Cei interesați de acest post pot trimite un CV la adresa: simona.mateescu@nemira.ro. Atribuțiile principale:
– administrarea blogurilor și rețelelor sociale (Facebook, Twitter, Linkedin, Google+, ș.a.) pentru toate siteurile din portofoliu (NemiraMedia.ro pentru detalii).
– obținerea de parteneriate cu alte siteuri (fie în regim de barter, fie alte soluții).
– construirea și coordonarea unei comunități de blogeri în jurul Nemira (organizare de concursuri, evenimente, etc).
– păstrarea legăturii cu alte companii pe partea de e-books.
Bonus opțional: negociere și obținere de publicitate externă pentru siteurile din rețea, cu comision.Postul este full time, cu o perioadă inițială de probă part-time. Există posibilitatea lucrului de la distanță, în funcție de performanțe.
Așa sună anunțul “oficial”, pe care l-am lansat de curând. Am primit până acum destule răspunsuri, iar mailurile continuă să sosească. Cu unii dintre cei interesați am discutat deja personal, alții au trimis CV-uri sau și-au manifestat intenția, la modul cel mai simplu. Pentru că e vorba de Social Media, ce metodă mai bună de a răspunde multelor întrebări și de a da în același timp o mini-probă, decât un articol pe blogul nostru principal? Fără îndoială că vor intra și aici potențialii noștri viitori colegi. Asta îmi place să cred.
Pe lângă cele scrise mai sus, iată câteva elemente în plus, pe care e bine să le cunoașteți:
1. Contează desigur și experiența, însă nu vrem să îi dăm la o parte din start pe cei pasionați, dar fără un portofoliu impresionant. Așa că ne-am gândit să apelăm la o clasică perioadă de probă, în care cei interesați să ne arate ce pot face, de la idei de campanii, până la implementarea lor. Rezultatele au deseori de spus mai multe decât o înșiruire de liniuțe într-un CV.
2. Tot la capitolul “fapte, nu vorbe” intră și următorul lucru: Puteți lucra de acasă, de pe plaja unei insule exotice, dintr-o cafenea sau din tren, nu e nevoie de prezența fizică la birou, ci de acces la Internet și păstrarea deschisă a liniilor de comunicare. Puteți petrece 2 ore pe zi lucrând, sau 20. Importantă e eficiența. Un om care își atinge țintele va fi întotdeauna preferat unuia care vine la sediu de la 9:00 și pleacă după opt ore lucrate, dar fără ceva palpabil, cuantificabil.
3. Avem posibilități multiple de colaborare și canale de comunicare diverse, nu le ignorați când luați în calcul ideile de campanii.
4. Echipa de online actuală e relativ nouă, iar media de vârstă se învârte pe la un sfert de secol, așa că aveți ocazia să vă integrați rapid. Suntem deschiși la orice sugestii.
5. Considerați acest post ca fiind o oportunitate pe termen lung. Avem zeci de siteuri (unele făcute de noi recent, altele mai vechi la a căror refacere lucrăm acum) și planuri pentru multe altele, cât să ne ajungă ani buni.
6. Nemira înseamnă, cel puțin pentru mine, unele dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată. Mereu când port o discuție legată de acest domeniu cu cineva, când vine vorba de exemplificări, îmi vin în minte titluri precum “Jocul lui Ender”, “Dune”, “Fundația”, sau mai recentul “Urzeala tronurilor”. Aveți posibilitatea să fiți în mijlocul acțiunii și să contribuiți la răspândirea acestor cărți către un număr cât mai mare de oameni.
Acestea fiind zise, iată cum vor decurge lucrurile:
– Cei selectați (pentru că totuși vom face o mică triere – cum ar fi neluarea în calcul a CV-urilor fără nume…) vor fi anunțați până la finalul zilei de 20 aprilie (2012).
– Între timp, de acum până în acel moment, își pot pune “pe hârtie” ideile.
– Între 20 și 30 aprilie vom discuta împreună conceptele și le vom aproba sau nu.
– Între 1 mai și 21 mai cei aleși vor avea mână liberă pentru a le pune în practică; bineînțeles că le vom oferi ajutorul (după caz, prin creare de bannere, landing pages, spoturi pentru radio, etc).
– Între 21 mai și 31 mai vom contoriza rezultatele.
– De la 1 iunie, ne vom primi noul coleg sau noua colegă.
De partea voastră, ce aveți de făcut concret:
– Vă alegeți de pe Nemira.ro un titlu (sau un pachet de cărți) (carte tipărită sau e-book). Ne spuneți la ce v-ați hotărît. Noi vă dăm ok-ul sau vă propunem altceva.
– Vă alegeți din portofoliul nostru de siteuri unul (de preferat unul “proaspăt”, ca să avem cum monitoriza rezultatele – vă puteți crea și un cont de afliliat, pentru un sistem eficient, dacă vreți să folosiți bannere sau linkuri text în cadrul campaniei de promovare). Vă putem crea și pagini personalizate, ca să vă diferențiem pentru campanii comune, în cadrul aceluiași site.
– Scrieți un articol (și ne dați o poză care să îl însoțească), care să cuprindă o prezentare a voastră și motivul pentru care vreți să ocupați această poziție. Noi îl punem pe blog.
Cele trei elemente de mai sus urmează apoi să fie promovate de voi timp de trei săptămâni (iar noi vom lua în calcul răspândirea lor, numărul comenzilor, respectiv cel de vizitatori/cititori, numărul de comentarii -normale sau cu Facebook Comments-, numărul de oameni care urmează să ne sune spunându-ne că își vor boteza copiii cu numele vostru pentru că sunteți eroii lor, sau că se vor arunca de pe un pod dacă nu vă angajăm).
* Scuzele de rigoare pentru răspunsurile întârziate la mailurile sau mesajele unora dintre voi. Așteptăm întrebări suplimentare, dacă e cazul, în comentarii.
Tweet
O zi buna va doresc,
Urmaresc cu interes evolutia evenimentelor din ceea ce ati gandit a fi oferta dvs. de coordonator social media – un job nu tocmai uzual in tara noastra…
Din ce inteleg eu, dvs. aveti nevoie de un specialist in social media – care insa poate insemna …mai nimic fara reguli corect aplicate de SEO, care sa exceleze in cele din urma in SEM…
Nu stiu daca intelegeti carui risc de spam va expuneti in aceste 3 saptamani de promovare agresiva in social media – pentru ca asta solicitati (rezultate rapide)…
Din toata inima va doresc succes, astept cu interes ziua cand si aici profesionisti vor solicita servicii profesioniste in domeniul “social media” (sau mai mult decat atat)…
Cu stima, toate bune va doresc!
Şi care ar fi beneficiile pentru coordonator?
E un aspect care se discută în cadrul negocierilor pentru salariu. Nu e vorba de voluntariat, ci de un post plătit.
Dan, scuze că din nou eemi bag nasul een ceea ce scrii tu dar mai am o remarcă: cocret se scrie UMANIST şi nicidecum nu UMAN!