Dragi prieteni, aşa cum vă spuneam, de mâine, 12 noiembrie, cititorii români au parte de un eveniment pe cinste: sosirea la chioşcurile de presă a unei serii de 7 titluri Stephen King. Şi pentru că orice început trebuie să fie făcut în forţă (aşa cum, de altfel, vă asigurăm, va fi şi continuarea), primul titlu nu putea fi altul decât Misery, în care aflăm cu toţii cât de periculos este uneori succesul unui scriitor.
Romanul îl are ca protagonist pe Paul Sheldon – scriitor de bestseller-uri, ce este mai mult decât încântat să scape de această fază nefastă a vieţii sale literare prin omorârea celui mai profitabil personaj al carierei sale, Misery Chastain. Surpriză însă, destinul, care este mai totdeauna ironic, îl aruncă tocmai în braţele celui mai mare fan al creaţiei sale, o fosta sora medicală ce îl salvează de la un accident mortal.
Bineînţeles însă, îngrijitoarea sa nu se va da în laturi de la a face (sau mai degrabă a-i face) tot ce este posibil pentru ca Paul să-şi duca misiunea la bun sfârşit. Iar atunci când spunem tot, credeţi-ne că întreg arsenalul lui Stephen King se declanşează. Aviz celor mai slabi de inimă!
Tweet