Unul din o sută de oameni are epilepsie. Cipri, protagonistul din «Stai jos sau cazi», se încăpățânează să povestească despre vulnerabilitatea lui. Boala e însoțită de un fel de umor – atât Cipri, cât și cei care asistă la crizele lui percep realitatea în mod distorsionat. Unii nu știu nimic despre epilepsie, alții știu prea multe. (Bogdan Munteanu) Echipa Teatrului Luceafărul din Iași va fi prezentă în luna noiembrie în București cu două reprezentații ale spectacolului „Stai jos sau cazi”, …
n’autor
Cătălin Ceaușoglu a primit ex aequo Premiul „Cartea discretă a anului (2022)” pentru debutul său, „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” (n’autor, Nemira), în timp ce Teodor Dună a fost câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a Anului”, acordat volumului „Flașneta Babel” (Vorpal, Nemira). Volumul „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”, semnat de Cătălin Ceaușoglu, a fost recompensat vineri, 3 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu Premiul „Cartea discretă a anului”, …
Autoarele Nemira, Maria Orban, publicată cu două romane în imprintul n’autor al Grupului editorial Nemira, și Dia Radu, căreia tocmai i-a apărut un volum în colecția Yorick, sunt invitate la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), care va avea loc între 18 și 22 octombrie a.c. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT) este cel mai important festival literar din Estul Europei, care reunește din 2013 în capitala …
Povestea Nemira este despre cărți și oameni – cititori de pretutindeni, redactori, traducători, autori, librari – uniți de #plăcerealecturii. Cu ocazia împlinirii a 32 de ani de Nemira, am provocat câțiva dintre n’autori să ne povestească despre începuturile lor cu editura Nemira și care sunt cărțile pe care le recomandă. Liviu Ornea, scriitorul volumelor Viitorul anterior și Viața ca o glumă proastă Despre Nemira am aflat încă de la începuturile ei: în acei ani, era singura editură care publica mult …
n’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică, împlinește 5 ani.Au fost 5 ani plini de povești autentice, care deschid drumuri și în care ne-am (re)descoperit în fiecare zi! În tot acest timp, am publicat 30 de cărți noi și 4 reeditări, am adunat 7692 de pagini n’autor în total și avem deja 7 n’autori care au publicat al doilea titlu în colecție. Pentru a sărbători cum se cuvinte, i-am provocat pe autorii români să scrie un text …
N’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică, împlinește 5 ani.Au fost 5 ani plini de povești autentice, care deschid drumuri și în care ne-am (re)descoperit în fiecare zi! În tot acest timp, am publicat 30 de cărți noi și 4 reeditări, am adunat 7692 de pagini n’autor în total și avem deja 7 n’autori care au publicat al doilea titlu în colecție. Pentru a sărbători cum se cuvinte, i-am provocat pe autorii români să scrie un text …
Anul acesta sărbătorim 5 ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică. Cu această ocazie, le-am dat scriitorilor și scriitoarelor o temă mai specială: să scrie un text aniversar despre n’autor ca personaj de 5 ani și să aleagă o piesă muzicală potrivită scenariului creat.Nouă ne-au plăcut atât de mult poveștile lor, încât vrem să le împărtășim și cu voi. La mulți ani înainte, n’autor!În continuare, să vedem ce ne-au pregătit Raluca Nagy și Horea Sibișteanu în …
Anul acesta sărbătorim 5 ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică. Cu această ocazie, le-am dat scriitorilor și scriitoarelor o temă mai specială: să scrie un text aniversar despre n’autor ca personaj de 5 ani și să aleagă o piesă muzicală potrivită scenariului creat.Nouă ne-au plăcut atât de mult poveștile lor, încât vrem să le împărtășim și cu voi. La mulți ani înainte, n’autor!În continuare, să vedem ce ne-au pregătit Andrei Crăciun și Goran Mrakić! …
Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare al romanului „Mâine, când ne-am întâlnit”, scris de Doru Preda, o căutare a identității și a dragostei, în care călătoriile în timp creează ancore pentru prezent, o poveste construită pe trei voci, care intră în scenă alternativ, publicat în colecția n’autor. Evenimentul va avea loc luni, 29 mai, ora 19:00 la Humanitas Cișmigiu, alături de autor și de invitata noastră specială, Anca Vieru. Discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea colecției …
Descoperă ce fel de cititor ești! Sărbătorim împreună Ziua Internațională a Cărții pe 23 aprilie, ocazie numai bună să ne uităm mai atent la obiceiurile noastre de lectură ca să alegem cât mai potrivit our next read sau cum să prioritizăm din raftul de TBR. Dacă te regăsești în cel puțin trei dintre caracteristicile tipologiilor de mai jos, atunci ți-ai găsit „patternul”. Sigur că unii dintre voi veți fi ceea ce s-ar numi multiple reader personality și poate bifați mai …
Ai uitat să râzi, de Bogdan Munteanu revine în colecția n’autor într-o ediție nouă, revizuită și cu 5 povestiri noi, plus o fază. Copii care descoperă cum „merge“ lumea, adolescenți care experimentează primele pulsiuni sexuale, tineri ori maturi surprinși în momente-cheie ale vieților lor și vârstnici care te primesc în intimitate. Stranietăți, farse, despărțiri, deziluzii, cumpene, stereotipii, neputințe, pseudo-reușite, rutine, tristeți, regrete, bravuri, violențe și mici aventuri. Povești care se leagă, care pun punctul pe i, care te țin constant …
Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri. Florin Chirculescu (aka Sebastian A. Corn), care …
Editura Nemira vă invită la două serate n’autor speciale miercuri, 7 septembrie, de la ora 18:00 la Tipografia (Brașov) și vineri, 9 septembrie, de la ora 19:00 la librăria Humanitas Kretzulescu (București). Eroii centrali vor fi scriitorul Flavius Ardelean și „Vene rare”, un roman captivant și surprinzător. Vom avea parte de discuții literare, într-o atmosferă intimă, în cele două locații prietenoase cu pasionații de lectură. Își vor face loc, pe lângă poveștile țesute în jurul cărțiilor, și o lectură, și …
Oameni mari, debutul scriitoarei Maria Orban, publicat spre sfârșitul lui 2020 în colecția n’autor a editurii Nemira, este alegerea juriului pentru Festival du Premier Roman de Chambéry. An de an, din 1987 încoace, juriile festivalului selectează câte un debut din literaturile contemporane franceze, engleze, germane, italiene, spaniole și române și invită cei șase autori europeni să-și cunoască cititorii și publicul în Chambéry. Printre cei invitați de-a lungul timpului cu debuturile lor se numără Mathias Énard, David Foenkinos, Michel Houellebecq, Amélie …
Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri. În acest episod, vă invit să-l citiți …
Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri. În acest episod, vă invit cu bucurie …