Drumul este pavat cu provocări, presărat cu capcane. Simți chemarea pământului, vibrațiile din adânc. Te distrag susurul înșelător al apei și avertismentele șoptite de vânt. Te apropii de Poartă, de Grădina Edenului. Atingi cu venerație gratiile reci de fier și surprinzi o mișcare în cel mai apropiat stejar, urmată de o privire iscoditoare și un sâsâit amenințător. Chemarea Șarpelui din Eden este irezistibilă. Chemarea Șarpelui din Essex este toxică. Letală.

În Șarpele din Essex, mitologia și poveștile cu fantome se îmbină cu parabola feministă, rezultând un roman al ideilor.

În 1669, când pe tron se afla fiul regelui trădător, satul englez Colchester i-a aparținut Șarpelui din Essex. Unii localnici spuneau că era făcut din solzi și fier, alții din lemn și pânză. Cutreiera pădurile de mesteacăn și se ascundea în cătune, hrănindu-se cu teama localnicilor.

Fantasmă. Legendă. Mit. Blestem.

După o dispariție misterioasă și două secole de liniște, s-a întors în parohia Aldwinter, chemat de un cutremur și eliberat din închisoarea în care a fost ferecat. Atmosfera este întunecată și apăsătoare: sătenii încearcă să descopere ce păcate au comis pentru a abate asupra lor mânia șarpelui. Prinși între credință și superstiții, soluțiile iau forme disperate, uneori chiar și violente. Pentru a învinge Șarpele din Essex, pentru a-i diminua influența și puterea, sunt aprinse focuri menite să izgonească spirite, sunt agățate potcoave de cai în Stejarul Trădătorului și sunt arse recolte.

Umbra șarpelui acoperă Colchester: oamenii se îmbolnăvesc și suferă de delir, dispar sau sunt răpuși de febră. William Ransome, vicarul parohiei locale, încearcă să îi protejeze și să îi calmeze pe enoriași, însă credința nu este suficientă pentru a le recâștiga încrederea și sprijinul. La nivel spiritual, vicarul este adversarul Șarpelui din Essex.

La începutul Epocii Victoriene, în această perioadă controversată, marcată deopotrivă de progrese sociale și științifice, dar și de povești de groază, mistere și elemente supranaturale ce duc la apariția strigoilor și a întâlnirilor precare cu numeroase personalități istorice, se strecoară și eroina romanului scris de Sarah Perry: Cora Seaborne. Mamă. Văduvă. Femeie.

Cora Seaborne își savurează independența și își trăiește libertatea. Caută fosile în mlaștinile din Blackwater, refuză să se supună regulilor nescrise ale societății și definește armonios diferența dintre aparență și esență.

– M-am eliberat de obligația de a încerca să fiu frumoasă, i-a răspuns Cora. Și n-am fost în viața mea mai fericită.

Sătenii sunt intrigați de ea. Bărbații nu încearcă să își ascundă admirația sau dorința. Nici măcar William Ransome. Un simbol subtil, ușor mascat al feminității, Cora modifică echilibrul dintre știință și credință, spre neliniștea vicarului, care o vede drept o amenințare pentru Colchester. În egală măsură, modernismul Corei îl sperie și îl intrigă pe William Ransome.

În viziunea lui, știința este nocivă și are urmări nefaste. Oamenii au nevoie de siguranța oferită de religie, altfel încep să inventeze demoni și să creeze mituri noi. Geologia și evoluția sunt doar „capriciile” zilei de azi: întotdeauna va exista altceva, o teorie o va înlocui pe cealaltă și nimic nu va rămâne stabil.

Potențialul simbolic al monstrului, al Șarpelui din Essex, poate să fie copleșitor pentru cititori. Este un mit creat pentru a îi speria pe copii, un șiretlic al naturii, o poveste ce îi atrage pe turiști, o ființă supranaturală ce trebuie ucisă, o pedeapsă sau un blestem? Reprezintă păcatele sătenilor, patimile și dorințele lor păgâne?

Răspunsul se află într-un sătuc englez, în apropiere de Stejarul Trădătorului și de biserica All Saints, în Șarpele din Essex, cartea anului 2016 la Waterstones, cartea anului 2017 la British Book Awards, roman nominalizat la Premiul Costa 2016 și la Baileys Women’s Prize for Fiction în 2017.