Trei oase de vacă şi un Fotograf. Trei suflete cărora le este foame de fiinţă şi o fiinţă care se joacă – experimental – cu sufletele altora.

Este dificil să spui o poveste despre reîncarnare, acum, în timpuri moderne, când însuşi subiectul poate fi privit cu o uşoară ironie pe sub sprâncene, ca şi cum cel care ar îndrăzni să înceapă o astfel de fabuloasă istorisire nu ar fi auzit de ultimile descoperiri ale ştiinţei. Este cu atât mai greu atunci când povestea ta este suprarealistă şi pune în joc concepte şi imagini atât de surprinzătoare, încât te întrebi dacă nu cumva acel concept pe care îl numim imaginaţie, nu ar trebui să primească o definiţie revizuită.

Iulian Tănase ne invită într-o călătorie. Parteneri de drum ne sunt cele trei oase de vacă şi Fotograful, cel care este direct responsabil de Fabrica de Chipuri, locul în care oasele „prind viaţă” şi se transformă, fiind mereu în căutarea unor noi întrupări, mânate fiind de setea de renaştere. Oasele renasc în chipuri, pe care Fotograful le imortalizează. Cine spunea că o fotografie surprinde şi închide în ea însuşi sufletul omului? Din ce timpuri imemoriale străbate acest mit?

Roman de factură post-modernă, dacă se poate spune aşa, Oase migratoare impresionează printr-o originalitate a stilului cum de puţine ori un cititor poate întâlni într-o viaţă. Imaginaţi-vă un autor omniprezent şi omniscient, ca un cameraman care nu pierde nici un detaliu al scenelor care se desfăşoară. Imaginaţi-vă, peste vocea povestitorului, vocea oaselor. Imaginaţi-vă o impletire de sacru şi profan, de umor şi tragism, de puncte de vedere transgresând către ireal. Imaginaţi-vă o discuţie banală despre genetică, purată între nişte banale oase de vită. Imaginaţi-vă o acţiune care se derulează pretutindeni şi nicăieri, deşi locaţiile sunt bine delimitate la Bucureşti, Mangalia, Vama Veche sau … China.

Citelşte continuarea pe Ziare.com.

Autor: Andreea Sterea