Dedicaţiile sunt adesea amănunte peste care cititorul trece cu uşurinţă, ca să ajungă mai repede la textul propriu-zis. Ce ne pasă nouă că scriitorul şi-a dedicat opera soţiei sau mamei sau agentului său literar? (De admirat consecvenţa cu care Gabriel García Marquez şi-a închinat cărţile agentei sale literare, Carmen Balcells, ea însăşi o legendă.) Un mic semn afectiv, că doar autorul e şi el om, nu?

Uneori, o simplă notaţie, de genul „Lui Pat“ sau „Lui P.“, poartă în sine o întreagă poveste despre scriitor, despre viaţa lui, despre naşterea operei, despre un context care ne rămâne – în graba noastră de lectori fugăriţi de timp – străin. Dedicaţia face parte din carte, e tipărită pe una dintre primele pagini şi călătoreşte spre nemurire.

Ultima carte a lui Julian Barnes, Nimicul de temut (în pregătire în colecţia Babel), e dedicată, ca toate celelalte, „Lui P.“. Cine este P. sau Pat? Răspunsul cel mai simplu, dintr-un click pe Wikipedia:

Pat Kavanagh (agent)

Patricia Olive Kavanagh, (1940-2008), agent literar britanic, soţia scriitorului Julian Barnes.

M-aş fi oprit aici dacă nu aş fi fost copleşită de puterea textului său. Când nu mai ai de-a face cu un roman sau cu o autobiografie, ci cu o confesiune lucidă forjată în flama ironiei, de o textură aproape biblică, nici măcar o literă nu ţi se mai pare aruncată la întâmplare.

Aşa am aflat povestea lui Pat & Jules. Pat l-a întâlnit pe viitorul ei soţ la petrecerea oficială dată de agentul literar A.D. Peters în 1978. Optsprezece luni mai târziu se căsătoreau. Și, surprinzător, Jules a cerut-o pe Pat de soţie în… România, în timpul unei excursii într-un sat cu un nume de nepronunţat. Au locuit în North London, într-o casă victoriană cu grădină. Pat a fost agentul literar al lui Julian Barnes până în 2008, când s-a stins din viaţă din pricina unei tumori cerebrale. A fost unul dintre liderii lumii literare londoneze, o profesionistă cu un stil discret, deloc atrasă de petrecerile şi dineurile mondene. Arthur Koestler o numea „my little shark“. O iubitoare fanatică de jazz. A reprezentat scriitori celebri: Martin Amis, William Trevor, Ruth Rendell, Joanna Trollope etc. Romancierul Robert Harris spunea despre ea:

„Era fantastic de eficientă şi exact persoana de care ai fi dorit să fii reprezentat. Nu era nimeni ca ea. Era exotică precum o pasăre a paradisului.“

Relaţia dintre Pat & Jules a fost pe cât de puternică, pe atât de zdruncinată de un eveniment care a făcut senzaţie la vremea respectivă: Pat, mai în vârstă cu şase ani decât soţul ei, l-a părăsit în 1980 pentru scriitoarea Jeanette Winterson, dar s-a întors, în cele din urmă, la Barnes. O istorie despre care nu căutăm să aflăm mai multe pentru că adevărul se ascunde, poate, în portretul pe care Barnes şi-l trasează într-un fragment din  Nimicul de temut, şi care se încheie tulburător de firesc:

„Îşi iubea soţia şi se temea de moarte.“

O carte-meditaţie despre moarte publicată în 2008, anul în care îşi pierdea soţia. În povestea lui Pat & Jules, literatura şi viaţa se întrepătrundeau prea adânc ca să mai fie vreodată dezlegate. De altfel, Barnes a împrumutat numele soţiei şi când a scris cele patru romane poliţiste sub pseudonimul Dan Kavanagh, o altă fuziune între ficţiune şi biografie în maniera-i bine cunoscută.

O dedicaţie poate fi deci un real nucleu narativ. Mica mea cercetare legată de P. m-a condus la Pat & Jules şi, de aici, la o povestire parcă desprinsă din volumul Tristeţi de lămâie.

Orice carte aţi deschide, acordaţi câteva secunde dedicaţiei înainte de a da foaia. Vă veţi simţi mai aproape de cel care a scris-o.

Tweet