Un nou roman de îndrăgita scriitoare-cult de science-fiction, Ursula K. Le Guin, în curs de apariție în ARMADA: Lumii îi spuneau pădure. Finalist al premiilor NEBULA&LOCUS Existența pașnicilor athestani se schimbă pentru totdeauna când lumea lor este invadaă de yumenii cei însetați de sânge, căci sunt reduși la statutul unor sclavi aflați la cheremul unor stăpâni nemilostivi. Iar disperarea îi împinge să se revolte. De îndată ce comit prima crimă, își dau seama că au pornit pe un drum fără …
science fiction
22 octombrie e ziua în care a intrat în cinematografele din România cel mai așteptat film al anului: DUNE, ecranizarea după iconicul roman al lui Frank Herbert. Călătoria mitică și emoționantă din „Dune” spune povestea lui Paul Atreides, un tânăr strălucit și talentat, născut într-un mare destin, dincolo de înțelegerea sa, care trebuie să meargă pe cea mai periculoasă planetă din univers pentru a asigura viitorul familiei și poporului său. Pe măsură ce forțele malefice izbucnesc într-un conflict legat de …
Universul Dune creat de Frank Herbert și dezvoltat pe parcursul a șase romane este o sursă inepuizabilă de povești, idei și personaje memorabile. Din fericire pentru fani, fiul său, Brian Herbert și-a dedicat cariera de scriitor continuării moștenirii tatălui său, începând cu o trilogie prequel – Casele Dune, care spun povestea care începe cu peste 30 de ani înainte ca Paul Atreides să pășească pe Arrakis. Le poți găsi pe toate în ARMADA. Primele două volume (Dune. Casa Atreides și …
Poate că nu ai citit niciodată o carte science fiction sau una fantasy. Poate că întotdeauna ai fost curios, dar cumva au tot rămas pe raftul de soon to be read. Poate că anul ăsta vrei să citești și un alt gen decât cel cu care ești obișnuit și să descoperi noi lumi. Noi te încurajăm doar să le dai o șansă, e posibil să te îndrăgostești (avem exemple adevărate în echipa Nemira de cititori convertiți la SF&F, dar despre …
Pe 15 septembrie s-a lansat internațional, dar și în ARMADA, mult așteptatul roman Piranesi, de Susanna Clarke! Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde. Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în …
O colecție de povestiri care te pun pe gânduri, te fac să-ți pui întrebările cele mai grele și să te simți mai uman. Un vârf al genului science fiction. Barack Obama Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile, de la autorul textului Povestea vieții tale, ecranizat de Denis Villeneuve cu titlul Arrival. Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, …
Sfârșitul trilogiei Amintiri din trecutul Terrei. Spaima anihilării reciproce a dus la decenii de pace între umanitate și trisolarieni, dar o nouă forță pune în pericol fragilul echilibru al noii lumi. Știința umană avansează considerabil datorită infuziei de cunoștințe ale trisolarienilor, iar aceștia împrumută tot mai multe din cultura pământeană. Cele două civilizații coexistă pașnic, dar umanitatea a început să se complacă în siguranța oferită de conviețuire. Cheng Xin, un inginer aerospațial din secolul XX, se trezește din hibernare în această …
Primăvara lui 2020 nu a început chiar așa cum ne doream și ne imaginam noi – cu copaci înfloriți, bucurie că trecem la haine mai ușoare și mai subțiri, la citit în parc, la stat la soare, la plimbări cu prietenii sau mers cu bicicleta, ci cu stat mai mult prin casă pe cât posibil. Noi suntem optimiști de felul nostru, așa că profităm de acest lucru să facem ce ne place cel mai mult: să citim și să ne …
După aproape 10 ani, trilogia Transformarea, de Justin Cronin, a ajuns la final, intrând indubitabil în panteonul celor mai populare aventuri post-apocaliptice scrise vreodată. Și totuși Tranformarea e mai mult decât o ficțiune despre lumea postapocalipsei. Este un amestec fermecător de horror, science fiction, ficțiune despre vampiri și ficțiune de călătorie, profund liric și, dincolo de toți acești tropi, o serie despre puterea mântuitoare a iubirii. E ca și cum ai avea Tărâmul pustiit al lui T.S. Elliot, Dracula lui …
Editurile Nemira și Nemi pentru copii invită cititorii la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învățătură, între 20-24 noiembrie 2019, la Romexpo, în noul pavilion, cu zeci de titluri noi, de ficțiune și non-ficțiune, pachete cadou și serii de autori consacrați. Cele mai mari noutăți vin de la imprintul science fiction, fantasy și thriller ARMADA, unde apare un roman inspirat de fascinantul univers al serialului Netflix Stranger Things – Suspicious minds, de Gwenda Bond. Un prequel din care aflăm povestea …
Interviu realizat de Marian Coman Madeline Ashby trăiește la Toronto și, pe lângă faptul că este una dintre cele mai populare scriitoare din noul val science-fiction, este și specialistă în futurologie, fiind consultant în previziune strategică. Ca specialist, ea a dezvoltat strategii inspirate din science-fiction pentru organizații precum Intel Labs, Institute for the Future, Atlantic Council și altele. Eu am întâlnit-o pe Madeline Ashby la Dublin, cu ocazia Worldcon-ului irlandez de anul acesta. Încântată de ediția în limba română a …
Dacă până acum v-am obișnuit cu articolele #StaffPicks cu recomandări de la Ana Nicolau, director general Nemira, ediția din octombrie vă face cunoștință cu Alexandra Florescu, PR&Brand manager Nemira. La 1 an de când ne-am îmbarcat în flota ARMADA, Alexa (căci așa e cunoscută prin birou), o să vă spună onest și din suflet cum s-a apucat ea să citească science fiction & fantasy la 27 de ani. Enjoy! Primele mele lecturi au fost foarte amestecate, dar, cumva, am reușit …
Ne place să schimbăm impresii de la comunitatea noastră. Oriunde. La târguri de carte, pe Facebook sau Instagram, prin IG stories, mesaje și prin comentarii, prin mail-uri, la telefon, pe Whatsapp. De data asta, cu ocazia împlinirii unui 1 an de ARMADA, v-am întrebat la ce vă gândiți când auziți science fiction. Răspunsurile au fost așa de diverse și de frumoase, încât le păstrăm aici pentru posteritate. Dune ❤️ Star Wars Regina Rosie ❤ … la viața de zi cu …
#GuestPost de Marian Coman, redactor-șef imprint Armada, scris cu ocazia împlinirii unui an de Armada Să călătorești la mii și mii de ani lumină depărtare, să cutreieri în timp până la capătul veacurilor, să pășești în lumi stranii alături de eroi de legendă, să încerci gustul ciudat al magiei ori să te urci pe spatele unui dragon și să plutești cu el deasupra lumii, să dezlegi mistere întunecate ori să afli cheia unor crime zguduitoare. Nu sunt multe lucruri pe …
Material apărut pe mediafax.ro. Scriitorul George R. R. Martin a fost invitatul de onoare al celei de-a 77-a ediţii a Convenţiei Mondiale de Science Fiction şi Fantasy, eveniment desfăşurat weekend-ul trecut la Dublin, în Irlanda. Autorul romanelor care au stat la baza celebrului serial Game of Thrones i-a acordat un interviu scriitorului Marian Coman, redactor-şef al Armada, imprintul de SF, Fantasy şi Thriller al Grupului Editorial Nemira – primul interviu în exclusivitate pentru publicul român prin agenţia MEDIAFAX. George R. …
Armada powered by Nemira publică romanul Autonom, nominalizat la premiile Nebula și Hugo, scris de jurnalista Annalee Newitz, specializată în impactul cultural al științei și tehnologiei, fondatoarea popularului portal io9. Un roman de aventuri care tratează totodată probleme importante din viitorul nostru mai mult sau mai puțin apropiat: biotehnologia, inteligența artificială, „viața” și „drepturile” roboților, impactul tehnologiilor asupra societății. Pământul, 2144. Cetățenia a fost înlocuită de franciză, iar oamenii lucrează alături de roboți avansați, care încep să dea semne de …