Debutul uluitor al scriitoarei Jenny Tinghui Zhang, „Cele patru vieți ale lui Daiyu”, abundă în lirism, în imagini pline de forță, în trimiteri la folclorul și cultura chineză, și care, grație unei scriituri care curge firesc surprinde cu o deosebită acuratețe tumultul unei perioade din istoria nespusă.

Plasat pe fundalul american al Actului de excludere a Chinei, romanul urmărește parcursul lui Daiyu, o fată de origine chineză, răpită și transportată clandestin peste ocean, din China în America, nevoită să se reinventeze mereu pentru a supraviețui. Narațiunea, bine articulată, se construiește în jurul unui personaj care se metamorfozează constant, fiecare transformare vorbind cu și mai multă forță despre teme esențiale: supraviețuire, putere, inegalitate, alteritate, opresiune, sclavie, reziliență. Suferința și umbrele sunt suprimate de un lirism înduioșător, conturat de  tușe delicate și imagini copleșitoare, dar mai ales de grația cu care scriitura lui Jenny Tinghui Zhang îmbracă până și cele mai dificile subiecte. Ajungem nu doar să o îndrăgim pe Daiyu, ci să ne identificăm cu ea sau, dacă acest lucru pare prea mult, să-i admirăm spiritul neînfrânt, detașarea cu care reușește, într-un final, să privească totul, inclusiv moartea. 

Jenny Tinghui Zhang construiește o narațiune excepțională, care ne poartă prin spațiul fermecător al folclorului chinezesc, prin filosofia fascinantă, profundă, a caligrafiei chinezești – scriitoarea însăși mărturisind că, pentru redactarea fragmentelor despre caligrafie s-a documentat minuțios, consultând și citând surse diferite – dar și printre realitățile crunte ale unei perioade trecute cu vederea – forțându-ne să privim cu alți ochi suferințele și provocările înstrăinării, ale lipsei de apartenență.

            „Cea care mă nedumerește cel mai mult este litera englezească I. Sunetul care-i corespunde în chineză: iubire. I, în engleză, reprezintă sinele. Iubire 愛, în chineză, o inimă care să fie dăruită. I, în engleză înseamnă independență, identitate. Iubire, în chineză, e renunțarea la sine pentru celălalt. Cât de amuzant mi se pare că aceste două sunete îngemănate reprezintă lucruri atât de diferite. Este încă un adevăr pe care îl descopăr despre engleză și despre oamenii care au creat-o.“

De la o școală de caligrafie, la un bordel din San Francisco, la un magazin din munții Idaho, Daiyu încearcă cu disperare să scape de tragedia care o urmărește. În vreme ce reacțiile anti-chineze se răspândesc în toată țara, transformându-se într-un val de violență inimaginabilă, Daiyu trebuie să apeleze la toate personalitățile pe care le-a îmbrățișat de-a lungul timpului – inclusiv la cele pe care își dorește cu ardoare să le lase în urmă –  pentru a-și revendica în sfârșit propriul nume și propria poveste.

„Sunt constelația tuturor numelor mele, a fiecărui nume pe care l-am locuit vreodată. Și ăsta e adevărul pe care îl văd pentru prima oară: am reușit să supraviețuiesc doar datorită numelui meu.“

„Cele patru vieți ale lui Daiyu” este o poveste care te zdruncină și în fața căreia nu poți rămâne indiferent. Călătorești cu Daiyu, crești cu ea, te transformi odată cu ea și, mai ales, înveți odată cu ea să găsești sens sau alinare în cele mai mici lucruri: amintirea zborului unei păsări pe cer, primăvara, sunetul voluptos al oceanului, aerul sărat din grădina bunicii, o tușă perfectă, trasată cu hotărâre, care schimbă total înțelesul unui cuvânt. Momente de grație, singurele care fac imposibilul suportabil, singurele resorturi ale supraviețurii în fața cruzimii sfâșietoare de care tot noi, oamenii, suntem capabili. Infinite metamorfoze, ca o amplă deschidere de aripi care, odată produsă, te mai trece un prag. La final vei înțelege altfel cuvintele lui Daiyu: „Nu mi-e frică de moarte. Mi-e teamă că nu voi mai trăi.“