INTERVIU Hannu Rajaniemi: “Mă gândesc la mine ca la un public ţintă”

600p400

La finele anului 2013, editura Nemira anticipa, aşa cum era şi normal, un eveniment editorial devenit acum realitate: apariţia romanului Hoţul cuantic, de Hannu Rajaniemi, scriitorul care a devenit o stea a science-fiction-ului mondial. Mai jos vă prezentăm interviul realizat de Ana Nicolau în exclusivitate pentru Almanahul Anticipaţia 2014. Astăzi, la apariţia pe piaţa de carte din România a ceea ce Locus a numit unul dintre cele mai bune romane SF ale anului, interviul pune opera lui Hannu Rajaniemi într-o nouă lumină pentru publicul din România şi trebuie citit de orice iubitor al literaturii de calitate.

hannu rajaniemiChiar și un cititor obișnuit cu literatura speculativă și călătoriile dese în lumi stranii și nefamiliare se poate simți un pic pierdut la începutul romanului The Quantum Thief. A fost intenția ta de a transforma cititorul într-un detectiv, care nu trebuie să deslușească doar misterele povestirii, dar și pe cele ale lumii în care se situează?

Da, am putea spune asta: ideea mea a fost să dezvălui treptat mecanismele lumii prin intermediul interacţiunilor dintre personaje. În felul acesta decorul poate fi văzut ca un alt personaj, un lucru pe care nu-l întâlnim decât în literatura SF, fantasy și poate în ficțiunea istorică. În orice caz, am vrut să-i creez cititorului impresia că poate fi purtat de poveste și să-i dau sentimentul că toate detaliile i se vor releva pe parcurs. Nu sunt foarte sigur că am reușit exact ceea ce îmi doream, dar mulți oameni îmi spun că ajung la o masă critică de înțelegere undeva pe la pagina 100 din The Quantum Thief.

Atunci când scrii, ai în minte un cititor model, așa cum Umberto Eco îl descrie în Lector in Fabula? Ar trebui cititorii tăi să aibă cunoștințe științifice pentru a se putea bucura de lectură?

Nicidecum, trebuie doar să fie dotați cu o imaginație bogată și să se bucure de o poveste cu multă aventură și străbătută de o undă de speculație științifică și filozofică. Am avut și un feedback excelent de la persoane care nu mai citiseră nicio carte science fiction până atunci. Cât despre rolul științei în romanul meu, pe lângă faptul că este premisa (aproape invizibilă) a decorului, datele științifice din carte se aseamănă cu ouăle ascunse de Paște, care pot fi găsite de entuziaști și nu sunt deloc esențiale pentru a te putea bucura de poveste. Ca scriitor, trebuie să recunosc că mă gândesc mai mult la mine ca la un public-țintă. Așa că a fost o plăcere să descopăr că atâția oameni îmi împărtășesc obsesiile.

De unde te-ai inspirat atunci când l-ai creat pe protagonistul tău, escrocul şi hoţul Jean le Flambeur? Care sunt provocările pe care le înfruntă el în lumea post-singularitate creată de tine?

Jean a fost inspirat desigur de arhetipul hoțului gentleman creat de Maurice Leblanc prin celebrul său personaj Arsène Lupin. Am început să citesc traducerile în finlandeză ale cărților lui Leblanc la o vârstă fragedă, cam în același timp când le‑am descoperit pe cele ale lui Jules Verne și Arthur Conan Doyle. Eram un elev silitor la vremea aceea și mult prea cuminte, așa că îmi plăcea să citesc poveștile cu Lupin, un poznaş care se ghida întotdeauna după propriile reguli.

hannu-rajaniemi---hotul-cuantic-c1Dar cred că Jean, personajul meu, s-a născut atunci când am început să mă gândesc la ceea ce mie mi se pare ca fiind caracteristic pentru Lupin: acea serie nesfârșită de încercări de a reveni pe calea dreaptă și de a rămâne pe ea. Faptul că Lupin nu este numele adevărat al lui Lupin, ci o identitate pe care el și-a creat-o pentru sine însuși și pe care nu o poate totuşi lăsa în urmă. Și atunci întrebarea mea s-a transformat în următoarea: într-o lume post‑umană, în care există posibilitatea să îți schimbi trupul și viața, într-un mod mult mai profund decât cum o făcuse Lupin vreodată, există vreo șansă pentru el la o nouă viață în cele din urmă?

Cât despre provocările pe care le întâlnește un hoț – într-o lume în care posibilitățile tehnologice sunt aproape nelimitate și la tot pasul (lumea spre care ne îndreptăm noi acum), cum poate un hoț să evite să fie prins atunci când un detectiv poate căuta pe Google cine a comis crima? Și ce ar putea să fure un hoț în această lume nanotehnologică post-singularitate, unde orice obiect poate fi replicat?

Răspunsul la aceste dileme m-a condus direct la intriga romanului The Quantum Thief: mai întâi, am creat o societate care prețuiește intimitatea mai mult decât justiția penală, și apoi am avut nevoie de lucruri valoroase care nu pot fi copiate… mai exact, stările cuantice, care sunt într-un fel unice conform așa-zisei „teoreme a ne-clonării“. Și, bineînțeles, acest lucru are sens într-un viitor în care vor fi utilizate calculatoarele cuantice.

Primele două cărți ale trilogiei, The Quantum Thief și apoi The Fractal Prince, abordează tema identității, mai întâi prin prisma memoriei și apoi a poveștilor. Cea de-a treia carte va continua acest demers?

Într-adevăr, tema identității va fi una din întrebările-cheie care vor rezulta după terminarea trilogiei. Identitatea va fi observată de această dată prin intermediul jocului, ipostază prin care noi intrăm într-un cerc magic și ne atribuim pentru scurt timp noi identități… pentru a reveni înapoi schimbați.

Structura cărții The Fractal Prince a fost mai complicată decât cea a primului volum, The Quantum Thief. Trebuie să ne așteptăm la o a treia carte și mai ambițioasă? Ce ne poți spune despre ea?

Fiecare roman are propriile sale provocări și structura îi este în mare parte influențată de poveste și de personajele ei, dar cred că a treia carte va avea parte de mai puține trucuri structurale decât The Fractal Prince. Acum lucrez la ea și nu aș vrea să vorbesc prea mult despre asta… dar vă pot promite jocuri de identitate, explozii uriașe, un război ce se va întinde în tot sistemul solar, un oraș-gigant de pe Saturn, cel mai îndrăzneț furt al lui Jean de până acum și întoarcerea în forță a detectivului Isidore.

Interviu realizat de ANA NICOLAU

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.