Dintre operele Rodicăi Ojog Brașoveanu am avut ocazia să citesc până acum doar două volume de povestiri. Tocmai pentru că îmi plăcuseră enorm acelea, îmi propusesem de multă vreme să parcurg și romanele autoarei și mă așteptam ca și acestea să îmi lase aceeași impresie. Însă nu mă gândeam că Un blestem cu domiciliul stabil mă va ține trează până la 3 noaptea și că îmi va fi imposibil să îmi desprind privirea de pe paginile cărții. Am adorat fiecare pagină și am sorbit cu încântare maximă fiecare cuvânt.

Acțiunea propriu-zisă începe destul de târziu, suspansul se naște abia după jumătatea cărții, însă trebuie să recunosc faptul că dacă ar mai fi urmat încă o mie de pagini pline numai cu descrierile personajelor și a obiceiurilor cotidiene ale acestora, le-aș fi citit pe nerăsuflate, cu același entuziasm. Este incredibil modul în care autoarea reușește să dea viață personajelor sale. Le urmărești adesea în acțiuni obișnuite, fără nimic spectaculos, însă nici măcar o secundă nu te plictisești să le privești. Dimpotrivă, parcă nu e niciodată de ajuns. Ce este mai interesant e că majoritatea dintre personajele din Un blestem cu domiciliul stabil sunt aproape detestabile. Unele rele, cu inimi și limbi otrăvite, altele lașe, ratate, și incapabile, unele vulgare și altele aproape senile, majoritatea sunt un spectacol sordid, însă în același timp, de-a dreptul fascinant. Probabil fascinația cu care le privești vine tocmai din faptul că personajele sunt modelate după modele reale. Inspirația vine probabil din realitate, însă nu știu dacă fiecare personaj oglindește sau nu vreo persoană cu care s-au intersectat cândva drumurile autoarei.

Oameni precum cei creionați în povestea Rodicăi Ojog Brașoveanu există în viața reală! Îi vezi zilnic în metrou, în supermarket, pe stradă, la serviciu, te lovești în fiecare zi de comportamentele acestora, de trăsăturile, gesturile și atitudinile lor. Niciodată nu am mai întâlnit personaje atât de complex realizate, atât de detaliat, sincer și crud descrise. Autoarea scormonește în cele mai neașteptate gesturi, îți oferă afirmații brutal de sincere, jenante uneori, aproape că te rușinezi imaginându-ți anumite tablouri sau te simți vinovat că le-ai invadat intimitatea. Este ca și cum ai spiona nu doar acțiunile personajelor, ci și mintea lor, semnificațiile anumitor ticuri, ale unor defecte de caracter, descoperind explicații pentru fiecare gest pe care îl fac, pentru fiecare vorbă pe care o rostesc și pentru fiecare gând ce le trece prin minte.

Încep să cred că parcurgerea operelor Rodicăi Ojog Brașoveanu este aproape ca o plăcere vinovată. Prostia crasă, mizeria, incultura, orgoliul nemăsurat, lașitatea, mahalagismele, convingerile stupide, ridicolul în cel mai înalt grad,toate acestea trezesc într-adevăr disprețul, însă fascinează în egală măsură. Ești uneori îngrețoșat de toată micimea și mediocritatea pe care le descoperi, însă nu te poți opri să nu le privești în continuare, să vezi cât de departe pot ajunge. Sunt lucruri pe care nu le înțelegi, perspective atât de diferite de a ta încât te lasă fără cuvinte. Iar autoarea oferă un amalgam atât de variat de defecte și trăsături dezagreabile, încât ești înrobit de ceea ce descoperi, cu atât mai mult cu cât pe majoritatea le regăsești în viața de zi cu zi. Poate că unele dintre personaje sunt ușor exagerate, însă în nici un caz într-atât încât să pară false. România reală este și astăzi mediocră, necivilizată, împotmolită în tot felul de mituri, convingeri și așa zise valori ridicole, depășite și lipsite de logică. Pentru fiecare om interesant, simpatic și isteț pe care îl întâlnești e de ajuns să îți ridici privirea într-un spațiu aglomerat ca să descoperi alți zece care sunt la polii opuși. Este uimitoare abilitatea autoarei de a reda atât de fidel lumea din jur, de a schița caracteristici atât de meschine într-un mod atât de realist. De remarcat este și faptul că stilul autoarei este elegant, plin de șarm, ironic, inteligent și amuzant și nu puține au fost momentele în care m-am mirat iar și iar de măiestria scriitoarei. Așa cum am spus și la început, aș fi fost în stare să mai citesc mii de pagini pline doar de fapte mărunte și banale, fără să mă plictisesc o clipă.

Mi-a plăcut și modul în care a fost construită intriga, cu grijă pentru detalii, firele narative din trecut împletindu-se la un moment dat cu prezentul și formând o poveste complexă. Misterul nu a fost neapărat unul de nesuportat, mai ales că ițele se descâlcesc destul de ușor de către cititor. Însă motivațiile ce stau în spatele crimelor au asigurat un plus de originalitate, la fel ca și povestea comorii, care se dovedește mult mai complicată decât părea la prima vedere. Un alt aspect interesant este reprezentat de contrastul uriaș dintre prezentarea inițială a personajului ce se dovedește a fi negativ, între caracterul obișnuit al acestuia și faptele pe care le execută în situația de față.

Citiţi continuarea pe Bookblog.

Autor: Roxana Turcitu