Felul de a scrie al lui Raymond Chandler a fost apreciat şi de Stephen King, care la un moment dat mărturiseşte că una dintre metaforele lui preferate, ”my mind felt like a plumber’s handkerchief ” a împrumutat-o de la acesta. Despe Raymond se zice că a luat stilul brut al lui Dashiell Hammett şi James M.Cain, cizelându-l prin presărarea lui cu tot felul de metafore şi fraze care rămân inteligente chiar şi peste ani.

Acest volum este antologia prozei scurte a lui Raymod Chandler, părintele literaturii poliţiste, cuprinzând opt povestiri publicate iniţial în revistele pulp, între anii 1935 şi 1941. La cererea lui Chandler, nu au fost adunate în volum în timpul vieţii sale. Cu modele precum Charles Dickens, Henry James şi Ernest Hemingway, Chandler a început să scrie considerând că poate aduce ceva nou în acest gen literar.

Debutează cu Şantajiştii nu trag, în cea mai importantă revistă a genului, Black Mask (unde a publicat şi Dashiell Hammet). Aceasta este şi prima povestire din volumul apărut de curând la Nemira, Voi aştepta. Cei care nu sunt familiarizaţi cu stilul lui Chandler, n-ar trebui să înceapă cu aceasta. E unul dintre cele mai dezechilibrate şi confuze texte ale autorului, care ţese intrigă peste intrigă la nesfârşit, astfel că devine aproape imposibil să ţii pasul.

Următoarea poveste, Ucigaşul din ploaie, este cea care îl aduce în scenă pentru prima oară pe Philip Marlowe, cel care peste ani va deveni sinonim cu termenul de ”detectiv particular”, un personaj atât de bine creionat încât îi va aduce lui Chandler titlul de maestru absolut al romanului poliţist.

Un farmec aparte îl are Femeia din lac. Poate în primul rând pentru că decorul tipic, urban, este schimbat pentru cel rural. Dar mai ales fiindcă acţiunea e mai potolită, nu mai avem aici desele răsturnări de situaţie care-ţi dau dureri de cap, dar nici multele gloanţe risipite pe fiecare pagină în tot felul de indivizi dubioşi. Cazul iniţial e acela al unei dispariţii, dar pe parcurs se transformă într-o dublă dispariţie, posibil chiar crimă. Unora le va plăcea această poveste pentru că nu le oferă prea multe bătai de cap, cum se întâmpla mai ales în Şantajiştii nu trag. Misterul e aproape revelat din titlu. Iar al doilea indiciu vine destul de rapid, când ni se spune că cele două femei dispărute erau foarte asemănătoare, aproape ca şi cum ar fi fost gemene. Alţii, mai pretenţioşi, o vor considera poate una dintre cele mai proaste texte ale lui Chandler, tocmai din cauză că e prea previzibil totul. Interesantă ar mai fi şi comparaţia pe care o face între poliţia rurală şi cea urbană, dar şi contrastul dintre corupţia, decăderea morală care abundă peste tot şi declaraţiile pe care detectivul Marlowe le face despre război.

Voi aştepta este fără îndoială cea mai tristă poveste din acest volum. Domnişoara Cressy stătea de 5 zile în hotel şi nu ieşise nicăieri. Într-o cameră de la ultimul etaj, aş mai adăuga, pentru cei care înţeleg posibilele consecinţe ale acestui detaliu. Toate camerele de la ultimul etaj au balcoane private. Balustradele lor sunt prea scunde pentru paisprezece niveluri deasupra străzii, iar Cressy aştepta “un tip înalt şi brunet, care n-aduce nimic bun”.

Uşa de bronz este total diferită de restul cărţii. O poveste sumbră, desprinsă din sfera fantasticului, avându-l în centrul atenţiei pe James Cornish, un beţiv a cărui dorinţă de a rămâne singur se îndeplineşte după ce achiziţionează, dintr-un magazin de antichităţi, o oglindă ciudată de bronz.

Marlowe învinge mafia este povestea care îl readuce în scenă pe detectivul Marlowe, după o perioadă de douăzeci de ani. Scrisă pentru Anglia, la insistenţele unor oameni pe care autorul îi stima, dar şi pentru că îşi dorise de mult timp să conceapă o poveste despre modul de operare al mafiei. Este, fără doar şi poate, cea care reflectă cel mai bine riscurile meseriei de detectiv.

Poveste din Poodle Spring este a opta şi ultima din acest volum. Şi din păcate, a rămas neterminată din cauza morţii autorului. Dar mai târziu, cu ocazia centenarului , Robert B. Parker este cel care va completa aceasta poveste, rezultatul având parte şi de o adaptare în 1998. În Poodle Springs descoperim un Marlowe altfel decât ne aşteptam , însurat cu o damă înstărită şi care-i cere să renunţe la slujbă. Oricât de mare ar fi iubirea, obiceiurile vechi mor greu, aşadar Philip face ce face şi se trezeşte iar în mijlocul unui mister. Cu toate că nu sunt fanul cărţilor poliţiste, ba chiar le voi evita de acum încolo, aş fi curioasă să citesc această poveste în întregime findcă se zvoneşte că Parker ar fi făcut o treabă bună în pielea lui Marlowe. Ba mai mult, ar fi salvat Povestea din Poodle Springs, pentru că începutul, cele aproape 20 de pagini scrise de Chandler, nu-i prea grozav, e nefiresc şi aproape că nu ai recunoaşte stilul cu care acesta ne-a obişnuit. Chiar autorul mărturisea că i-a fost greu să scrie despre Marlowe într-o relaţie.

Autor: Elena Potocean

Sursa: BookBlog