Declaraţia de dependenţă faţă de autorii americani de la Nemira

Prin prezentul document,

Declarăm ca fiind un adevăr evident faptul că toți oamenii sunt egali şi înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, printre care acela la cultură şi educaţie, dar şi cele la Libertatea de a citi indiferent ce autor şi gen literar, precum și a căutarii Fericirii, înţeleasă de semnatarii acestui document prin conceptul de neconfundat al Plăcerii lecturii.

Mergem mai departe şi hotărâm astăzi, în această zi istorică, faptul că tărâmul acesta al făgăduinţei va crea condiţiile necesare apariţiei unui mare număr de scriitori importanţi, printre care îi anunţăm pe următorii: Stephen King, George R. R. Martin, Orson Scott Card, Raymond Chandler, Philip K. Dick, Hugh Howey, dar şi mulţi, mulţi alţii, pentru care ne temem că un asemenea document ar fi cu mult prea scurt.

Iar dacă cineva dintre voi, cetăţenii liberi ai ţării tuturor posibilităţilor, doreşte să descopere esenţa visului nostru, să înceapă de la operele acestora: JFK, pe care maestrul Stephen King îl va scrie într-un moment de mare inspiraţie al vieţii sale, trilogia Jocurile foamei, pe care Suzanne Collins o va redacta în momente de cumpănă ale ţării noastre, fabulosul Joc al lui Ender, care ne va arăta strategia pe care trebuie s-o adoptăm în lupta noastră pentru independenţă, dar şi foarte multe altele, pe care le veţi găsi afişate în anexa aestui document istoric.

Noi,

Iniţiatorii declaraţiei de dependenţă faţă de cărţile Nemira în general şi a autorilor americani publicaţi de această editură în particular. Semnat astăzi, cu ocazia apropierii unei date importante pentru libertate şi democraţie: ziua de 4 iulie.

Descoperirea Americii 600p400

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *