Familia Nautilus mereu ne surprinde. Autorii se împrietenesc la târguri de carte și la Comic Con-uri, se tachinează pe Twitter și pe Facebook, își torturează fanii cu privire la soarta personajelor lor preferate, și, atunci când sunt cu adevărat „diabolici”, ne recomandă atât de multe cărți, atât de multe serii SF și Fantasy, încât doar Matt Haig ar putea să ne ușureze „suferința” (din păcate, încă nu ne-a spus cum putem să oprim timpul).

Kim Stanley Robinson și Lavie Tidhar sunt fani Philip K. Dick. Lui Adrian Tchaikovsky i-ar plăcea să trăiască în Cultura, paradisul creat de Iain M. Banks. Când nu vânează demoni, Peter V. Brett se întâlnește cu Robin Hobb pentru a vorbi despre ultimul roman lansat de Naomi Novik sau Mark Lawrence, iar George R.R. Martin devorează seria Prima lege a lui Joe Abercrombie, Dulce răzbunare fiind volumul lui preferat.

În 2011, într-un articol postat pe blogul său personal, Peter V. Brett ne povestea cât de dificilă și nedreaptă este viața unui cititor. Oricât de bine ți-ai organiza timpul, nu reușești să citești decât o parte din cărțile ce te așteaptă pe noptieră, în bibliotecă, în sufragerie, pe birou și, ca să fim sinceri, pe orice spațiu disponibil.

Primesc foarte mulți cărți. Una dintre cele mai mari ironii ale vieții: ceea ce aș fi considerat drept unul dintre cele mai minunate cadouri din lume, atunci când eram elev la liceu și aveam timp liber nelimitat, este acum un motiv de depresie și rușine.

De ce? Pentru că vreau să citesc fiecare carte, dar, acum când sunt un adult cu responsabilități, ziua nu are suficiente ore pentru a citi măcar o parte din ele.

Dacă aș ajunge la închisoare și mi s-ar spune că o să fiu eliberat abia după ce voi citi fiecare carte de pe lista mea de to be read, aș rămâne închis câteva luni. Pe de cealaltă parte, cât de ciudat este faptul că sunt dispus să consider acest scenariu o vacanță?

Peter V. Brett este un critic foarte dur, atât cu propriile sale romane, cât și cu cărțile citite. Înainte, nu obișnuia să abandoneze nicio carte (măcar din mândrie, dacă nu exista alt motiv), dar acum face acest lucru aproape tot timpul. Dacă o carte nu are o voce, dacă nu-l atrage după primele pagini, dacă personajele sunt de carton sau există plot holes, renunță la ea.

Când a primit Prințul Spinilor, trimis și recomandat de Voyager, l-a încadrat în categoria Cărți pe care s-ar putea să le citesc în următoarele șase luni. În condițiile în care existau doar 10 cărți în acea categorie, Brett s-a gândit că sunt 40% șanse să o citească la timp pentru a scrie o recomandare pe coperta ediției hardcover.

Fun fact: Peter și-a împărțit cărțile pe trei „rafturi”: Cărți pe care s-ar putea să le citesc în următoarele șase luni, Cărți pe care s-ar putea să le citesc dacă mă îmbolnăvesc de gripă (cea mai apropiată carte la care pot ajunge din pat) și Cărți pe care sper să le citesc când mă voi pensiona și voi locui într-o casă de odihnă.

După o lună de la primirea cărții, la o convenție SF din Boston, Brett s-a întâlnit cu Ginjer Buchanan (editorul SUA pentru Prințul Spinilor), alături de care a avut o discuție interesantă despre folosirea antagoniștilor drept protagoniști. Ginjer i-a recomandat (bineînțeles) primul volum din seria Imperiul Fărâmițat.

Reacția lui Brett?

De ce  îmi este cunoscut titlul? Ah, da. Șanseșle să citesc Prințul Spinilor au crescut la 55%.

Din păcate, obstacolele s-au înmulțit: facturi de plătit, zboruri de prins, concursuri de organizat, povești de scris, o operație neprevăzută și apariția celui de-al 5-lea roman din seria Cântec de Gheață și Foc (nu te judecăm, Brett, și noi am fi făcut la fel).

TIC-TAC. Timpul a expirat și Peter nu a mai putut să scrie o recomandare pentru ediția hardcover. Apoi, a urmat o călătorie în Franța, la convenția Imaginales, unde a luat cina cu mai mulți autori, printre care și cu Robin Hobb. Ce carte îi recomandă? Da, ați ghicit: Prințul Spinilor!

Într-un final, Brett a decis să ia ARC-ul (Advanced Readers Copy) la Worldcon, în Reno, având intenția să citească romanul la piscină.

Prințul Spinilor m-a captivat de la primul capitol. Furam timp pentru citit, o pagină acolo, o pagină dincolo, oriunde, oricând, ceream timp în numele Prințului Spinilor! Am citit cartea în mai puțin de o săptămână. Înainte, când eram elev, respectiv student, citeam două cărți pe săptămână, dar în zilele acestea, îmi ia șapte zile să citesc și un roman standard, 300 de pagini, paperback. Am prea multe lucruri de făcut. Dacă ajung să citesc peste 50 de pagini pe zi, este o carte a naibii de bună.

Am fost imediat atras în mica lume sociopată a prințului Jorg, fascinat de flashback-urile din trecutul său, care îmi dezvăluiau cum a devenit monstrul imoral din prezent. Stilul lui Lawrence este o îmbinare minunată de metafore și proză succintă. Nu există cuvinte risipite, fiecare este potrivit ales. Mi-a plăcut mult și universul creat de Lawrence, fantasy postapocaliptic și medieval. Interacțiunile lui Jorg cu profesorii, dușmanii sau frații săi mercenari sunt fabuloase.

Prințul Jorg este un antagonist fermecător, twisted. După ce ajungi să-l cunoști, s-ar putea să simți puțină empatie pentru el.

Clipește și s-ar putea să îți dorești să învingă.

Sursă: Blogul lui Peter V. Brett

La nouă ani, Jorg Ancrath și-a văzut mama și fratele omorâţi în faţa lui. La treisprezece ani, conducea deja o bandă de delincvenţi însetaţi de sânge. Până la cincisprezece ani, vrea să ajungă rege…

Jorg poate să controleze și viii, și morţii, dar, din toată lumea lui plină de haos, violenţă și coșmaruri, se teme de un singur lucru. Dacă vrea să se întoarcă la castelul tatălui său ca să revendice tronul, trebuie să se confrunte cu trădări, magie neagră și cea mai mare frică a lui. Va putea cineva atât de tânăr să-și înfrângă dușmanii care au puteri dincolo de orice imaginaţie?

Seria lui Mark Lawrence este o poveste sângeroasă despre trădare, magie și camaraderie, cu un protagonist excepţional, în lupta lui pentru tron și în drumul spre maturizare.