Obișnuiți cu literatura SF și fantasy internațională, uităm uneori că avem scriitori valoroși în domeniu, care au oferit și oferă în continuare publicului autohton adevărate bijuterii, cu nimic mai prejos decât operele unor autori consacrați ai genului.
Un astfel de autor este Liviu Radu, prozator de marcă, ce a obținut de-a lungul anilor numeroase distincții pentru lucrările sale, incluzând aici un Premiu Vladimir Colin sau Marele Premiu Seniorii Imaginației. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy, Liviu Radu contribuie la patrimoniul literar al țării noastre cu o scriitură inovativă, proaspătă, ce încântă prin rafinamentul stilului și complexitatea poveștilor.
Un astfel de roman este Armata moliilor, aflat în curs de apariție la Editura Nemira. Personajul principal este Taravik, un individ care duce o viață interesantă și deloc lipsită de pericole, în rolul său de curier independent. Hedonist, necizelat, cu o înclinație evidentă pentru lupta corp la corp, Taravik este urmărit în aventurile sale fantastice cu un umor și o naturalețe a limbajului demne de a fi transpuse pe marele ecran.
De la factorii care declanșează intriga, până la descrierile savuroase ale acțiunilor puse în mișcare de personaj, cavalcada de scene intense și halucinante, umorul de situație și tușele puternice în care sunt creionate personajele, toate aceste elemente fac din Armata moliilor un roman fabulos, pe care orice fan al genului trebuie să îl dețină în colecție.
Dacă vreți să aflați cum reușește Taravik să reînvie Armata Moliilor și să determine un lanț de evenimente care mai de care mai palpitante, aveți acum ocazia să obțineți cartea la precomandă de pe site-ul editurii!
Tweet
[…] Kusturica și două personaje de care ne putem îndrăgosti la o primă citire. Ar mai fi ceva ce am mai spus deja? Poate faptul că alături de Floarea de loldilal, Armata moliilor, cu siguranță diferită ca […]