Aruncă o privire în cea mai așteptată carte a anului: FOC ȘI SÂNGE, de George R.R.Martin! Istoria Targaryenilor care începe cu 300 de ani înainte de Urzeala Tronurilor este la precomandă pe nemira.ro și ajunge în librării pe 27 mai!
Foc și sânge
Hronicul Casei regilor Targaryen din Westeros
Cucerirea lui Aegon
Maesterii Citadelei care consemnează istoria Westerosului au folosit Cucerirea lui Aegon ca punct de pornire al cronicii ultimilor trei sute de ani. Nașterile, decesele, bătăliile și alte evenimente sunt datate fie D.C. (După Cucerire), fie Î.C. (Înainte de Cucerire).
Adevărații cărturari știu însă că o asemenea datare este departe de a fi precisă. Cucerirea celor Șapte Regate de către Aegon Targaryen n-a avut loc într-o singură zi. Au trecut mai bine de doi ani între debarcarea lui Aegon și încoronarea sa în Orașul Vechi… și chiar atunci Cucerirea a rămas incompletă, întrucât Dorne n-a fost supus. Încercări sporadice de a-i subjuga pe locuitorii săi au continuat pe toată durata domniei regelui Aegon și a fiilor lui, făcând imposibilă stabilirea unei date precise a sfârșitului Războaielor Cuceririi.
Până și data de începere rămâne controversată. Mulți presupun, în mod eronat, că domnia regelui Aegon I Targaryen a început în ziua când a debarcat la gura Apei Negre, la poalele celor trei dealuri unde avea să se ridice, în cele din urmă, Debarcaderul Regelui. Nu este adevărat. Ziua Debarcării lui Aegon a fost sărbătorită de rege și de descendenții săi, însă Cuceritorul și-a datat începutul domniei din ziua în care a fost încoronat și uns în Septul Stelat din Orașul Vechi de către Înaltul Septon al Credinței. Încoronarea aceea s-a petrecut la doi ani după Debarcarea lui Aegon, la mult timp după ce fuseseră luptate și câștigate toate cele trei bătălii importante din Războaiele Cuceririi. Se poate astfel vedea că majoritatea cuceririlor reale ale lui Aegon s-au petrecut în 2–1 Î.C..
Targaryenii se trăgeau din sânge valyrian pur și erau stăpâni de viță veche ai dragonilor. Cu doisprezece ani înainte de Urgia Valyriei (114 Î.C.), Aenar Targaryen și-a vândut bunurile din Ținutul Liber și din Tărâmurile Verii Lungi și s-a mutat cu toate soațele sale, bogățiile, sclavii, dragonii, frații și surorile, neamurile și copiii în Piatra Dragonului, o citadelă insulară mohorâtă, aflată la poalele unui munte fumegând de pe Marea Îngustă.
La apogeul său, Valyria a fost cel mai măreț oraș din lumea cunoscută, centrul civilizației. Între zidurile lui strălucitoare, patruzeci de Case rivale se luptau pentru putere și glorie în Curte și în consiliu, ridicându-se și prăbușindu-se într-o bătălie nesfârșită, subtilă, adesea sălbatică pentru supremație. Targaryenii erau departe de a fi cei mai puternici dintre stăpânii dragonilor, iar rivalii lor au considerat că fuga la Piatra Dragonului fusese un act de predare, o lașitate. Însă Daenys, fiica fecioară a Lordului Aenar, care avea să fie cunoscută după aceea de-a pururi drept Daenys Visătoarea, prorocise distrugerea Valyriei prin foc. Și când Urgia s-a abătut asupra cetății, doisprezece ani mai târziu, Targaryenii au fost singurii stăpâni ai dragonilor care au supraviețuit.
De două veacuri, Piatra Dragonului fusese avanpostul cel mai apusean al puterii Valyriei. Poziția sa, de cealaltă parte a Defileului, a oferit stăpânilor săi dominarea asupra Golfului Apei Negre și le-a permis atât targaryenilor, cât și aliaților lor apropiați, Velaryonii din Driftmark (o Casă minoră, de descendență valyriană) să-și umple cuferele pe seama negustorilor aflați în trecere. Corăbiile Velaryonilor, împreună cu ale altei Case valyriene aliate, Celtigar din Insula Cleștilor, dominau mijlocul Mării Înguste, în vreme ce targaryenii erau stăpânii cerului cu dragonii lor.
Cu toate acestea, timp de aproape o sută de ani după Urgia Valyriei (pe bună dreptate numiți Veacul Sângelui), Casa Targaryen a privit spre răsărit, nu spre apus, fiind foarte puțin interesată de ce se întâmpla în Westeros. Gaemon Targaryen, fratele și soțul lui Daenys Visătoarea, i-a urmat lui Aenar Surghiunitul ca Lord de Piatra Dragonului și a devenit cunoscut drept Gaemon Gloriosul. Fiul lui, Aegon, și fiica sa, Elaena, au domnit împreună după moartea lui. Le-a urmat la conducere fiul lor, Maegon, fratele său, Aerys, și fiii lui: Aelyx, Baelon și Daemion. Ultimul dintre cei trei frați a fost Daemion, al cărui fiu, Aerion, i-a succedat la conducerea Pietrei Dragonului.
Aegon, care a intrat în istorie drept Aegon Cuceritorul și Aegon Dragonul, s-a născut în Piatra Dragonului în anul 27 Î.C. A fost singurul fiu și al doilea copil al lui Aerion, Lord de Piatra Dragonului, și al doamnei Valaena din Casa Velaryon, ea însăși pe jumătate Targaryană după mamă. Aegon a avut două surori de sânge: Visenya, care era mai mare decât el, și mezina Rhaenys. Multă vreme, stăpânii dragonilor respectaseră obiceiul din Valyria de a căsători fratele cu sora, pentru a păstra puritatea sângelui, însă Aegon și-a luat de soațe ambele surori. Prin tradiție, era de așteptat să se însoare numai cu sora mai mare, Visenya; includerea lui Rhaenys ca a doua soție a fost neobișnuită, fără a fi totuși ceva nemaiauzit. Unii au spus că Aegon s-a căsătorit cu Visenya din datorie și cu Rhaenys din dorință.
Cei trei frați se dovediseră stăpâni ai dragonilor înainte de a se fi căsătorit. Dintre cei cinci dragoni care zburaseră din Valyria cu Aenar Surghiunitul, numai unul supraviețuise până în zilele lui Aegon: uriașul numit Balerion, Teroarea Neagră. Dragonii Vhagar și Meraxes erau mai tineri și fuseseră clociți chiar pe Piatra Dragonului.
O legendă răspândită printre ignoranți afirmă că Aegon Targaryen nu călcase niciodată pe pământul Westerosului până în ziua când a ridicat pânzele pentru a-l cuceri, însă așa ceva nu poate fi adevărat. Masa Pictată fusese sculptată și decorată la porunca sa cu destui ani înainte de expediție: o tăblie masivă din lemn, lungă de cincisprezece metri, tăiată după conturul Westerosului și pictată astfel încât să prezinte toate pădurile, râurile, orașele și castelele din cele Șapte Regate. În mod vădit, interesul lui Aegon pentru Westeros precedase cu mult evenimentele ce l-au împins la război. De asemenea, există relatări de încredere despre vizita făcută în tinerețe de Aegon și de sora lui, Visenya, în Citadela Orașului Vechi și despre vânătoarea lor cu șoimi pe Arbor, ca oaspeți ai Lordului Redwyne. S-ar putea să fi vizitat și Lannisport, însă relatările diferă.
În tinerețea lui Aegon, Westerosul era alcătuit din șapte regate gâlcevitoare și aproape că nu existase vreun moment în care două sau trei să nu se războiască între ele. Nordul întins, rece și stâncos, era condus de Casa Stark de Winterfell. În deșerturile din Dorne, domneau prinții Casei Martell. Ținuturile bogate în aur din apus erau cârmuite de Lannisterii de Casterly Rock, iar fertilul Reach de către Casa Gardener de Highgarden. Valea, Degetele și Munții Lunii aparțineau Casei Arryn… însă cei mai beligeranți regi din vremea lui Aegon erau și cei mai apropiați de Piatra Dragonului: Harren cel Negru și Argilac Arogantul.
Din citadela lor uriașă numită Capătul Furtunii, Regii Furtunii din Casa Durrandon domniseră cândva peste jumătatea de răsărit a Westerosului, de la Capul Mâniei până la Golful Crabilor, însă puterea li se diminuase de-a lungul veacurilor. Dinspre apus, regii din Reach le ocupaseră petice din domenii, dinspre miazăzi îi hărțuiseră dornishenii, iar Harren cel Negru și oamenii lui din Insulele de Fier îi împinseseră afară din Trident și din meleagurile aflate la miazănoapte de Apa Neagră. Regele Argilac, ultimul Durrandon, oprise pentru un timp acest declin, respingând o invazie dornisheană pe când era încă flăcău; el traversase Marea Îngustă și se alăturase marii alianțe împotriva „tigrilor” imperialiști din Volantis, iar după alți douăzeci de ani îl ucisese pe Garse al VII-lea Gardener, suveranul din Reach, în Bătălia de la Câmpia Verii. Însă Argilac îmbătrânise, faimoasa coamă de păr negru îi încărunțise și îi pierise iscusința în mânuirea armelor.
La miazănoapte de Apa Neagră, Ținuturile Riverane erau conduse de mâna însângerată a lui Harren cel Negru, din Casa Hoare, Rege al Insulelor și al Râurilor. Bunicul lui Harren, Harwyn Mână Grea, se născuse în Insulele de Fier și cucerise Tridentul de la bunicul lui Argilac, Arrec, ai cărui strămoși îl doborâseră pe ultimul rege riveran cu veacuri înainte. Tatăl lui Harren își extinsese domeniul înspre răsărit, spre Duskendale și Rosby. Harren însuși își dedicase mare parte din îndelungata lui domnie, de aproape patruzeci de ani, construirii unui castel gigantic lângă Ochiul Zeilor, dar cu Harrenhal apropiindu-se în sfârșit de terminare, oamenii de fier aveau în curând să fie liberi să caute noi teritorii de cucerit.
Niciun rege din Westeros nu era mai temut decât Harren cel Negru, a cărui cruzime devenise legendară în toate cele Șapte Regate. Și niciun rege din Westeros nu se simțea mai amenințat ca Argilac, Regele Furtunii, ultimul din Casa Durrandon, un războinic îmbătrânit al cărui singur moștenitor era fiica sa fecioară. De aceea Argilac s-a îndreptat spre Targaryenii din Piatra Dragonului și i-a oferit-o suveranului Aegon pe fiica sa de soție, primind ca zestre toate pământurile aflate la răsărit de Ochiul Zeilor, de la Trident și până la Apa Neagră.
Aegon Targaryen i-a refuzat propunerea. Avea deja două neveste, a spus el, și nu-i mai trebuia a treia. Iar pământurile oferite ca zestre aparținuseră Harrenhalului pentru mai bine de o generație. Nu erau ale lui Argilac ca să le poată dărui. Era limpede că bătrânul Rege al Furtunii dorea să-i plaseze pe Targaryeni de-a lungul Apei Negre, ca o pavăză între propriile sale teritorii și cele ale lui Harren cel Negru.
Lordul de Piatra Dragonului a prezentat însă propria lui ofertă. Era dispus să accepte teritoriile oferite ca zestre, dacă Argilac ceda, de asemenea, Ciocul lui Massey și pădurile și câmpiile de la Apa Neagră spre sud, până la râul Apa Lină și izvoarele Manderului. Pactul avea să fie pecetluit prin căsătoria fiicei lui Argilac cu Orys Baratheon, prietenul din copilărie al lui Aegon și campionul său.
Argilac Arogantul a respins furios condițiile acelea. După cum umbla vorba, Orys Baratheon era frate vitreg al Lordului Aegon, de origine umilă, și Regele Furtunii nu-și putea dezonora fiica, măritând-o cu un bastard. Propunerea l-a înfuriat. A poruncit să fie tăiate mâinile solului lui Aegon și i le-a trimis acestuia într-o cutie. „Acestea sunt singurele mâini pe care le va primi de la mine bastardul tău”, i-a scris el.
Aegon nu i-a răspuns, dar și-a adunat prietenii, lorzii stegari și principalii aliați pe Piatra Dragonului. Nu erau prea mulți. Velaryonii de pe Driftmark erau fideli Casei Targaryen, asemenea Celtigarilor de pe Insula Cleștilor. De la Ciocul lui Massey au venit Lordul Bar Emmon din Sharp Point și Lordul Massey din Stonedance, ambii jurați Capătului Furtunii, însă cu legături mai strânse cu Piatra Dragonului. Lordul Aegon și surorile sale s-au sfătuit cu ei și au mers la septonul din castel pentru a se ruga Celor Șapte din Westeros, cu toate că până atunci el nu fusese considerat niciodată cucernic.
În cea de-a șaptea zi, un nor de corbi a țâșnit din turnurile Pietrei Dragonului pentru a duce cuvântul Lordului Aegon spre cele Șapte Regate din Westeros. Au zburat spre cei șapte regi, spre Citadela din Orașul Vechi, spre lorzi mari și mici deopotrivă. Toți purtau același mesaj: din ziua aceea în Westeros nu va mai exista decât un singur rege. Cei care plecau genunchiul înaintea lui Aegon din Casa Targaryen aveau să-și păstreze pământurile și titlurile. Cei care ridicau armele împotriva lui aveau să fie doborâți, umiliți și distruși.
Relatările diferă cu privire la numărul de oșteni care s-au îmbarcat de la Piatra Dragonului împreună cu Aegon și surorile lui. Unii zic că au fost trei mii; alții spun că au fost doar de ordinul sutelor. Această armată targaryană modestă a debarcat la gurile Apei Negre, pe malul de miazănoapte al râului, unde trei dealuri împădurite se ridicau deasupra unui sătuc de pescari.
În vremurile celor O Sută de Regate, mulți regi mărunți revendicaseră stăpânirea gurii râului, printre care regii Darklyn de Duskendale, Massey de Stonedance și regii riverani din vechime, fie ei Mudd, Fisher, Bracken, Blackwood sau Hook. Turnuri și forturi încununaseră în mai multe rânduri cele trei dealuri, numai pentru a fi distruse într-un război sau altul. Acum doar bolovani sparți și ruine năpădite de vegetație mai rămăseseră pentru a-i întâmpina pe Targaryeni. Cu toate că fusese revendicată atât de Capătul Furtunii, cât și de Harrenhal, gura râului nu era apărată, iar castelele cele mai apropiate erau deținute de lorzi mărunți, fără mare putere sau iscusință militară, și care aveau puține motive să-și iubească așa-zisul suzeran, pe Harren cel Negru.
Aegon Targaryen a ridicat iute o palisadă din bușteni și pământ bătătorit în jurul celui mai înalt deal, apoi și-a trimis surorile pentru a obține supunerea celor mai apropiate castele. Rosby s-a înclinat fără luptă în fața lui Rhaenys și a lui Meraxes, cel cu ochi aurii. La Stokeworth, câțiva arbaletrieri și-au slobozit săgețile spre Visenya, până când flăcările lui Vhagar au aprins acoperișurile castelului. Atunci și ei au plecat genunchiul.
Tweet
