufletul, Jorg Ancrath (Prințul spinilor) îți propune o excursie primejdioasă și câteva lecții de magie neagră. Îți recomandăm un bagaj ușor: câteva cuțite de vânătoare, două pumnale, multe brichete (suntem siguri că Jorg le va considera foarte folositoare) și testamentul (doar o măsură de precauție, nu ai de ce să îți faci griji; ai un testament, nu?). Ca destinații de călătorie, te sfătuim să eviți centrele turistice și să optezi pentru o zonă retrasă, mai sălbatică. Nu ar strica să ai asupra ta și un exemplar din Viața în sălbăticie, de Bear Grylls.
2. Cum sună ideea unui tur pe Valea Loarei, o vacanță relaxantă și lipsită de confruntări? Sophia Trenchard (Belgravia) întotdeauna și-a dorit să trăiască într-un palat, însă condiția socială și moștenirea nu i-au permis să aibă titlul mult râvnit. Nu este arogantă, dar i-ar plăcea să nu ducă grija zilei de mâine. Dacă îi permiți, o să îți povestească despre seara de dinaintea asediului de la Waterloo, despre balul în care tinerii și-au luat rămas bun și s-au pregătit de luptă. Și, înainte să vii cu o astfel de sugestie, nu, Sophia nu este încă pregătită să viziteze Belgia. Poate vara viitoare.
3. Tyler Dupree (Turbion) și-ar dori să vadă Aurora Boreală. După ce a supraviețuit apocalipsei și a urmărit spectacolul cosmic al stingerii stelelor, simte nevoia de o schimbare, să observe frumusețea de nedescris a boltei celeste. Nu ai de ce să te temi: e doctor, un partener de călătorie perfect, inteligent, descurcăreț și charismatic, iar poveștile lui îți vor reda speranța în umanitate. Vei simți un impuls de gelozie, dar când vei înțelege cât de multe a văzut și a pierdut, s-ar putea să îți regreți sentimentul.
4. Îți place căldura, „zăpușeala”? Nu te deranjează temperaturile de peste 40 grade, aerul uscat și atingerea aspră a nisipului pe piele? Atunci Amani Al’Hiza (Rebelul nisipurilor) este partenera ideală de călătorie! Un scurt avertisment: este foarte energică și rezistentă, doarme puțin, și, dacă ai noroc și îi câștigi încrederea, te va transforma într-un Pistolar (cu aprobarea lui Roland, desigur).
5. Vrei să iei o pauză de la propriile tradiții și să descoperi noi culturi? Gogol Ganguli (Porecla) îți este alături și îți propune un circuit-fulger! Niciodată nu s-a regăsit, nu a știut cine este sau cine ar trebui să fie. A încercat să se îndepărteze de familie și de obiceiurile bengaleze, să își construiască un viitor după propria viziune, să savureze diversitatea lumii și „să profite” de fiecare ocazie pentru a observa diferențele și asemănările culturale, ce ne fac unici și speciali. Să ai un bagaj ușor: veți merge foarte mult pe jos!
6. Te poți alătura ka-tet-ului lui Roland, ultimul Pistolar (seria Turnul Întunecat), dacă nu îți este teamă de necunoscut. Nu, nu râde! Nu știm ce planuri au aliații lui Roland, dar sunt șanse foarte mari ca tu: 1) să nu te mai întorci acasă, 2) să nu îți amintești nimic din vacanță, 3) să primești o nouă identitate și să te muți pe alt continent, 4) să ai coșmaruri în fiecare noapte, 5) să devii obsedat de Turnul Întunecat. Și acestea sunt doar urmările „favorabile”.
7. Ți-ar plăcea să îți petreci vacanța împreună cu o cititoare? Află detalii inedite despre cel mai neobișnuit club de lectură din istorie și cunoaște-o pe Juliet Ashton (Scrisori din insula Guernsey), o scriitoare tânără și curioasă, care a crescut în umbra celui de-al Doilea Război Mondial. Acum, vrea să surprindă în romanele ei contrastul dintre trecut și prezent: pune-o la curent cu ultimele descoperiri și minunile tehnologiei și încurajeaz-o să vină cu tine la lansări de carte, să îi cunoască pe cei mai talentați autori contemporani!
8. Ce spui de o excursie împreună cu Genly Ai (Mâna stângă a întunericului), un ambasador uman ce sigur și-a schimbat percepția asupra universului după ce a vizitat Gethen, o lume extraterestră unde nu există prejudecăți de gen, unde dominația masculină și supunerea feminină au fost eliminate? Avem o singură problemă: ce ai putea să îi arăți sau unde ai putea să îl duci ca să-l impresionezi și să îl convingi să îți povestească mai mult? Dacă îți plac provocările și vrei să ai o vacanță inedită, ar trebui să te apuci (încă) de acum de planificare. 99 de variante sunt suficiente.
9. Ce ai putea să îi oferi sau să îi arăți lui Tom Hazard (Cum să oprești timpul)? Nu a pierdut numărul secolelor trăite, însă a iubit și a pierdut de nenumărate ori. Amintește-i cât de fragilă și frumoasă este viața, cât de duios și magic este râsul lipsit de griji al unui copil. Amintește-i că prețul nemuririi nu trebuie să fie nefericirea și singurătatea. Nu trebuie să îi arăți sau să îi oferi necunoscutul, ci să găsești un loc în care istoria este încă vie. Oferă-i posibilitatea să trăiască în armonie cu timpul, nu în afara lui, și orice ai alege se va transforma într-o vacanță memorabilă.
10. După ce a locuit timp de zeci de ani în Silozul 18, Juliette (Silozul) vrea să călătorească în jurul lumii și să înțeleagă, poate pentru prima oară în viață, ce înseamnă cu adevărat să trăiești. Este foarte curajoasă, o tânără ce a luptat până la ultima suflare ca să își redobândească libertatea și încrederea în umanitate. Să ai în vedere o excursie cu multe activități și degustări! Merită un „răsfăț!”