Gene de mamă de Abigail Tucker este una dintre noutățile din imprintul de nonficțiune Orion, o carte pop-science despre instinctul matern, cu toate cercetările din biologie și psihologie la zi, scrisă din propria experiență de mamă a autoarei.
Femeile se nasc cu „instinctul matern” sau acesta se dezvoltă pe parcurs?
Practicile maternității sunt transmise din generație în generație sau învățate?
„Cum se face” o mamă?
Autoarea abordează subiectul instinctului matern nu numai din perspectivă biologică, dar și din cea psihologică și observă dacă există tendința de a imita stilul parental venit din familie, dacă instictul matern se referă la nevoia de protejare care se declanșează la mame pentru a-și apăra puii sau nu.
Cartea mai punctează și un eveniment important care a impactat viața a milioane de oameni, și anume pandemia de COVID-19. Autoarea observă care sunt efectele pandemiei asupra mamelor și dacă izolarea a însemnat o perioadă de calm și uniune cu copilul și partenerul sau dacă a fost o perioadă dificilă cu care s-au confruntat și, mai interesant, cum a fost dinamica post pandemie.
Explorarea paternității este un alt subiect pe care autoarea nu se ferește să-l abordeze. Aceasta observă dezvoltarea unei gene noi, paterne, care nu a fost până acum investigată riguros în știință. Vorbind din propria experiență, aceasta remarcă schimbările prin care trece tatăl în momentul apariției copilului și care este dinamica cuplului.
Pe parcursul documentării sale, autoarea prezintă cu onestitate mai multe subiecte tabuu din jurul sferei maternității. Nașterea, de exemplu, este îmbrodată de pierdere: pierderea identității mamei, pierderea somnului, a spațiului personal și a capacității de a mai trăi ca înainte. Există multe intrigi cu privire la schimbările incredibile care au loc înainte și după sarcină în creierul, corpul și starea de spirit ale mamei, precum confruntarea cu depresia post-natală. Abigail Tucker povesteste cu onestitate din propria experiență cum a observat ea aceste schimbări și care au fost impactul lor asupra ei.
Cartea oferă o nouă perspectivă și explorează noi căi de înțelegere a unui subiect considerat tabuu. Gene materne de Abigail Tucker este o aprofundare în literatura știintifică despre noua maternitate și reușește să dezvăluie misterele din jurul temei care a fost neglijată și plină de stereotipuri mult timp.
TweetAșadar, cea mai importantă schimbare adusă de maternitate nu are legătură cu felul în care arătăm la exterior. E despre felul în care vedem.
Abigail Tucker