Podcastul Books are Magic powered by Nemira e despre cărțile, poveștile, ideile și oamenii care schimbă lumea și poate fi găsit pe platformele: Anchor, Youtube, Deezer, Google Podcasts, Apple Podcasts și blogul Nemira. De două ori pe lună, cu Filip Standavid, și invitați din România sau scriitori străini.
În ediția aceasta intrăm în culisele celei mai mari agenții literare din România și stăm de vorbă cu Simona Kessler.
A doua jumătate a lui aprilie aduce, între altele, Ziua Internațională a Cărții – la data de 23 aprilie. E un bun pretext, dacă de pretexte ai nevoie, pentru campanii proaspete de încurajare a lecturii, dar e și un bun prilej să tragem cu ochiul în activitatea unei agenții literare – cea mai importantă, fără exagerare, din România. E condusă de Simona Kessler de pe la mijlocul anilor ‘90 și a făcut posibilă apariția celor mai multe dintre titlurile străine de pe piața locală. Din nou fără exgerare, adică, e foarte posibil ca – dacă v-a căzut un autor străin în mână în ultimele aproape trei decenii – această agenție să fi avut ceva de-a face cu publicarea lui.
Am stat de vorbă la Books are Magic cu Simona Kessler despre respectabila instituție a impresariatului literar, care există încă din a doua parte a secolului al XIX-lea. De ce nu se mai poate fără ea, la începutul celui de-al XXI-lea?
„Rolul agentului este același, de fapt: acela de-a fi întăritorul – sau sprijinul, propteaua – autorului: întotdeauna, într-o negociere directă, proprietarul (drepturilor de autor) sau agentul domestic, în necunoștință de piața străină în care vinde o traducere, are pretenții mult mai mari – sau prea mici. Editorul care cumpără drepturile, bineînțeles, întotdeauna vrea să negocieze un contract mai avantajos pentru el.
Agentul știe toate dedesubturile, știe care-ar fi în piața sa cea mai bună editură, unde s-ar potrivi. Are o relație cu editorii. Știu că toată lumea zice că agenții sunt niște fiare – nu e vorba numai de bani, e vorba de-a găsi cea mai bună casă pentru autorul respectiv”, spune Simona Kessler.
Impresia că România ar fi o piață a cărții marginală sau irelevantă nu (mai) are susținere, adaugă agenta literară: după Polonia, România are activitatea cea mai intensă în acest sens din Europa centrală și răsăriteană.
Cum funcționează relația dintre o agenție și o editură într-o astfel de piață? E mai prietenoasă, mai puțin formalizată, prin natura lucrurilor?
„Este o relație de încredere. Noi trebuie să ne facem datoria față de lista unui proprietar: ea trebuie trimisă, nu se știe de unde sare iepurele, iar editorii au ocazia să-și aleagă și alte titluri. Dar atunci când eu recomand o editură, când vorbesc cu editorii direct – după ce-am citit cartea, bineînțeles! – nu-i aburesc. Ei au încredere în judecata noastră.”
Pe piața românească, terenul era aproape liber la mijlocul anilor ‘90, atunci când Simona Kessler s-a apucat de treabă: se încheia atunci ceea ce invitata noastră numește „patru ani de frenezie editorială”, perioada 1990-1994, cu tiraje de sute de mii de exemplare. Au urmat „șapte vaci slabe”, iar din 2002 piața a început să se maturizeze, pentru a fi după un deceniu grav lovită de prima criză financiară majoră a acestui secol.
„Primul contract l-am negociat a fost chiar pe canapeaua Biedrmeier pe care îi primesc și azi pe editori, și a fost chiar cu editura Nemira, pentru Dune.”
În acel moment era un Est sălbatic, cu o nevoie imensă de recuperare pe piață, cărți comerciale, dar și pe partea de sociologie, politologie, humanities, se absorbea ca un burete tot ce fusese interzis de cenzură înainte de 89, povestește Simona Kessler despre acei ani. Era absolut firesc să explodeze cărțile comerciale, ca o descătușare la nivel de mass market, mai ales că nu existau nici pe departe toate elementele de loisir disponibile acum, nici călătoriile nu erau deloc ușoare. Se înființau edituri peste edituri, peste 5000 s-au înregistrat atunci la Ministerul Culturii. Pe parcurs, ele s-au cernut, editurile serioase s-au maturizat, și-au găsit nișele lor și au învățat să urmeze tendințele internaționale.
Ce s-a schimbat în 2008 în relația cu editurile, dacă s-a schimbat?
„Când pici din cer, pici împreună”, spune Simona Kessler. „Toți am căzut atunci destul de rău, cam la jumătate din cât fusese anul 2008. Încrederea de care vorbeam a fost și mai importantă, pentru că trebuia să alegi titlurile pe care să le propui: trebuia să uzi la rădăcină titlurile care doreai să fie publicate.
Ușor-ușor, așadar, am ajuns și în anul pandemic 2020 și la începutul a ceea ce ar putea fi o nouă criză economică: ce schimbări – dincolo de cele evidente – simte un agent literar? Ar fi de așteptat încă „șapte vaci slabe”?
„N-aș spune”, răspunde categoric Simona Kessler. „După ce ne-am revenit din panică și șoc, după ce s-au redeschis librăriile și s-a produs un declick în mentalitatea editorilor, dar și a librăriilor, de a trece online, a fost mult mai bine decât ne-am fi așteptat cu toții.” Și ar mai fi ceva, observă Simona Kessler: anul trecut s-au vândut multe titluri care includ cuvântul life. „What is life?, Life worth living, Vida...” Oamenii au vrut să citească lucruri inspiraționale despre viață, life affirming stories.
Tweet
