Cititorii din România vor avea ocazia să citească în limba română, odată cu fanii din întreaga lume, noul roman din universul distopic Jocurile Foamei. Răsăritul în ziua extragerii, cea de-a cincea carte a seriei, va fi publicată în imprintul Armada în format hardcover, în traducerea Anei-Veronica Mircea, odată cu lansarea sa în limba engleză, în 18 martie 2025.

Răsăritul în ziua extragerii se întoarce în Panem cu 24 de ani înainte de evenimentele din primul volum al seriei, acțiunea cărții începând chiar în dimineața extragerii celui de-al cincizecilea Joc al Foamei, cunoscut și sub numele de Jubileul Pacificării.

Fanii din România ai Jocurilor foamei, familiarizați cu lumea post-apocaliptică imaginată de Suzanne Collins, dar și cititorii care nu au ajuns până acum niciodată în ținutul Panem, pot descoperi chiar acum, printr-un fragment în avanpremieră din capitolul 1, lumea lui Haymich Abernathy, un băiat din Districtul 12 care își dorește doar să treacă de ziua extragerii și să fie alături de fata pe care o iubește.

— La mulți ani, Haymitch!

Dacă te-ai născut în ziua extragerii, avantajul este că, de ziua ta, poți dormi până târziu. Halal avantaj! O zi în care nu mergi la școală nu poate compensa groaza că numele tău ar putea fi extras. Chiar dacă scapi cu bine, nimănui nu-i mai arde să mănânce tort după ce doi copii sunt târâți la Capitoliu ca să fie măcelăriți.

— La mulți ani! Sid, fratele meu de zece ani, mă scutură de umăr. Mi-ai spus să fiu cocoșul care te trezește. Fiindcă vrei să pleci în pădure când se luminează de ziuă.

E adevărat. Sper să-mi termin treburile înainte de ceremonie, ca să-mi pot dedica după-amiaza celor două lucruri pe care le-ndrăgesc cel mai mult – pierderea timpului și petrecerea lui alături de dragostea mea, Lenore Dove. A-l trece cu vederea pe oricare dintre ele este, pentru mama, o grea încercare, de vreme ce, de obicei, declară că nicio muncă nu e prea trudnică, prea murdară sau prea complicată pentru mine și că până și cei mai sărăntoci pot găsi câțiva bănuți ca să-și arunce netrebnicia asupra altcuiva. Dar, având în vedere ambele evenimente ale zilei, cred că, odată ce-o să dau gata tot ce am de făcut, o să-mi lase un strop de libertate. Creatorii-de-joc sunt cei care mi-ar putea strica planurile.

— Haymitch! se tânguie Sid. Acuși se saltă soarele pe cer!

— Bine, bine. Acuși mă salt și eu din pat.

Mă rostogolesc de pe saltea direct pe podea și-mi trag pe mine o pereche de pantaloni scurți făcuți dintr-un sac de făină dat de guvern. În final, cuvintele „PRIN BUNĂVOINȚA CAPITOLIULUI“ mi se opresc, ca o ștampilă, de-a latul feselor. Mama nu irosește nimic. Rămasă văduvă de tânără, când tata a murit într-un incendiu din mină, ne-a crescut pe Sid și pe mine spălând rufele altora și valorificând orice fărâmă din orice. Cenușa lemnelor de esență tare, din vatră, e păstrată ca să devină leșie. Cojile de ou sunt pisate ca îngrășământ pentru grădină. Într-o bună zi, acești pantaloni scurți vor fi rupți în fâșii din care se va țese un preș.

Termin cu îmbrăcatul și-l azvârl pe Sid înapoi, în patul lui, unde se afundă direct în cuvertura din petice. În bucătărie, înșfac o bucată de pâine cu mălai, pregătită de ziua mea ca delicatesă, în locul chestiei ăleia zgrunțuroase și negre, făcută din făina Capitoliului. Afară, în spatele casei, mama amestecă deja cu un băț în cazanul aburind, plin cu haine, cu mușchii încordându-i-se când saltă o salopetă de miner. N-are decât treizeci și cinci de ani, dar amărăciunile vieții i-au ridat deja fața, așa cum le stă în obicei.

Dă cu ochii de mine în pragul ușii și își șterge fruntea asudată.

— La mulți ani la a șaisprezecea aniversare! E compot pe plită.

— Mulțumesc, mamă!

Găsesc oala cu compot de prune și scot cu lingura câteva ca să mi le pun pe pâine înainte de a ieși. Le-am găsit deunăzi în pădure, dar e o surpriză plăcută să le am fierbinți și dulci.

— Azi am nevoie să umpli cisterna, spune mama când trec pe lângă ea.

Avem apă rece curentă, dar curge ca un firicel subțire, i-ar lua o eră ca să umple o găleată. Avem și un butoi special, cu apă de ploaie curată, pe care ea îl ține în plus, fiindcă face hainele mai catifelate, însă pentru cea mai mare parte a rufăriei se folosește de apa din fântâna noastră. Dând la pompă și cărând cu găleata, umplerea cisternei e treabă de două ore, chiar dacă mă ajută Sid.

— N-o putem lăsa pe mâine? întreb.

— Apa e pe sfârșite și am de spălat un munte de rufe, răspunde ea.

— Atunci după-amiază, spun, încercând să-mi ascund ciuda.

Extragerea se încheie la ora 13:00 și, presupunând că n-o să ne numărăm printre cei sacrificați anul ăsta, o să pot să termin cu apa până la 15:00 și să am încă timp să mă-ntâlnesc cu Lenore Dove.

O pătură de ceață se înfășoară, protectoare, în jurul caselor părăginite și cenușii din Filon. Ar fi liniștitoare dacă ici și colo nu s-ar auzi țipetele copiilor vânați în propriile vise. În ultimele câteva săptămâni, pe măsură ce a Cincizecea Ediție a Jocurilor Foamei s-a apropiat tot mai mult, sunetele astea au prins să se audă tot mai des, în mare măsură aidoma gândurilor neliniștitoare pe care mă străduiesc din greu să le țin la distanță. „Al doilea Jubileu al Pacificării.De două ori mai mulți copii“. N-are rost să mă umplu de griji, îmi spun, oricum în privința asta nu e nimic de făcut. „Ca și cum ar fi două Jocuri ale Foamei într-unul singur“. Nu se poate ține sub control nici rezultatul extragerii, nici ceea ce urmează. Nu intra în panică. Nu-i da Capitoliului satisfacția asta. Are deja prea multe satisfacții.

Copyright © 2025 by Suzanne Collins

All rights reserved.

Tweet