Steven Gould – Jumper. Oriunde, oricand
(traducere de Alexandra Dănilă, în pregătire la editura Nemira Junior)

Debuturile de succes sunt destul de rare şi, tocmai de aceea, adesea foarte spectaculoase. În această linie a povestirii se încadrează şi Steven Gould cu al său Jumper. Subiectul de bază al cărţii i-a făcut pe cei de la Booklist să spună că acest roman de debut „are un pedigree de excepţie ce merge până la primul mare clasic  SF despre un adolescent neînţeles cu puteri paranormale”, în speţă Slan de A.E. Van Vogt (un vechi cunoscut al colecţiei Nautilus – prietenii stiu de ce). Despre ce e vorba?

David Rice, un adolescent de 17 ani descoperă că se poate teleporta, „oriunde, oricând”, prin simpla putere a gândului. Simpatia cititorului faţă de tânărul cu puteri paranormale este sporită de faptul că îşi descoperă şi foloseşte uimitoarea abilitate încercând să fugă de abuzurile tatălui său alcoolic.

Tânărul ajuns pe străzi învaţă să îşi stăpânească şi  să îşi controleze talentul neobişnuit. Şi îl pune la lucru exact aşa cum am face-o şi noi dacă am avea o asemenea abilitate: jefuieşte bănci 😀 . Această mişcare previzibilă cred că îl face pe „eroul” nostru cu atât mai uşor de simpatizat, întrucât „căderile” sale morale şi frământările psihologice îl fac cu atât mai autentic. Când apare şi o fată pe care să o farmece (sau, mai degrabă, invers), toate ingredientele unei poveşti cu priză la public sunt la locul lor. „A dollop of suspense and a dash of romance”, într-o „fast-paced sf adventure” (Library Journal), ce ţi-ai putea dori mai mult?

Doar că Gould este un autor care ştie şi să pună amestecul la dospit şi apoi la copt. După ce „povestirile sale scurte i-au câştigat o reputaţie în «hard» science fiction” (Publishers Weekly), Gould îşi ţese povestea în jurul unui singur concept –  dar unul „sacru” pentru pasionaţii genului –, teleportarea, care este dezvoltat minimal. Tocmai de aici şi afirmaţiile criticilor cu privire la tributul reprezentat de romanul lui Gould faţă de science fiction-ul clasic: nu există nici o cameră de teleportare, nici o formulă magică à la Star Trek (prea-clasicul Engage! 😀 ) sau probleme cu moleculele vreo unei muşte neavenite.

Cei de la Science Fiction Chronicle rezumă magistral spiritul cărţii în doar câteva cuvinte:

“I’m tempted to call this an old-fashioned book, in the best sense, a story which takes a likable, believable character and explores his interaction with a single scientific speculation. It’s that, but it’s also a sophisticated novel — unusual in a first book.”

Cartea a fost numită de American Library Association “Best Book for Young Adults”, laureată de International Reading Association ca “Young Adults’ Choice” şi inclusă de International Teacher’s Association’s pe lista lecturilor recomandate pentru tineri. De asemenea, Gould a fost finalist în competiţia Premiului pentru debut Compton Crook şi al Premiul pentru literatură pentru tineri al Pacific Northwest Reader’s Association. De parcă n-ar fi de-ajuns, Gould a ratat la mustaţă Premiul Locus pentru debut în 1993, clasându-se al doilea. Nu-i nimic, mai are timp (deşi nu pentru încă un debut).

Povestea antrenantă şi plină de acţiune din Jumper a stârnit şi imaginaţia cineaştilor de la Hollywood: Twentieth Century-Fox a lansat filmul omonim în România în februarie 2008. Pentru Doug Liman (Mr. and Mrs. Smith si The Bourne Identity)

„[c]ele mai multe poveşti pe care le vedem despre super-eroi au fost scrise acum un secol. Dar ceea ce mi-a placut la cartea Jumper este aerul proaspat si modern pe care il are. Pana la urma, a devenit cea mai mare provocare la nivelul creatiei din cariera mea.” (Motivele pentru care lui Liman i-a plăcut cartea se pare că sunt disimilare celor din critica literară, care au aplaudat tocmai aerul “vintage”)

În rolurile principale în film joaca Samuel L. Jackson, Hayden Christensen si Jamie Bell.

De notat este că scenariul filmului a fost dezvoltat pornind de la primele două romane ale seriei (în pregătire la Editura Nemira), sus-numitul şi Reflex, cărora li s-a alăturat cu ocazia filmului şi un al treilea, Griffin’s Story, dedicat personajului omonim din film. (Cică regizorul, scenaristul Kinberg şi producătorul au lucrat 7 ani ca să adapteze seria SF pentru marele ecran… nu e cam mult?) Până la urmă filmul a fost un real succes, la fel şi noile ediţii ale titlurilor din serie. Din câte am înţeles, filmul va avea şi o continuare, veste foarte bună pentru toate gagicile care au comentat pe forumuri cât de înnebunite sunt după Hayden Christensen (de gustibus…). Eu personal nu l-am văzut, şi cum nu mai rulează în cinema o să aştept DVD-ul. Pop-cornul are întodeauna un gust mai bun acasă şi costă cam de… 35 de ori mai puţin. E drept că exploziile nu îmi vor mai sparge timpanele din vreo 50 de boxe simultam, dar o să mă obişnuiesc şi cu asta 🙂

PS: după cum veţi vedea pe cărţile Nemira Junior, ele sunt marcate 10+, 12+, 14+ sau 16+. Astfel încât, dacă aveţi peste 14 ani, puteţi citi liniştiţi cartea. Dacă aveţi juniori, “get them while they’re young”, puneţi-le cartea în mână. Dacă aveţi stră-juniori şi timp liber, citiţi împreună cu ei. Poveştile n-au vârstă, cu atât mai puţin cele frumoase.

PPS: în aceeaşi linie a argumentării. Dacă nu mă credeţi pe mine, îi dau cuvântul lui Orson Scott Card: “This is a book that you won’t want to miss. It reminds me of why I first came to love science fiction, and yet I didn’t have to be twelve to have a great time reading it.”

Chapeau!