„Câteodată, slujirea Romei nu aducea nicio satisfacţie, şi a trebuit să se declare mulţumit ştiind doar el că îşi făcuse datoria faţă de împărat cât de bine putuse.”.
Gladiatorul este o continuare a romanului Centurionul, publicat de Nemira în 2011, ambele făcând parte dintr-o serie amplă de volume numită Eagle, serie care are ca personaje principale doi centurioni: Macro şi Cato.
Volumul de faţă este continuat de Legion şi Praetorian (încă nepublicate la noi), seria urmărind aventurile celor doi soldaţi romani aflaţi în slujba Imperiului. Romanul este un mix de ficţiune istorică, roman de aventuri şi date reale referitoate la tacticile de luptă şi stratagemele folosite de armatele romane. Ideea de la baza romanului o constituie cutremurul care a lovit Creta undeva la mijlocul secolului 1 d.Hr., oraşul Gortina fiind distrus atunci aproape în întregime (ruinele oraşului sunt deschise vizitatorilor).
Cato şi Macro se află pe o corabie aflată în drum spre Roma. Cutremurul le distruge corabia în urma valului uriaş produs aşa că sunt siliţi să se refugieze în Creta, a cărei oraşe sunt distruse în mare parte, cutremurul aruncând insula în haos şi lăsând populaţia să se scalde în mizerie şi foamete. Fiind însoţiţi de senatorul roman Sempronius, aceştia se implică politic şi militar în viaţa de pe insulă, în încercarea de a restabili ordinea şi a a asigura hrana populaţiei până la intervenţia împăratului.
Romanul începe oarecum stângaci, cu senatorul care „îşi drege vocea” la fiecare două pagini şi cu supravieţuitorii care sunt descrişi repetând aceeaşi acţiune („stăteau şi priveau în gol.”) Treptat, am trecut peste aceste neajunsuri şi am fost prins de poveste pe măsură ce firul epic a început să se închege şi naraţiunea să curgă mai fluent. Senatorul ocupă temporar funcţia de guvernator al insulei, în timp ce Macro şi Cato ajung să comande forţele armate. Aceştia au misiunea de a înnăbuşi revolta scavilor, condusă de gladiatorul Aiax.
Pentru fanii filmelor cu Spartacus (cel regizat de Stanley Kubrick în 1960 cu Kirk Douglas în rolul principal; cel regizat de Robert Dornhelm în 2004, cu Goran Visnjic sau chiar al serialului „Blood and Sand” din 2010 cu Andy Whitfield) povestea romanului Gladiatorul urmează o structură bine definită şi nu surprinde decât în câteva momente care sporesc simţitor tensiunea. Totuşi chiar şi acele momente nu mi s-au părut exploatate la potenţialul lor maxim, tensiunea risipindu-se destul de repede. Dacă vreţi, Gladiatorul este povestea lui Spartacus, spusă de cealaltă tabără. Numele lui Spartacus chiar apare menţionat în text, fiind rostit cu frustrare şi teamă de către romani.
Un neavenit ar putea crede că soldaţii romani nu auzeau prea bine sau aveau probleme în a urma ordinele superiorilor. Mare parte din dialoguri se termină cu „Ai înţeles?”, lucru care este pe de o parte normal, având în vedere contextul în care se desfăşoară acţiunea, dar repetarea excesivă devine agasantă.
Citește mai multe pe Bookblog.ro
Autor: Ioan Todoran
Tweet