Autorul francez David Foenkinos, al cărui recent volum – Charlotte – va fi lansat joia ce urmează nu este la prima întâlnire cu cititorii Nemira, el fiindu-le cunoscut datorită romanului Delicateţe, care spune o neobişnuită şi în acelaşi timp fragilă poveste de dragoste, într-un stil absolut irezistibil. Şi este de altfel chiar acest roman cel care a creat o legătură aparte între scriitor şi publicul său din România, dovadă stând nenumăratele recenzii călduroase cu care a fost întâmpinat atât de critica de specialitate cât şi de cititori. Acum, însă, David Foenkinos revine cu un volum cu totul special, atât datorită subiectului abordat – traiectoria artistică urmărită de neşansă a unei pictoriţe în vremea ascensiunii naziste la putere – cât şi a felului în care este scris, autorul apelând la superbul stil al poeziei în proză, despre care de altfel el însuşi a declarat: „Am încercat să scriu această carte de nenumărate ori. Dar cum? Trebuia să fiu prezent? Era nevoie să-i romanţez povestea? Ce formă trebuia să ia obsesia mea? Începeam, încercam să-l scriu, apoi abandonam. Nu puteam să scriu nici măcar două fraze la rând. Mă opream la fiecare pas. Imposibil să avansez.”   

Dar mai mult despre dificilul proces de a duce la bun sfârşit acest demers în urma căruia chiar subiectul său – artista Charlotte Salomon – a fost redescoperit în Franţa şi care i-a şi adus, de altfel, consacrarea (peste 450.000 de exemplare vândute, finalist al premiului Goncourt, câştigător al premiului Renaudout), vom afla, atenţie, chiar de la autor! Pentru că, da, aţi citit bine, joi, 29 octombrie, vom fi însoţiţi pentru lansarea acestei cărţi de însuşi David Foenkinos, sosit în România la invitaţia Institutului Cultural Francez! Aşadar, nu ne rămâne decât să vă dăm întâlnire începând cu ora 19.00 la librăria Cărtureşti Verona, iar vouă să pregătiţi cărţile pentru autografe! Iar în încheiere vă oferim un scurt fragment din volumul acestuia şi, totodată, sperăm noi, un motiv în plus pentru a fi alături de noi la eveniment:

“Charlotte se aşază alături de ceilalţi.

În acest moment se gândeşte la lucrările ei.

Şi dacă nu se mai întoarce? Ce se va alege de ele?

Are încredere în Marthe. Ştie că se va ocupa de ele.

Şi totuşi. Nu s-a terminat.

E departe de a se fi terminat.

Cum putuse să creadă că are tot timpul din lume?

Se află în exil, în pribegie. O ciumată.

Dacă scapă de asta, atunci îşi va duce opera la bun sfârşit. Cât mai repede cu putinţă.

Nu-şi poate imagina că va rămâne neterminată.”