Armada powered by Nemira publică romanul Autonom, nominalizat la premiile Nebula și Hugo, scris de jurnalista Annalee Newitz, specializată în impactul cultural al științei și tehnologiei, fondatoarea popularului portal io9.
Un roman de aventuri care tratează totodată probleme importante din viitorul nostru mai mult sau mai puțin apropiat: biotehnologia, inteligența artificială, „viața” și „drepturile” roboților, impactul tehnologiilor asupra societății.
Pământul, 2144. Cetățenia a fost înlocuită de franciză, iar
oamenii lucrează alături de roboți avansați, care încep să dea semne de
emancipare. Judith Chen „Jack“ este pirat și, din propriul submarin, le
distribuie medicamente săracilor. Dar cel mai recent, Zacuity, provoacă victime,
iar Jack trebuie să descopere repede antidotul.
Pe urmele ei pornește o pereche neașteptată: Eliasz, un agent militar angajat
de cea mai mare companie farmaceutică, și partenerul său robot, Paladin. În
goana după informații, cei doi se apropie mai mult decât credeau că e posibil.
Însă cel mai important e să oprească epidemia bizară care distruge vieți și
aproape îneacă New Yorkul.
Este o mare noutate felul naturalist, subiectiv și paradoxal de umanist în care se dezvoltă punctul de vedere al unui robot – totul pentru o poveste puternică și însuflețită.
WILLIAM GIBSON
Cartea aceasta este pentru biotehnologie și inteligență artificială ce a fost Neuromantul pentru internet.“
NEAL STEPHENSON
Cu doctorat obținut la Universitatea Berkeley din California, Annalee Newitz este o jurnalistă specializată în impactul cultural al științei și tehnologiei. A lucrat ca analist politic pentru Electronic Frontier Foundation și a scris pentru publicații precum Ars Technica, Gawker, Wired, New Yorker. În 2008 a fondat io9, unul dintre cele mai citite bloguri de science-fiction din lume. Autonom, romanul ei de debut, a fost nominalizat la premiile Nebula și Locus.
Tweet