Prinde reducerea flash cu o lucrare unică de istorie. Până mâine la ora 10:00 ai 40% reducere la Căderea Constantinopolului, de Steven Runciman.
“Dacă Steven Runciman, scriind Căderea Constantinopolului, și-a propus să alcătuiască nu numai o lucrare de istorie în bunul înțeles al cuvântului, dar și o operă care să solicite constant interesul și emoția cititorului, noi credem că a izbutit pe deplin.
Runciman, poate, cu unele concesii făcute unei încadrări literare a episoadelor, este în general sobru și concentrat, izbutind să dea într-un număr relativ restrâns de pagini, nu numai povestirea propriu-zisă a împresurării și cîderii cetății lui Constantin, dar și o foarte utilă introducere istorică asupra Bizanțului și Statului otoman, cât și un epilog de un deosebit interes; în toate a fost ajutat, pe lângă lecturile sale neobișnuit de întinse și mânuirea directă a izvoarelor în cele mai felurite limbi, și de cunoașterea nemijlocită a locurilor, căpătată în urma unei șederi de câțiva ani la Constantinopol.
Cartea sa este nu numai savant construită, dar și frumos scrisă.” – Alexandru Elian
Tweet