A doua venire

În această perioadă a sărbătorilor, de mai bine de douăzeci de ani încoace, retrăim mereu același moment de adâncă tulburare sufletească asociată cu evenimentele petrecute în 1989.

Chiar dacă de atunci a trecut o bună bucată de vreme, chiar dacă timpul, milostiv, a început să vindece rănile, chiar dacă generațiile tinere uită și atât cât știau despre ceea ce s-a întâmplat atunci, nu putem și nu vom putea niciodată să renunțăm cu adevărat la amintiri, la recunoștința față de cei care au făcut posibilă schimbarea, la doliul pentru cei care s-au jertfit pentru noi, cei de acum.

A stat oare vreodată cineva să se gândească ce ar fi fost dacă în 1989 Revoluția ar fid at greș? Dacă și astăzi am fi sub un regim comunist? Ei bine, cineva s-a gândit la asta și la mult mai mult decât atât.

Marian Truță, autor contemporan de SF și Fantasy este nu numai un scriitor ce a obținut numeroase distincții literare, dar și un vizionar de excepție, care împinge limitele imaginației și se joacă cu realități paralele și multiple.

Volumul ”A doua venire”, lansat de curând în cadrul Târgului Internațional Gaudeamus, ne prezintă o Românie altfel, complet diferită de ceea ce am putea visa, o Românie improbabilă, dar nu mai puțin fascinantă. Premisele sunt cu siguranță fantastice: țara noastră a devenit, în viziunea lui Truță, un fel de axis mundi, în oricare din cele patru istorii alternative pe care ni le oferă autorul.

Cum ar fi ca țara noastră să fi devenit atât de puternică, încât să dirijeze, ca un maestru păpușar, destinele întregii Europe și ale lumii, să ducă alchimia la rang de supremație și să își dea mâna cu Vaticanul pentru a pune capăt intențiilor oamenilor de știință elvețieni, care vor să îndeplinească mai repede profeția celei de-a doua veniri  a Mântuitorului, cu ajutorul acceleratorului de particule. Pare suprarealist?

Citește mai mult pe ziare.com

Autor: Andreea Sterea

2 Commentarii

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *