Acum 5 ani, pe 1 noiembrie se lansa primul număr al revistei online de teatru Yorick, coordonată de Monica Andronescu.

Un proiect viu şi dinamic venind ca o continuare a colecţiei omonime de la Nemira, colecţie care reuneşte  texte fundamentale prin care scriitori şi teoreticieni ai teatrului surprind şi să oprească în loc aşa numită artă a inefabilului. De la Diderot la Stanislavski si de la tratatul secret al lui Zeami la Peter Brook si George Banu, „lumea-i un teatru”.

Redacţia, formată din Monica Andronescu – redactor şef, Dana Ionescu, Marina Roman, Maria Zărnescu şi Alina Epîngeac, a lucrat neîntrerupt şi cu pasiune în această jumătate de deceniu aducând la viaţă rubricile revistei cu interviuri, cronici la spectacole şi la cărţi de teatru, dar şi la spectacole de dans şi muzicale – lărgind sfera de interes spre toate artele spectacolului, făcând reportaje, publicând studii şi anunţând cele mai importante evenimente.

De-a lungul anilor, în revistă au răspuns întrebărilor adresate de redactori personaje marcante ale lumii spectacolului precum: Victor Ioan Frunză, Alexandru Darie, Lia Bugnar, Visarion Alexa, Mariana Mihuţ, Ion Caramitru, Mihai Măniuţiu, Coca Bloos, Marius Manole, Alice Georgescu şi mulţi alţii.

De ce Yorick şi ce vrea Yorick? Răspunsul mai jos:

“Critica, în acest moment, se axează în cea mai mare parte pe cronică, una de verdict, în care cronicarul îşi arogă drepturi de mic Dumnezeu. Yorick îşi propune să vorbească şi despre altceva, să coboare cronicarul pe scenă şi în sala de teatru şi să stăm de vorbă, să străbatem acelaşi drum … De ce Yorick? Nu pentru că numele lui semnifică veşnicul „vanitas vanitatum” căruia ne supunem cu toţii şi căruia teatrul i se sustrage totuşi, în ciuda atât de pieritoarei sale „materialităţi”. Ci pentru că Yorick este marele personaj absent al tuturor timpurilor. Cel care este şi nu este. Cel care e dispărut, dar trăieşte. Cel care te face cu un ochi să plângi şi cu celălalt să râzi.”