Unul dintre cei mai versatili scriitori de ficțiune speculativă și unul dintre cei mai talentați povestitori, George R.R. Martin este un romantic, dacă a existat vreodată așa ceva. Povestirile sale timpurii, multe dintre ele aparținând unui viitor al pustiirii galactice, au atras rapid atenția datorită lirismului sumbru, a complexei și terifiantei atmosfere infuzate în decorul science fiction:

„Un cântec pentru Lya” (A Song for Lya,  1974), „Regii nisipurilor” (Sandkings, 1979),  „Calea Crucii și Dragonului” (The Way of Cross and Dragon, 1979), toate au cîștigat premii Hugo, „Regii nisipurilor” obține și un premiu Nebula iar „Zburătorii nopții” (Nightflyers, 1980) a fost ecranizat, deși nu cu foarte mare succes.

Acestea și multe alte povestiri au fost adunate într-o succesiune de culegeri impresionante: „Un cântec pentru Lya” (1976), „Songs of Stars and Shadows” (1977), „Regii nisipurilor” (Sandkings, 1981), „Songs the Dead Men Sing” (1983), „Zburătorii nopții” (Nightflyers, 1985), „Peregrinările lui Tuf” (Tuf Voyaging, 1986), „Portraits of his Children” (1987), povestire care a dat și titlul volumului căruia i s-a decernat un alt Premiu Nebula.

Între timp, Martin și-a început cariera de romancier cu remarcabilul romanț gotico-planetar „Lumina ce se stinge” (Dying of the Light, 1977), apoi „Furtună pe Windhaven” (Windhaven, 1981), o colaborare cu Lisa Tuttle, „Fevre Dream” (1982), care a devenit un roman clasic, marcând tranziția lui G.R.R.Martin spre horror-ul pur, și un precursor al povestirilor istoricizante cu vampiri care vor invada piața. După „Armageddon Rag” (1983), un thriller apocaliptic, și „Peregrinările lui Tuf” (Tuf Voyaging, 1986), G.R.R. Martin a migrat în mod profitabil în zona scenaristicii pentru televiziuni, jucând un rol major în concretizarea proiectului serialului urban fantasy „ Beauty and the Beast”; neobosita sa experimentare cu specii și genuri mixte atît literar cât și în mass-media a dat naștere la o secvență lungă de colaborări, serii cu super-eroi și romane, așa-numitul proiect „Wild Cards”, adică activitățile lui George R.R. Martin la sfârșitul anilor optzeci și începutul anilor nouăzeci.

Începând cu jumătatea anilor nouăzeci, stilul și interesul literar al lui George R.R.Martin s-au schimbat din nou, la fel de abil și antreprenorial ca întotdeauna. A început să lucreze la un ciclu enorm de șase volume de fantasy, „Cântec de gheață și foc” (A Song of Ice and Fire), care a devenit rapid cel mai important opus în filiația epicii tolkieniene din anii 70 încoace.

„Urzeala tronurilor”(A Game of Thrones, 1996), „Încleștarea regilor” (A Clash of Kings, 1998),   „Iureșul săbiilor” (A Storm of Swords, 2000), „Festinul ciorilor” (A Feast for Crows, 2005), constituie ceva mai mult de jumătate a unei vaste și incredibil de detaliate tapiserii de intrigi feudale, conflicte, și pasiuni. High fantasy-ul are în sfârșit un mare maestru contemporan nouă.

Interviul

Nick Gevers: Privind înapoi la operele spaţiale pe care le-aţi scris la începutul carierei dumneavoastră, două caracteristici înrudite ies în evidență: romantismul intens și goticul melancolic. Ce influențe, ce considerente artistice și personale, v-au împins spre aceste direcții literare?

George R.R. Martin: Am fost întotdeauna intens romantic, chiar și atunci când eram prea tânăr pentru a înțelege ce înseamnă asta. Dar romantismul are partea sa întunecată, aşa cum orice romantic descoperă curând … şi aici intervine melancolia, presupun. Nu știu dacă acest lucru este o chestiune de influențe artistice cât o problemă de temperament. Dar întotdeauna e ceva care mă mișcă într-un crepuscul, și un apus îmi vorbește într-un mod în care niciun răsărit n-o va face vreodată.

Nick Gevers: Ce v-a făcut să vă îndepărtaţi de scrierea SF-ului, concentrîndu-vă asupra horror-ului şi apoi asupra seriei  de antologii Wild Cards ?

George R.R. Martin: Nu sunt sigur că sunt de acord cu faptul că „m-aş fi îndepărtat” de SF. Când eram copil, tatăl meu obișnuia să spună că îmi plăceau „chestiile ciudate” Ei bine, chestiile ciudate însemnau o mulțime de arome – science fiction, fantasy, horror, mistere, romane cu agenţi secreţi, reviste de benzi desenate, tot ceea ce găseai la drugstore. Le-am citit pe toate cu lăcomie, uneori trecând de la Robert A. Heinlein la H.P. Lovecraft, apoi la Tolkien şi la  Fantastic Four în aceeași săptămână. Cred că a fost inevitabil ca, mai devreme sau mai târziu, trebuia să scriu în toate aceste specii ale imaginarului. A face același lucru din nou şi din nou, este plictisitor. Da, scriu High Fantasy acum … dar voi scrie SF din nou, poate şi ceva mai mult Horror, de asemenea.

Nick Gevers:  Pentru mine, ca și pentru mulți alții, dumneavoastră sunteţi cel mai bun autor activ din domeniul imaginarului fantasy la scară vastă. În ce măsură acest succes poate fi atribuit profunzimii remarcabile a experienței dumneavoastră auctoriale, a faptului că aţi trecut în prealabil prin diverse faze de scriitor :  SF, horror, colaborări multimedia, scenarii TV …?

George R.R. Martin: Ei bine, eu nu le-aș numi „faze”, dar cred că un scriitor învață de la fiecare poveste pe care o scrie, iar atunci când încerci lucruri diferite, înveți lecții diferite. Colaborarea cu alți scriitori, ca la Hollywood sau ca într-o serie francizată, îţi va consolida, de asemenea, abilitățile prin expunerea la noi moduri şi viziuni asupra propriei activităţi precum și prin abordări diferite ale anumitor provocări creative. Am simțit întotdeauna că un scriitor are nevoie de lecturi vaste, mai ales în anii de formare … iar abordarea unui număr mare de forme, specii și subgenuri îţi va extinde arsenalul de exprimare artistică.

Nick Gevers:  Seria „Cântec de gheață și foc” are mult din textura complexă a istoriei autentice, atât în ​ ​general cât și în ecourile specifice ale unor episoade istorice reale. În opinia dumneavoastră ce legi și principii (dacă este cazul), guvernează istoria omenirii și cum a modelat seria de romane modul dumneavoastră de înțelegere a proceselor istorice ?

George R.R. Martin: Procesele istorice nu m-au mai interesat niciodată prea mult, dar istoria este plină de povești, plină de triumfuri și tragedii și bătălii câștigate și pierdute. Oamenii sunt cei care îmi vorbesc, bărbații și femeile care au trăit odată și au iubit, au visat şi au suferit la fel ca noi. Deși unii au avut coroane pe cap sau sânge pe mâini, în esenţă nu erau diferiţi de tine și de mine, și în asta constă toată fascinația. Presupun că sunt încă un credincios al demodatei în  prezent școli „eroice”, care ne spune că istoria este modelată de către indivizi, bărbați și femei și de alegerile pe care aceştia le fac, prin faptele lor glorioase sau teribile. Aceasta este cu siguranță abordarea pe care am urmat-o în „Cântec de gheață și foc”.

Nick Gevers:  „Cântec de gheață și foc”  trece printr-o progresie foarte interesantă de-a lungul primele trei volume, de la un conflict destul de clar între bine (familia Stark) şi Rău (familia Lannister), la unul mult mai ambiguu în care Lannisterii sunt  înțeleşi mult mai bine de către cititori, iar certitudinile morale sunt mai greu de definit. Sfidaţi în mod deliberat convențiile și prezumţiile  fantasy-ului neo-tolkienian ?

George R.R. Martin: Recunosc că sunt vinovat, onorată instanţă. Lupta dintre bine și rău este o temă legitimă pentru fantasy (în general pentru orice operă de ficțiune), dar în viața reală lupta se duce îndeosebi în inima omului. Prea multe fantasy-uri contemporane utilizează cea mai ușoară cale prin externalizarea acestei lupte, astfel încât eroicii protagoniștii n-au nevoie decât să-i zdrobească pe abjecţii slujitori ai puterilor întunericului, pentru a câștiga. Și poţi chiar să-i identifici pe aceşti netrebnici slugoi deoarece sunt în mod inevitabil hidoşi și se înţolesc toţi în negru. Vreau să combat această abordare simplist-infantilă. În viața reală, cel mai dificil aspect al luptei dintre bine și rău este de a determina care e care.

Nick Gevers: Aşa cum titlul „Cântec de gheață și foc”  implică destul de clar, războiul fundamental al seriei este unul la nivel fundamental și etern, între puternicele forțe ale gerului și căldurii. În acest context, conflictul din prim-plan descris în primele trei volume – Războiul celor cinci regi –  indiferent de opozițiile superficiale dintre familiile Stark (gheață) și Lannister (foc) – este de fapt o distragere a atenției de la adevărata bătălie, o ceartă dinastică stupidă slăbind drastic cele Șapte Regate chiar atunci când e nevoie să fie mai puternici și mai vigilenți?

George R.R. Martin: Poate. Aceasta este o întrebare la care cititorii mei trebuie să reflecteze.

Nick Gevers: La fel ca romanele anterioare, cum ar fi „Lumina ce se stinge” („Dying of the Light”) și  „Furtună pe Windhaven” („Windhaven”), seria „Cântec de gheață și foc”  abundă în detaliile unei atmosfere feudale: există o cantitate enormă de amănunte de sorginte aristocratică cât se poate de evidente, nu în ultimul rând în anexele foarte extinse. Ce stă la baza acestei fascinații pentru evul mediu?

George R.R. Martin: Decorul medieval a fost fondul tradițional al fantasy-ului epic, chiar înainte de Tolkien, și există motive întemeiate pentru această tradiție. Spada are o carismă și un romanţ ce lipsesc în cazul pistoalelor și tunurilor, are o valoare simbolică puternică, care ne emoţionează la un anumit nivel primar. De asemenea, contrastele atât de evidente în Evul Mediu sunt foarte izbitoare – idealul cavaleresc a existat cot la cot cu brutalitatea îngrozitoare a războielor, castelele magnifice dominau cocioabe mizere, iobagi și prinți călătoreau pe aceleași drumuri, și grandioasele spectacole publice ale turnirurilor se iveau dintr-o lume a gunoaielor, murdăriei și ciumei. Posibilitățile dramatice sunt atât de bogate. În plus, îmi place heraldica.

Nick Gevers: Sunteţi nemilos cu familia Stark, provocându-le tot felul de chinuri și nenorociri. Este acest proces o parte necesară pentru a-i pregăti pentru rolurile lor pe termen mai lung din  „Cântec de gheață și foc” ?

George R.R. Martin: Poate. Timpul va spune … timpul, și cărțile care vor veni.

Nick Gevers: V-aţi exprimat adesea admirația pentru Jack Vance. Cât de vancean este „Cântec de gheață și foc”  în concepție și stil ? Firul narativ ce descrie rătăcirile exotice ale lui Daenerys Targaryen, este un omagiu adus lui Vance, pentru inventivitatea lui picarescă?

George R.R. Martin: Jack Vance este cel mai mare scriitor SF în viață în opinia mea, și unul dintre puținii care este, de asemenea, un maestru al fantasy-ului. „The Dying Earth” (1950) este una dintre cărțile fundamentale din istoria fantasy-ului modern, și l-aș plasa pe Vance chiar acolo sus alături de Tolkien, Dunsany, Leiber, și T.H.White. Îl consider unul dintre părinții fantasy-ului. Acestea fiind spuse, nu cred că un  „Cântec de gheață și foc” ar fi deosebit de vancean. Vance are vocea lui și eu o am pe a mea. Nu am putut scrie ca Vance, chiar dacă am încercat … și chiar am încercat, odată. Prima dintre „Peregrinările lui Tuf”,  “A Beast for Norn” (O fiară pentru Norn) a fost încercarea mea de a suprinde unele dintre efectele lui Vance  și Tuf este un erou foarte vancean, poate un văr îndepărtat al lui Magnus Ridolph. Dar ceea ce acel experiment m-a învățat a fost că numai Jack Vance poate scrie ca Jack Vance.

Nick Gevers: Mai multe volume ale seriei „Cântec de gheață și foc” așteaptă să fie scrise. Ce formă vă așteptați să ia, și v-aţi hotărât asupra unor titluri ?

George R.R. Martin : Da, mai sunt trei volume.

© Nick Gevers & George R. R. Martin

Traducere de Cristian Tamaș

Traducerea și postarea s-au realizat cu acordul domnilor Nick Gevers și George R.R.Martin. Le mulțumim.

Titlul original, “Sunsets of High Renown. An Interview with George R. R. Martin”

Citiţi continuarea interviului în Revista Nautilus şi nu uitaţi că puteţi beneficia de volumul Urzeala Tronurilor cu o reducere de 35%!