Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin este termenul folosit în mod convențional pentru a numi Imperiul Roman din Evul Mediu având capitala la Constantinopol. Sintagma Imperiul Bizantin a apărut începând cu scrierile istoricilor moderni, desemnând Imperiul Roman de limbă greacă din Evul Mediu. Imperiul Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin) poate fi definit ca un stat, inițial, roman, pe un substrat multietnic și multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior, ca un imperiu creştin, elenistic, încheindu-şi istoria ca un stat greco-ortodox.

Cunoașterea istoriei Imperiului Bizantin și a influenței covârșitoare pe care a avut-o acesta asupra lumii moderne, așa cum s-a dezvoltat aceasta de-a lungul secolelor, a fost și este în continuare o temă ce a suscitat profunde cercetări și dezbateri, atât din punct de vedere istoric, dar și cultural și religios.

Nu puține au fost lucrările care au tratat cultura bizantină, spiritualitatea acelor vremuri, influența Bizanțului asupra epocii renascentiste sau impactul pe care l-a avut căderea Constantinopolului asupra istoriei moderne. Cu toate acestea, acele lucrări care au izbutit să facă lumină asupra evoluției ortodoxiei în Imperiul Bizantin și să ofere detalii acurate ale nașterii și construcției Bisericii Bizantine, dincolo de conflictele cu Roma, acele lucrări sunt rare și prețioase.

Specialiștii consideră că rolul Imperiului bizantin în istoria europeană şi a poporului român nu poate fi neglijat chiar dacă mulţi îl trec cu vederea. De fapt întreaga istorie a creştinismului, din momentul în care a devenit religie liberă, s-a desfăşurat în cadrul acestui Imperiu. Prin studierea Istoriei şi Spiritualitatăţii Bizanţului putem înţelege mai bine cadrul şi modul în care creştinismul s-a dezvoltat, şi-a formulat dogmele şi normele sale de bază, a creat opere de cultură, artă şi arhitectură, a dat viaţă unor forme superioare de trăire spirituală şi s-a impus în viaţa societăţii, determinându-i cursul.

Hans-Georg Beck și-a dedicat întreaga carieră studiului epocii bizantine, fiind recunoscut pe plan mondial ca unul dintre acei specialiști care a înțeles fenomenul Bizanțului pe de-a întregul său. Preocupat mai puțin de arta sau arheologia bizantină, Beck a pus mare preț pe teologia și biserica bizantină. Istoria Bisericii Ortodoxe în Imperiul Bizantin este considerată, chiar și la ora actuală, una dintre lucrările de căpătâi pentru oricine dorește să studieze Bizanțul, sau să aprofundeze anumite elemente specifice.

Volumul nu se limitează la descrierea unor episoade istorice, pentru că Beck și-a dorit să dezvăluie mai mult decât ceea ce predecesorii săi au reușit, ci se apleacă asupra evoluției Bisericii Ortodoxe dintr-o perspectivă eclectică, plurivalentă, reușind să ofere cititorului, specialist sau profan, o înțelegere limpede asupra istoriei, credințelor, psihologiei sociale și politice ale acelor vremuri.

Nu în ultimul rând, Beck este recunoscut ca un stilist desăvârșit, cu o capacitate de observație uimitoare, unul dintre puținii învățați care au reușit să se adreseze unui public larg, fără a îl îngreuna cu un limbaj pretențios, fără a părea fals sau sec. Înțelegând dificultatea pe care ar avea-o un cititor în a înțelege termeni și texte de specialitate, Beck a reușit să redea această istorie astfel încât să fie pe deplin înțeleasă și aprofundată de oricine este atras de domeniul bizantologiei.

Alături de Steven Runciman, care spunea că Bizanţul a fost ”imperiul lui Dumnezeu pe pământ, o palidă imagine a Împărăţiei lui Dumnezeu din Cer”, Hans-Georg Beck, o somitate în domeniu, reușește să ne aducă mai aproape de o glorioasă epocă ce a influențat în mod indubitabil formarea noastră ca popor creștin. Astfel, Istoria Bisericii Ortodoxe în Imperiul Bizantin este o istorie ce depășește granițele geografice ale Imperiului, căpătând un caracter universal. Leagăn al culturii, civilizației și deschiderii față de Dumnezeu, Biserica Ortodoxă a Bizanțului trebuie cunoscută de oricine dorește să se întoarcă în timp, pentru a își cunoaște propriile origini creștine.