2018 pentru autorii români Nemira

Pentru că ne mândrim foarte mult cu scriitorii români pe care îi publicăm la editura Nemira, am pregătit un scurt rezumat cu realizările lor din anul 2018, fie că e vorba de nominalizări, grupaje de traduceri, invitații la festivaluri sau premii. 2018 a fost un an în care am publicat numeroși autori români, am lansat colecția de proză contemporană, N’autor, coordonată de Eli Bădică, am mers în turnee de lansări, am organizat evenimente alături de ei.

Vă invităm, cu ocazia asta, să îi descoperiți și voi!

Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și co-autoare a volumului Trado, alături de Athena Farrokzhad, a fost invitată anul acesta la mai multe festivaluri de poezie, din Copenhaga, Varșovia, Madrid, Lodz. Iar pentru anul viitor, se pregătește traducerea în limba poloneză a Trado.

Florin Chirculescu a publicat în 2017 romanul Greva păcătoșilor, care a primit recenzii strălucite, iar în 2018 a fost nominalizat la Premiile Radio România Cultural, la Premiile Observator Cultural și la Premiile Ziarului de Iași.

Poeta Doina Ioanid, autoarea volumului Cele mai mici proze, din colecția Vorpal, a fost nominalizată la Premiile pentru Literatură Scrisă de Femei „Sofia Nădejde” și la Festivalului Național George Bacovia. Totodată, două grupaje din Cele mai mici proze au apărut traduse în Poésie-Première şi în L’Intrranquille, iar întregul volum urmează să fie tradus la o editură belgiană. 

Bogdan Munteanu, autorul volumului de proze scurte Ai uitat să râzi a fost invitat anul acesta la cea de-a 37-a ediție a Târgului Internațional de Carte TÜYAP de la Istanbul.

Poeta Cosmina Moroșan, autoarea volumului Beatitudine, din colecția Vorpal, a câștigat Premiul Tânărul poet al anului, la Gala Tinerilor Scriitori și Premiul pentru poezie la Premiile pentru Literatura Scrisă de Femei „Sofia Nădejde”.

Raluca Nagy, care a debutat în colecția nautor anul acesta cu romanul Un cal într-o mare de lebede,a câștigat premiul pentru debut în proză din cadrul Premiile pentru Literatura Scrisă de Femei „Sofia Nădejde”.

Mara Wagner, autoarea romanului În spatele blocului, publicat la Nemira în 2017, a lăsat o impresie puternică criticilor și a fost nominalizată de două ori pentru debut: la Premiile Observator Cultural și la Premiile pentru Literatura Scrisă de Femei „Sofia Nădejde”.

Poeta Elena Vlădăreanu, cu volumul-manifest Bani.Muncă.Timp liber, apărut în colecția Vorpal, a fost nominalizată la premiul pentru poezie de la Premiile Obserator Cultural.

Textele Andrei Rotaru din Tribar, volum de poezie apărut în colecția Vorpal anul acesta, au apărut în limba engleză în revista Anomaly (SUA) și au fost nominalizate la Pushcart Prize 2018.

Adrian Mihălțianu, autorul primelor două volume din seria Terra XXI, Epoca Inocenței (2017) și Apusul (2018) , s-a numărat printre cei 14 finaliști din toată lumea la concursul de proiecte globale A New Shapeorganizat de fundația Global Challenges,  un premiu de 5 milioane de dolari, proiectul scriitorului fiind selectat din 2700 de proiecte primite din 122 de țări.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *