Podcastul Books are magic #13: povestea unei librării independente din Timișoara

Podcastul Books are Magic powered by Nemira despre cărțile, poveștile, ideile și oamenii care schimbă lumea. . Ascultați ediția #13 pe platformele: AnchorYoutubeGoogle PodcastsApple PodcastsSpotify 

E o instituție, dar e și o afacere. Funcționează independent, dar e parte a unei mari rețele profesionale din Europa. Este o poveste de succes în circumstanțe improbabile, dar va avea – la rândul său – de plătit facturi de întreținere la iarnă și s-a confruntat, ca noi toți, cu nebănuite probleme de vreun an și jumătate încoace. Librăria timișoreană La două bufnițe, pusă pe picioare de Oana Doboși și Raluca Selejan, s-a deschis spre finalul lui 2016.

„Am știut foarte bine ce vrem, dar am știut mai ales ce nu vrem”, spune Oana Doboși la Books are Magic

„Am știut că vrem această independență de a alege oferta noastră de carte – să nu ne impună editurile ce să alegem. Nu am vrut să fim un lanț de librării și nici nu vrem“. 

„Ne-am dorit un loc care să fie și un fel de hub cultural“, adaugă Raluca Selejan, în care să fie multe evenimente, în care oamenii să se simtă ca acasă“.

Cât despre deschiderea propriu-zisă, ea s-a produs în primul rând cu ajutor financiar din partea familiilor.

„După ce am deschis n-am mai adus bani de-acasă, am adus bani din bancă. Ne-a ajutat și faptul că spațiul e al nostru și că nu plătim chirie. Dacă e un lucru care trage în jos librăriile fizice, în toată lumea, acel lucru sunt chiriile. Ăsta a fost marele nostru noroc de la bun început“, spune Oana Doboși.

Comunitatea

În cazul unei librării independente locale, comunitatea este cea care îi dă viață, cea care o ține în viață. A avea două bufnițe primitoare, a stabili o relație personală cititor-librar, a face recomandări de lectură, a aduce scriitori români și străini la evenimente deschise – toate astea au ajutat la formarea unui public fidel. 

Duminica poveștilor, o lectură publică săptămânală organizată în mod constant în librăria La două bufnițe, adresată copiilor, a fost un alt proiect menit să coaguleze o comunitate locală de cititori.

„Noi credem că e important ca oamenii să intre în contact cu cărțile și cu poveștile de mici“, explică Raluca Selejan. 

„Am și văzut mulți copii crescând în librărie așa. La băieți e cel mai evident, pentru că ei își schimbă vocea: îi vedeai duminică de duminică la Duminica poveștilor, și după aceea, când intră în librărie și sunt mai înalți și au o voce răgușită, ai un șoc – Ăsta e băiețelul ăla care venea la povești“?

„S-a simțit că am fost autentici“, mai spune Raluca Selejan. Oamenii au apreciat. Am fost deschiși la inițiative de genul <Vrem să venim cu copiii din clasa noastră și cu mamele lor de 8 Martie, înainte să meargă ele la lucru, la ora 10: puteți să deschideți la ora 7?> Am zis da. Am fost foarte deschiși la propuneri care au venit în primul rând din partea profesorilor – altfel de ore de limba română sau de lectură în libării -, și de-aici s-a dezvoltat o altă nebunie. Am încercat să aducem discuția asta despre cărți în orice context“.

Foarte importanți sunt, de asemenea, scriitorii locului – că e vorba de Adriana Babeți, de Daniel Vighi, Radu Pavel Gheo sau de Mircea Mihăieș, cele două „bufnițele“ recunosc franc: „Am crescut cu ei, ne-am petrecut timp cu ei în facultate și am învățat multe de la ei“. Scriitori care au raftul lor dedicat în librărie și cu care se organizează frecvent evenimente cu publicul. 

Timp și răbdare

Cea mai importantă lecție a primilor ani a fost „să învățăm să avem răbdare“, spune Raluca Selejan. Trebuie să ai răbdare cu cărțile, cu evenimentele, cu autorii, cu cititorii, cu tot: lucrurile nu funcționează cum funcționează în capul tău. Acum, după aproape cinci ani, aș mai adăuga ceva – trebuie să învăț să am un pic grijă și de timpul meu, în afara librăriei“, adaugă ea. 

“Am mai învățat că, și atunci când faci ceva ce-ți place, de fapt faci o grămadă de lucruri care nu îți plac: nu stăm să citim toată ziua, în niciun caz, cum ar crede lumea, iar domeniul cărții e un domeniu în care trebuie să ai răbdare: muncești mult și faci bani puțini, asta e ceva foarte adevărat“.

Cartea în pandemie

„Am închis librăria, desigur, pentru public anul trecut – în schimb, am deschis Fereastra. Am vândut cărți la fereastră celor care locuiau în zonă sau care aveau drum pe-aici (librăria e în plin centrul Timișoarei, n.red.).  Nu aveam încă micul site pe care l-am construit anul trecut: sunau sau scriau pe Facebook, pe Instagram, pe mail ce cărți își doresc și noi le pregăteam“, povestește Raluca Selejan.

O surpriză a fost că La două bufnițe au început s-ajungă și mesaje precum „Vreau să cumpăr cărți de la voi, de suma asta, alegeți voi care cărți“.

„A fost primul semn al comunității pe care am reușit s-o adunăm în jurul nostru“, continuă ea. “Până să ne dăm seama ce să facem au sărit prietenii noștri și clienții noștri cu sfaturi și idei și cumpărături. Colegii noștri au lucrat de-acasă, la site, au citit povești în fiecare zi, iar noi două am rămas în librărie un anumit număr de ore. După aceea, fiecare cu mașina ei, împărțeam orașul în două și duceam noi cărțile acasă la oamenii care comandau de la noi“. 

Închiderea forțată a însemnat, între altele, și timp pentru renovare. 

„Tot răul spre bine. Am încercat să profităm și să facem ceea ce n-am fi putut face dacă era librăria deschisă – adică am fi putut face, dar nu prea ne lăsa inima să-nchidem, dacă nu venea o pandemie“, spune Oana Doboși

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.