Centurionul

Romanul lui Simon Scarrow are de fapt ca personaje centrale doi centurioni: pe Quintus Lucinius Cato şi pe Lucius Cornelius Macro, amândoi ofiţeri în armata romană.

De la „Gladiator” la „Centurion”

Vă aduceţi aminte de filmul „Gladiatorul”? Detaliile prin care Ridley Scott a re-construit Roma antică au suprins şi încântat spectatorii iar pelicula a reprezentat, la vremea respectivă, un vârf în abordarea cinematografică a istoriei. În opinia mea, forţa detaliilor, omogenitatea lor, puterea lor de fascinaţie, verosimilitatea acestora nu au fost, de atunci, egalate de nici o altă producţie similară.

De ce am amintit filmul „Gladiatorul” într-o discuţie despre o carte? Răspunsul e simplu: în „Centurionul”, apărut recent în colecţia Suspans la Nemira,  am reîntâlnit aceeaşi grijă a detaliului, aceeaşi forţă a îmbinării elementelor de fundal, pentru susţinerea unei intrigi complexe şi cu interesante meandre. Simon Scarrow reuşeşte prin acest volum  său să readucă în atenţia publicului un gen dificil de realizat, dar foarte spectaculos: romanul istoric.

Roma imperială a fost mereu un subiect fascinant pentru pasionaţii de istorie. Prin întinderea sa în timp şi spaţiu, Imperiul Roman a atras mereu privirile, atât ale autorilor de romane istorice, cât şi ale cititorilor doritori de reconstituiri grandioase sau de aventuri tumultoase. Simon Scarrow a înţeles foarte bine ce resursă bogată poate fi istoria militară a Romei antice şi a reuşit să recreeze momentele de splendoare ale Imperiului. După părerea mea, seria imaginată de Scarrow este o repunere cum destul de rar se poate găsi în literatură a unor evenimente istorice reale, cu personaje istorice reale care interacţionează firesc şi natural cu personajele fictive. Este, făcând cuvenitele ajustări de timp şi spaţiu, echivalentul ficţional la „Declinul şi prăbuşirea Imperiului Roman” a lui Edward Gibbon.

Occidentul şi Orientul

Dincolo de desfăşurarea brută a faptelor, dincolo de încleştările dintre temutele şi dârzele legiuni romane şi asprii şi agilii arcaşi parţi, dincolo de lupte şi de universul cazon bine construit de Scarrow, romanul mai are un palier de interpretare, un nivel mai profund: coliziunea dintre Occident şi Orient. Pentru unii istorici, expansiunea Romei în deşerturile Orientului Mijlociu a reprezentat începutul declinului acesteia. Invazia Occidentului asupra Orientului a sfârşit prin asimilarea celui dintâi de către Orientul complicat, sofisticat şi enigmatic.

Sigur, prim-planul romanului îl constituie evoluţia celor două personaje cunoscute din romanele anterioare: Quintus Lucinius Cato şi Lucius Cornelius Macro. Cei doi ofiţeri romani au de înfruntat pe lângă primejdiile din bătălii (unele dintre scenele construite de autor sunt chiar epice atât prin detaliu cât şi prin panoramarea dinamică a întregului câmp de luptă) şi intrigi de palat, ţesute de apropiaţii regelui Palmyrei. Au de desluşit şi iţele unei presupuse trădări după cum au de rezistat în faţa viclenilor parţi, dar sunt şi martori la tragedii şi suferinţe teribile, vezi spre exemplu suferinţa regelui Vabathus atunci când acesta îşi pierde fii în circumstanţe cumplite.

Avem de a face, prin urmare, cu un excelent roman istoric pe care, vă mărturisesc, l-am citit pe nerăsuflate. Şi care mă face să aştept cu nerăbdare următorul volum din serie. Doar următorul volum? Sincer să fiu, mi-aş dori chiar toată seria…

Iar pentru cei care au avut răbdare să citească acest articol, le ofer cadou un pont: pe Suspans.ro se află în plină desfăşurare un concurs prin care puteţi câştiga cu uşurinţă acest roman. Mult succes 🙂

3 Commentarii

  1. IB 27/01/2011 Reply
  2. Marian Truţă 27/01/2011 Reply
  3. IB 03/02/2011 Reply

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.