Cauzele şi efectele mişcărilor sociale sunt pretutindeni în jurul nostru, influenţându-ne viaţa în feluri pe care cu greu le putem controla. Nu se putea, prin urmare, ca atenţia editurii Nemira pentru astfel de fenomene să nu fie cât se poate de vie, încă de când publica manifestul Indignaţi-vă!, de Stéphane Hessel. Şi pentru că a venit momentul să reluăm această preocupare cu lansarea unei cărţi ce va avea loc marţi, 3 februarie, am stat de vorbă cu autorul acesteia, sociologul Ionel Nicu Sava. Atenţie! Invitaţii autorului vor fi nume sonore: istoricul Adrian Cioroianu, jurnalistul Costi Rogozanu, sociologul Ştefan Bruno, analista politică Oana Popescu şi Antropologul francez Claude Karnoouh.

„Sociologia mişcărilor sociale” este cartea pe care aţi publicat-o recent la editura Nemira. În ce fel răspunde această lucrare nevoilor “protestatare” ale cititorilor români?

Cartea propune o lectură specializată asupra contestării. Ne avertizează că protestul arată direcţia schimbării. Când  ating ”masa critică”, protestele se transformă în mişcări, adică în iniţiative de schimbare chiar revoluţionară a societăţilor. Pe 22 decembrie 1989 s-a produs o astfel de schimbare. România a întors atunci foaia, datorită unei mişcări sociale.

Momentul Roşia Montană a coagulat potenţialul de revoltă al românilor ca niciodată. Să fi fost aceasta dovada că ne-am însuşit lecţia democraţiei?

Roşia Montană sau Pungeşti dau expresie unui nou tip de atitudine: îngrijorarea privind mediul înconjurător şi, pe un plan mai general, resursele naţionale. Mobilizarea a fost la rândul său ”naţională” în sensul că, pentru prima dată după decembrie 1989, s-a protestat în mediul urban şi în cel rural pentru acelaşi lucru: protejarea resurselor şi a mediului înconjurător. În ciuda unei vădite lipse de autenticitate (media a semnalat interese străine), mă aştept totuşi ca aceste proteste să dea naştere unei mişcări ecologiste.

Cât de important a ajuns internetul în declanşarea unei mişcări de protest?

Internetul în sine nu generează protest. Pentru a interacţiona, protestatarii au nevoie de relationare directă, faţă-în-faţă. Baricada este cea care dă sens luptei şi care asigură solidaritatea şi identitatea protestatarilor. Internetul asigură o interacţiune intermediată de computer. Ce face Internetul cel mai bine este mobilizarea : coordonarea pentru acţiune a unui număr de indivizi virtual infinit. Protestele de anul trecut din Hong Kong sunt un exemplu. La fel cele din Piaţa Tahir din anii anteriori.

Golanul anilor ’90 s-a transformat în postacul de Facebook. Cum se sustrag liderii protestatari de astăzi uniformizării reţelelor sociale?

Golanul din Piaţa Universităţii a avut dreptate: România a mers acolo unde ne-a spus el. Pe un drum ocolit şi oarecum întârziat, dar este alături de celelalte ţări în Europa aceasta unită. Acum, profilul liderului protestatar s-a schimbat. Se pretează mai bine la reţelele de socializare. De aici ideea de Anonymus : reţeaua este mai importantă decât persoana şi ea poate fi controlată de oricare dintre membri.  Există acum o Piaţă a Universităţii virtuală, în mediul online, pe Facebook, pe bloguri şi Twitter, iar ”golanii” care o populează sunt cei mai activi cetăţeni ai României. Forţa lor s-a văzut la 16 noiembrie. Au schimbat soarta alegerilor.

Etică protestantă versus milenarism de factură orientală. Ce pronostic îi daţi unei Europe atât de încercată în prezent?

Cred că exagerăm importanţa Orientului. Acţiunile grupurilor musulmane din Europa sunt, în opinia mea, izolate. Probabil că integrarea acestor grupuri este soluţia la extremismul pe care îl afişează sporadic. Franţa are multe de făcut în acest sens. Cred că la fel de mult ar trebui să ne preocupe situaţia în ţările de origine a europenilor musulmani. Acolo este un potenţial exploziv mult mai ridicat. Orientul este cuprins de cea mai mare criză după decolonizare. Algeria, Tunisia, Libia, Siria, Irakul, Afganistanul,  Yemenul şi nu în ultimul rând Egiptul sunt surse de îngrijorare majoră. Tendinţa acestor ţări este de a exporta criza în metropolă. Iar Europa nu este pregătită de această criză şi probabil este prea dependentă de America. O ”revoluţie” în lumea musulmană este o provocare pentru o Europă protestantă, preocupată, aşa cum ziceţi, de stabilitatea sa ”birocratică”. Dovadă bâlbâiala cu care se implică în conflictul palestinian.

Cândva, Emil Cioran declara: „Activitatea politică e o ispășire inconștientă”. Cum comentaţi?

Cioran este prototipul protestatarului modern de la noi. L-aş numi “ultimul protestatar” pentru că, după el, nimeni nu a mai trăit protestul la o asemenea dimensiune. Când îl citeşti pe Cioran simţi nevoia de baricadă.  Da, probabil că are dreptate când spune că prin politică ne ispăşim în mod inconştient păcatele.