Alice Miller postulează în Revolta trupului că ar trebui să ne judecăm corect părinţii, astfel că, dacă aceştia ne-au educat prin bătaie, este cazul să uităm de morala conform căreia părinţii sunt demni de cinstea şi iubirea copiilor lor, indiferent de acţiunile lor asupra acestora.

Se pare că trupurile noastre au propria lor memorie si aceasta se revoltă sistematic împotriva celei de-a cincea porunci biblice, cea în care se spune “cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta (…)”. Astfel că fiecare palmă “educaţională” pe care am primit-o în copilărie, ne influenţează în mod hotărâtor destinul de adult şi sănătatea sufletească şi corporală.

Cruzimea părintească nu se caracterizează întotdeauna prin bătaie (chiar dacă cca 90% din populaţia mondială din prezent a fost bătută în copilărie), ci mai ales prin lipsa de dăruire prietenoasă, prin lipsa de comunicare, prin ignorarea nevoilor copilului şi durerii psihice a acestuia, prin pedepse fără noimă, perverse, prin abuzuri sexuale, prin exploatarea dragostei necondiţionate a copilului, prin şantajul emoţional, prin distrugerea sentimentului demnităţii şi prin nenumăratele forme de exercitare a puterii. Lista este nesfârşită. Şi ceea ce este cel mai rău: copilul trebuie să înveţe să considere toate acestea drept comportament absolut normal, pentru că nu cunoaşte nimic altceva.  Orice copil îşi iubeşte părinţii necondiţionat, indiferent ce îi fac aceştia.

Trăim cu credinţa că trebuie să ne înţelegem şi să ne iertăm părinţii pentru “bătăile rupte din rai” pe care ni le-au aplicat când eram copii, numai că trupul nostru nu se supune acestei legi morale, pe care Alice Miller o consideră drept o invenţie odioasă. Specialista în psihologie susţine că nu este logic să îi iertăm pe oamenii care ne-au chinuit fizic sau psihic exact în momentele când aveam mai multă nevoie de afecţiune şi căldură. Şi mai spune ea, faptul că nu recunoaştem că propriii noştri părinţi nu s-au purtat corect cu noi, precum şi faptul că le găsim scuze pentru acţiunile lor condamnabile, sunt principalele cauze ale bolilor noastre trupeşti şi sufleteşti.

Eu aş tinde să îi dau dreptate autoarei numai atunci când vine vorba despre cazurile în care educaţia s-a făcut în mare măsură doar prin bătaie sau alte abuzuri. Şi mai am reflexul de a nu mă potrivi în păreri atunci când Alice Miller susţine că tot ceea ce suntem astăzi este efectul modului în care am fost trataţi în copilărie. Cred că această afirmaţie a autoarei este doar parţial adevărată, dar vă rog, nu mă credeţi pe cuvânt. Mai bine luaţi de citiţi singurei :).

[scribd id=30885652 key=key-134kjxrvebc69abrcft5 mode=list]