Dacă numele de Raymond Khoury vă face inima să bată o clipă mai repede, și dacă în memorie au început deja să vi se trezească amintiri despre Ordinul Templierilor, conspirații, intrigi derulate chiar în sânul Vaticanului, lupte sângeroase pentru putere și mistere de nepătruns, atunci sunteți pregătiți pentru o nouă aventură.
”Salvarea Templierilor”, al doilea roman al lui Khoury care continuă povestea din ”Ultimul Templier”, este, dacă se mai poate așa ceva, și mai intens, și mai plin de acțiune ca predecesorul său.
Povestea este spusă în același ritm alert cu care ne-am obișnuit deja și păstrează elementele de referință ale stilului autorului: cele două planuri temporale – trecut și prezent – se mențin și se întrepătrund natural, legăturile dintre cele două epoci fiind menținute de păstrarea, respectiv dezvăluirea unor secrete fierbinți ce pun din nou în joc forțe oculte și personaje pregătite să facă orice pentru a își atinge scopul.
Autorul ni-l aduce din nou în prim-plan pe agentul FBI Sam Reilly, aflat din nou într-o cursă contra-cronometru împotriva unor indivizi siniștri ce nu sunt străini de o serie de evenimente misterioase petrecute în anul 1203, când un mic grup al Cavalerilor Templieri fac nevăzute niște documente pe care Biserica Catolică nu are nici un interes să devină publice, nici atunci și cu atât mai puțin în timpurile prezente.
Citiți continuarea pe ziare.com
Autor: Andreea Sterea
Tweet
[…] de data aceasta, în acest volum este mult mai generos. Nu știu cât de valoros ca scriitor este Raymond Khoury și câtă profunzime are, dar totuși scrie bine, se documentează, are idei și știe să […]