Cătălin Ceaușoglu a primit ex aequo Premiul „Cartea discretă a anului (2022)” pentru debutul său, „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” (n’autor, Nemira), în timp ce Teodor Dună a fost câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a Anului”, acordat volumului „Flașneta Babel” (Vorpal, Nemira).

Volumul „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”, semnat de Cătălin Ceaușoglu,  a fost recompensat vineri, 3 noiembrie, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu Premiul „Cartea discretă a anului”, alături de Petre Barbu, cu romanul „Vremea tatălui” (Polirom). În cadrul aceluiași eveniment, volumul „Flașneta Babel” al poetului Teodor Dună a primit Premiul „Cartea de Poezie a Anului”.

„Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” celebrează viața în ritmuri și tonalități diferite, în numeroase nuanțe și în toată splendoarea ei: O neașteptată îndrăgostire salvează un tânăr literat. O statistică îngrijorătoare schimbă istoria unei țări. O acuzație neobișnuită asupra surselor de inspirație ale unui cunoscut scriitor atrage o reacție radicală. Un abuz din copilărie are consecințe pentru un adolescent și câțiva pasageri. O misiune specială divizează un grup de credincioși. O previziune îl determină pe un bătrân să încerce ceva nou. O vacanță de vis în Grecia schimbă definitiv două cupluri.

Romanul a fost publicat în 2022 în imprintul n’autor, colecția de literatură română contemporană a Editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică.

Despre „Flașneta Babel” Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției de poezie Vorpal, spune că:  „Minimalismul și abundența stau foarte bine împreună în această carte în care Teodor Dună face cu lumea întreagă ceea ce înainte făcea numai cu el însuși. flașneta babel e un desen animat dark, complet absurd, ieșit ca din mintea unui copil lăsat singur foarte mult timp. Totul e posibil aici, exact ca în desene, și să mori și să nu mori chiar dacă ai murit deja. flașneta babel e ceea ce se întâmplă după ce totul s-a întâmplat deja. Mult umor delirant și ironie, o nebunie generală a dezastrului care însuflețește textul la maximum, îl infuzează cu prospețime și frumusețe”.

Juriul pentru Premiul „Cartea discretă a anului” a fost format din Adina Dinițoiu, Cosmin Perța și Ciprian Măceșaru, iar cel pentru „Cartea de poezie a anului” a fost format din Simona Sora, Radu Vancu și Ciprian Măceșaru. 

Conform ARCCA, Premiul „Cartea discretă a anului” are scopul de promova cărți care, deși valoroase, au primit o prea discretă atenție. Recunoașterea importanței operelor nominalizate și premiate implică și o recompensă financiară: 10.000 de lei pentru câștigătorul premiului și câte 1000 de lei pentru ceilalți autori de pe lista scurtă. În ceea ce privește Premiul „Cartea de poezie a anului”, recompensa financiară pentru consacrați este de 3000 lei, cea pentru debutanți este de 2500 lei, iar ceilalți nominalizați au primit câte 500 de lei.

Despre Cătălin Ceaușoglu

CĂTĂLIN CEAUȘOGLU s-a născut în 1973 la Râmnicu Vâlcea și trăiește în București din 1991, unde lucrează în IT. În 2018, după mai mult de 20 de ani de scris cod, începe să creadă că ar putea scrie și altceva, iar în 2019 debutează cu o povestire în numărul 10 al revistei Iocan. „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” este primul lui volum individual.

Despre „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”

Cătălin Ceaușoglu este un scriitor cosmopolit. Cu o dexteritate stilistică de invidiat, discursul său poate fi oricând confundat cu cel al vreunui clasic. Tema acestui volum pare a fi deziluzionarea (în diferite forme) care duce la dispariția sau anularea ființei. Șapte proze, șapte registre și maniere diferite sondează cu expresivitate și concizie psihologia și afectele unor personaje memorabile. În ciuda tentei sumbre, a frământării, efectul este de desprindere și plutire ușoară. Dincolo de temă, le unește o doză de delicatețe și duioșie, abia sugerate, ce dau naștere unor mici insule de bucurie pe un fond de tristețe existențială tulburătoare. Pe alocuri alegorică, poetică și stranie, alteori cu umor și colocvialitate, Șapte povești… sparge perdeaua de nori a deziluzionării și aruncă o rază de lumină peste natura umană, dezvăluind-o în toată fragilitatea, inconsecvența și frumusețea sa.

Cosmin Perța

Dacă debutul cu un volum de povestiri ar fi o cursă cu obstacole, atunci Cătălin Ceaușoglu tocmai a ajuns la finalul ei printr-un slalom admirabil stilistic, cultural, livresc. Cu o panoplie de personaje, cu o diversitate năucitoare, cu o permanentă pendulare între spații (din America până-n Japonia, din Cehia până-n Spania) și vremuri, între atmosfere și emoții, între viață și moarte (sau cealaltă viață). Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea poate fi văzut ca un volum cu variațiuni inedite pe tema suicidului, exploatată din mai multe unghiuri, mai mult sau mai puțin evident, cu un licăr de speranță, dincolo de tot și toate. Ori ca un pariu cu umorul, absurdul, sarcasmul, simbolul, cameleonismul literar. Sau ca un joc de glezne neobosit. În fapt, un melanj incitant de lumini și umbre.

Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor

Despre Teodor Dună

Teodor Dună (n. 1981) a absolvit Facultatea de Litere, Universitatea București. A publicat volumele: trenul de treieșunu februarie, Editura Vinea (2002 – Premiul Național „Mihai Eminescu“, Opera Prima, Botoșani), catafazii, Editura Vinea (2005), de-a viul, Editura Cartea Românească (2010), obiecte umane, Editura Cartea Românească (2015 – Premiul Cartea de Poezie a anului 2015, Gala Tinerilor Scriitori) și kirilă, Editura Tracus Arte (2017 – Premiul „Matei Brâncoveanu“ pentru Literatură). În 2019, i-a apărut antologia minunata lume, la Editura Cartier. Grupaje din poemele sale au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, portugheză, bulgară, maghiară.

Despre „Flașneta Babel”

Ce uriașe cantități de frumusețe conține cartea asta a lui Teodor Dună! O frumusețe hipnotică & crudă, «neîndurător de minunată», cum spune el undeva, înspăimântătoare precum îngerii lui Rilke, splendidă precum rănile oribile & hipnotice pictate în anii ’30-’40 de Bacon. Îngeri din Rilke cu corpuri ecorșate din Bacon: asta e, de fapt, umanitatea din lumea lui Dună. O lume în care frumusețea nu mai salvează nimic. O lume în care până și din «trupurile pregătite de înviere nu a mai rămas decât o cicatrice mică în întuneric». În fine, o lume în care fiecare vers e exact asta: o mică rană strălucind în întuneric. Pentru astfel de cărți precum a lui Dună a fost inventată poezia – cu micile ei superputeri care, asigurându-te că nu există salvare, te salvează întotdeauna.

Radu Vancu

O flașnetă calofilă care cântă non-stop într-un pustiu babelizat. Un Mad Max filmat simultan cu Melancolia. Dacă totul a fost până acum post, imaginarul acestei cărți stă la baza lumii noi, a sfârșitului și a începutului în același timp. O stare existențială nouă, necunoscută, în care până și memoria e inutilă, iar lucrurile, animalele și oamenii fac parte dintr-o conștiință unică, derutată, dar supraviețuitoare.

Svetlana Cârstean

Tweet