David Ignatius – Un ghem de minciuni
(traducere de Laurenţiu Dulman, în pregătire în colecţia Suspans)
(traducere de Mihaela Toma Udrişte, în pregătire în afara colecţiilor)
Ştiu ce o să spuneţi: mă aventurez într-un tărâm periculos al controversei şi discordiei. Unii vor repudia filmul care adaptează mediocru o carte excelentă, alţii vor ironiza cărţile scrise după scenariul marilor succese cinematografice, alţii încă vor începe o interminabilă cazuistică ce va diseca metodic istoria sinuoasă a conlucrării cuvântului scris cu imaginea în mişcare. Dar eu vroiam doar să anunţ câteva evenimente editoriale, ce aveti cu mine ? 🙁
Lăsând gluma la o parte, toamna aceasta ne vom bucura de două evenimente de excepţie, simultan editoriale şi cinematografice. Ambii versanţi ai artelor-industrii (şi categorii de fani) ale cărţii şi filmului se vor bucura de egala noastră atenţie.
Pe de o parte, continentul nord-american ne va delecta cu o superproducţie hollywoodiană realizată pornind de la un roman de spionaj ce a făcut furori: Un ghem de minciuni, scris de David Ignatius şi adaptat pentru marele ecran în regia lui Ridley Scott (tot el a adaptat şi Visează androizii oi electrice? al lui Philip K. Dick, în capodopera cinematografică Blade Runner), avându-i în rolurile principale pe Leonardo DiCaprio şi Russel Crowe. Trebuie să recunosc că primul dintre actorii menţionaţi nu e foarte pe gustul meu, însă pe Russell Crowe vreau să-l văd indiferent de subiectul filmului. Iar Ridley Scott chiar nu mai are nevoie de nici o introducere. În România, atât cartea şi filmul vor fi lansate simultan, pe data de 28 noiembrie. Despre ce e vorba? (Filmul urmează cu fidelitate povestea cărţii.)
Roger Ferris este unul dintre soldaţii CIA care luptă în războiul împotriva terorismului. S-a întors din Irak cu un picior zdrobit şi cu o misiune extrem de importantă: să se infiltreze în cea mai de temut reţea teroristă, Al Qaeda. Planul prin care Ferris încearcă să pătrundă în reţeaua teroristului supranumit „Suleiman” este inspirat de o capodoperă a spionajului britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pregăteşte un cadavru mincinos – al unui ofiţer CIA fictiv – cu ajutorul căruia să dea impresia că a reuşit imposibilul: recrutarea unui agent din rândurile duşmanului. Stratagema reuneşte prietenii şi duşmanii într-un păienjeniş obscur, complicat şi extrem de periculos, iar când acesta începe să se descâlcească, Ferris se trezeşte prins în ochiul unui uragan. Singura lui speranţă este elegantul şef al serviciului secret iordanian – un om care ar putea fi versiunea arabă a lui George Smiley, faimosul spion al lui John le Carré. Poate oare Ferris să aibă încredere în el?
De cealaltă parte (a oceanului), centrul cultural al bătrânului continent (ştiu, ştiu, alte controverse…) ne va înălţa spiritul cu un roman de excepţie: Entre les murs de François Bégaudeau, recompensat cu premiul France Culture Télérama şi adaptat în filmul omonim care a câştigat prestigiosul Palme d’Or 2008. Un one man show de excepţie, Bégaudeau a scris cartea, a colaborat la elaborarea scenariului şi şi-a jucat propriul rol, profesorul de franceză, în pelicula regizată de Laurent Cantet. Filmul va avea premiera în prima lună a anului viitor (cel mai probabil, avanpremiera filmului va avea loc în cadrul Festivalului Filmului Francez), iar cartea va fi disponibilă încă de la târgul din această toamnă. Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre Entre les murs, dar cred că v-aş face o bucurie mult mai mare dacă v-aş cita două scurte fragmente despre film din splendida prefaţă cu care ne onorează volumul criticul de film Alex. Leo Şerban:
„A fost într-o sâmbătă. Era ultima zi a festivalului (de la Cannes), pariurile fuseseră făcute (părea sigur că Palme d’Or-ul va ajunge, în fine, în mâinile lui Clint Eastwood), atmosfera generală era terminală (de tipul rien ne va plus)… Publicul şi jurnaliştii s-au dus totuşi, obosiţi sau blazaţi, să vadă şi ultimul film din competiţie – Entre les murs al lui Laurent Cantet. Şi atunci, în marea sală Lumière (2 300 de locuri), ceva ca un curent electric a trecut de la unul la altul în masa aceea de oameni. Deveni clar pentru toată lumea că, dacă există dreptate pe lume, filmul acesta trebuia să câştige!
A fost primul Palme d’Or pentru Franţa după mai bine de douăzeci de ani – de când Maurice Pialat, în faţa unei săli ostile care considera că nu îl merita, a rostit vorbele celebre: “Nici eu nu vă iubesc!” Numai că reacţia – în mai 2008 – a fost cu totul alta. S-a fluierat, da, însă cu admiraţie. S-a aplaudat îndelung. Public şi jurnalişti au ieşit mulţumiţi, fără obişnuitele divergenţe care opun, an de an, pe unii altora şi ambele categorii de spectatori, juriului. Condus de Sean Penn, acesta făcuse treabă bună: Entre les murs era cireaşa de pe tort. Ultimul din competiţie a fost primul.
Dacă n-ar fi existat filmul lui Laurent Cantet, probabil că n-aş fi citit romanul omonim scris de François Bégaudeau. Şi nici n-aş fi ştiut cum arată autorul lui. Bégaudeau este un tip tânăr, înalt, nici simpatic, nici antipatic, cu genul acela de farmec dezabuzat şi uzat pe care-l ştim din filmele pariziene. Predă franceza la un liceu parizian (cum nu prea vezi în filmele pariziene) şi a scris romanul inspirându-se direct din viaţa lui de profesor în acel liceu. Cantet a citit cartea, i-a plăcut şi i-a propus lui Bégaudeau să scrie scenariul. În scurt timp, s-a convins de un lucru: nimeni altcineva decât Bégaudeau nu avea cum să fie “François”, profesorul de franceză! Aşa că el joacă propriul rol în Entre les murs, iar liceenii pe care-i vedem în film sunt elevii lui.”*
* Alex. Leo Şerban – Franţa lui Francois, profesor de franceză, prefaţă la traducerea în limba română a romanului În clasă de François Bégaudeau, în pregătire la editura Nemira.
Acestea fiind spuse, spor la lectură şi vizionare plăcută în această toamnă îmbelşugată în cărţi şi filme. Chapeau!
Tweet
Desi o sa para un pic penibil sa pun un comentariu la propriul meu post (inaintea oricui altcuiva), nu vreau sa mai editez la el. Abia dupa ce l-am scris am (re)descoperit (printre zecile de recenzii la “Un ghem de minciuni”) urmatorul sfat al celor de la “Washingtonian”:
“Read the book before you see [the] movie […]. As in the best espionage novels, you won’t see the ending coming.” — The Washingtonian
😉
Ideal era ca lansarea sa fie la tirg ,mi-ai stirnit interesul in privinta cartii si a filmului.
Imi place paranteza pe care ai facut-o cand ai amintit de Ridley Scott 🙂 .Ce ti-ai zis :Hai sa le atrag cumva atentia si SF-istilor, ca astia daca nu vad ce-i intereseaza, isi fac bagajele si pleaca 🙂 🙂
@Jeje-las’ ca ne mai tine nitel VP pe jar si ne va spune ce soarta “cruda” ne asteapta in viitor.
@Jeje: esti simpatic dar si rau :p Am amintit de Ph.K. Dick si de Blade Runner pentru ca atat cartea, cat si filmul sunt considerate (nu doar de mine, ci de intrega lume) capodopere in adevaratul sens al cuvantului. Ridley Scott are multe filme bune (eu cred ca am vazut “Gladiator” de vreo 13 ori), dar nu puteam sa nu fac conexiunea cu PKD.
Legat de “problema” ca in ultima vreme m-am ocupat mai putin de SF in recenziile si notitele mele, poate dedic un post separat curand.
@Voicunike: asa e, speram sa organizam un eveniment frumos la targ pentru carte+film. Targul oricum va fi in a doua jumatate a lunii noiembrie, daca imi amintesc bine, deci foarte aproape de lansarea filmului in cinematografe.
Va salut,
Imi puteti spune cand se vor activa butoanele de comanda sau macar precomanda pentru Ilion si pentru Mostenirea Heorot?Termenul era de 15.10. Nu de alta dar sa stiu cum imi programez “deficitul de cont curent”.
Multumesc
Salut, imi iau permisiunea sa iti raspund eu: sunt intarzieri de la tipografie pentru livrarea cartilor Illion si Mostenirea Heorot.
Oricum ne-a asigurat Silviu ca mai dureaza un pic si putem sa le comandam.
Si eu astept cu nerabdare iesirea de sub tipare.