În volumul ”Silogismele amărăciunii”, Emil Cioran se întreba: ”Cine s-ar mai lăsa vlăguit de sexualitate de n-ar nădăjdui să-și poată, prin ea, pierde mințile pentru mai mult decât o clipă, pentru toate zilele pe care le mai are de trăit?”.
Sexualitatea nu este un subiect nou de dezbatere. Moral, filozofic, psihologic sau social, acest domeniu a beneficiat de-a lungul timpului de o serie de cercetări, descoperiri, revelații și contradicții. Unele au ușurat oamenii, altele i-au pus în dilemă și iar, altele, au avut darul de a clarifica, educa, înlesni înțelegerea noastră asupra a tot ceea ce înseamnă sexualitate umană.
Volumul ”Fizica dragostei” a lui Remy de Gourmont aduce o viziune dacă nu nouă, cel puțin de o sinceritate covârșitoare. Eseul său asupra instinctului sexual se bazează nu numai pe o serie de teorii moderne, științifice, asupra chimismului asociat cu instinctual sexual, dar clădește și fundamentează un tablou complex asupra sexualității, tablou lipsit de accesorii inutile sau metafore menite să îi mențină într-o stare de confort pe cei mai pudici dintre noi.
Lucrarea lui Gourmont se construiește progresiv, pe o serie de axe teoretice care își găsesc imediat corespondent în viața noastră de zi cu zi. Să nu cădem în ispita de a crede că este o lucrare pur teoretică, menită unui anumit cerc restrâns de specialiști. Din contră, deși limbajul este unul cu o binemeritată valoare științifică, totuși lucrarea se adresează tuturor celor care vor să pătrundă tainele acestui mare mister, profund comentat, analizat, uneori vulgarizat sau dimpotrivă, metaforizat până la genialitate lirică.
Încă din primele capitole ne dăm seama că nu avem în mână o lucrare obișnuită. Așa cum și autorul notează, din punct de vedere al fizicii amorului, prăpastia dintre om și animal este una foarte puțin adâncă. Actul fizic, la om și la animal, însumează o serie de caracteristici imposibil de trecut cu vederea, iar autorul, departe de a banaliza conceptul de dragoste, departe de a elimina frumusețea iubirii prin reducerea ei la un cocktail de substanțe chimice, egal împărțite de om și animal, izbutește să ne ofere explicații valoroase, teme pe care să le aprofundăm singuri, pentru a ne cunoaște mai bine, răspunsuri la întrebări pe care nu am îndrăznit niciodată să le punem.
Citiți continuarea pe Stil feminin.
Autor: Andreea Sterea
Tweet