Anul acesta sărbătorim 5 ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică. Cu această ocazie, le-am dat scriitorilor și scriitoarelor o temă mai specială: să scrie pentru party-ul aniversar un text scurt despre n’autor ca personaj de 5 ani și să aleagă o piesă muzicală în ton cu povestea.
Textele au fost citite de scriitorii prezenți la party și de Eli, spre deliciul audienței. Nouă ne-au plăcut atât de mult poveștile lor, încât vrem să le împărtășim și cu voi. La mulți ani înainte, n’autor!
Astăzi ne delectăm cu ce ne-au pregătit Cătălin Ceaușoglu și Bogdan Munteanu, altfel spus, viziuni despre cum n’autor te poate face să treci printr-o multitudine de stări și perspective.
Cătălin Ceaușoglu, autorul celor „Cele șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”
Brief-ul era chiar brief: „n’autor este un copil de cinci ani căruia i se întâmplă ceva”. Asta s-a gândit Eli să-i dea unui bărbat fără copii, care a scris o carte despre sinucideri, pentru că, da, ce poate să iasă rău?
Să vedem.
Idee:
E noapte, el și ea stau pe canapea și se uită la TV cu lumina stinsă. Din curte, se aude lătratul câinelui. Apoi, se oprește. Din beznă apare un copil îmbrăcat în pijama. Se apropie și își lipește fața de ușa de sticlă. Privește înăuntru. Are în jur de cinci ani și prin geamul înghețat nu-i vedem bine fața.
Freeze.
Și apoi? Ce îl face pe acest copil n’autor? Păi, am auzit-o recent pe Eli spunând că „n”-ul vine de la n moduri de a vedea lumea; atunci copilul meu de la geam devine un container pentru aceste moduri, un container pentru angoasele și fanteziile fiecăruia, cele care ne apropie de o poveste sau de o versiune a ei.
Deci, copilul de la geam oferă premisele unor povești posibile. De exemplu:
– este versiunea mai tânără a ei, persona în care i se întrupează visurile neîmplinite;
– sau fantoma copilului unor foști proprietari, venit să-i bântuie și să-i alunge din locurile lui de joacă;
– sau câinele lor, căruia Dumnezeul câinilor i-a dăruit o zi pe Pământ ca om și ține morțiș s-o petreacă împreună cu stăpânii lui;
– sau băiatul lui, care trebuia să-și petreacă weekendul cu maică-sa, dar a fugit pentru că nu vrea să stea cu ea;
– sau copilul lor, care s-a întors pe neașteptate de la școala de magie călare pe o mătură zburătoare;
– sau Cupidon, venit cu o săgeată „reîncălzită”, să mai dea o șansă relației lor;
– sau copilul vecinilor, plecat de acasă pentru că nu mai putea suporta certurile părinților;
– sau pur și simplu un copil inexplicabil, despre care nimeni nu știe cum a apărut;
Paranteză: eu pe asta aș alege-o, mă sperie teribil.
Continuu:
– ar putea fi un copil de pe altă planetă, rătăcit aici. Îi este dor de casă și caută ajutor ca să ia legătura cu părinții;
– sau un copil dintr-o dimensiune inversată, în care casa lor este casa lui, dar cu capul în jos;
– și dacă, de pildă, copilul este unul normal, care a ieșit să se joace puțin cu câinele, iar cei doi sunt fantome care îi bântuie temporar casa?
– sau dacă avem o poveste într-o poveste și, de fapt, toată scena se desfășoară pe un platou de filmare, dirijată de un regizor care, după câteva proiecte ratate, își joacă ultima carte?
Și atât, stop.
Oricum, probabil că ați prins de mult ideea, dar așa e când te joci, îți vine greu să te oprești.
Așa că:
Bine ați venit pe terenul de joacă!
CĂTĂLIN CEAUȘOGLU s-a născut în 1973 la Râmnicu Vâlcea și trăiește în București din 1991, unde lucrează în IT.
În 2018, după mai mult de 20 de ani de scris cod, începe să creadă că ar putea scrie și altceva, iar în 2019 debutează cu o povestire în numărul 10 al revistei Iocan.
Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea este primul lui volum individual și un vis împlinit. Dacă totul merge conform planului, în viitor vom vedea o carte de fotografie și scenariul unui lungmetraj, semnate de același autor.
Bogdan Munteanu, autorul „Ai uitat să râzi” și „Stai jos sau cazi”
Am șapte ani. Fratele meu vitreg are cinci. În fiecare vacanță de vară, petrecem trei săptămâni împreună.
Părinții sunt în cealaltă cameră.
Nu avem multe soluții. Putem să ne jucăm împreună sau separat.
Ne urcăm pe pat și dăm cu banul. Cel care a avut noroc își alege jumătatea. O convenție, arcurile sunt la fel de tari peste tot.
Gata?
Gata!
Sărim. Și sărim. Și sărim. Și sărim. Și sărim.
Aterizăm într-un picior, în două, ne împingem, cădem aiurea, ne lovim de câte un colț, plângem pe mutește, să nu se prindă celălalt.
Vocile părinților se pierd în scârțâit de arcuri.
Arcurile ne aruncă tot mai sus. Întindem mâinile spre tavan, nu-l atingem niciodată. Dacă l-am atinge, toate dorințele ni s-ar îndeplini. De fapt, e doar una.
Tata, zic eu.
Mama, zice frate-miu.
Nu mai avem puteri, ne prindem de mâini. Sărim tot mai des în contratimp, suntem transpirați, mâinile ne alunecă. Ne dăm bătuți. Picăm lați, fiecare în jumătatea lui. Ne înjurăm și râdem. Și râdem. Și râdem. Și râdem. Și râdem.
Mâine să nu uităm să luăm apă.
Bogdan Munteanu s-a născut în 1979, la Arad.
A publicat romanul Stai jos sau cazi (Nemira, 2022) și volumele de povestiri Ai uitat să râzi (Nemira, 2016; 2023, ed. revizuită și adăugită), Bine te-am rătăcit, Incognito (Limes, 2011) și Vals pe fire de păianjen (Limes, 2010). Scrierile sale au apărut în antologii și volume colective din România, Germania, Turcia, Serbia și Marea Britanie.
A moderat întâlnirile „Ce mai faci, scriitorule?“, organizate de librăria Cărturești. A fost curator al componentei „Poezie de stradă“, în cadrul programului cultural Memoriile Cetății.
A conceput proiectul „Semn de prim ajutor“, constând în realizarea și distribuirea a 12.000 de semne de carte cu instrucțiuni de prim ajutor în cazul unei crize de epilepsie.
Locuiește în Timișoara din 1997. Lucrează în domeniul IT.
