Frederik Pohl. Un scriitor american de science-fiction care aproape că poate deveni sinonim cu însuşi genul literar pe care l-a îmbrăţişat şi dezvoltat de-a lungul a mai bine de 70 de ani de carieră. Contemporan şi prieten apropiat cu Isaac Asimov, Pohl s-a impus în lumea literară prin lucrările sale de ficţiune speculativă atât de spectaculoase, ca subiect, compoziţie şi stil, încât autorul este în prezent deţinătorul tuturor premiilor de excelenţă care se acordă pentru operele SF&F: Hugo, Nebula, Locus, John W. Campbell Memorial. Mai este necesar să reamintim că romanul “Poarta” le-a câştigat pe toate sau că Pohl a fost desemnat SFWA Grand Master în 1993?

Un adevărat deschizător de drum în literatura SF, Pohl a oferit lumii întregi câteva serii de romane care au făcut istorie: Heechee, Undersea, Eschaton, Marte şi multe altele. Prin ce se diferenţiază totuşi lucrările lui Pohl faţă de multitudinea de opere de science-fiction disponibile lumii întregi? Cititorii ar zice că personajele create de acesta sunt cele care au făcut romanele autorului să devină adevăraţi stâlpi de susţinere ai genului. Una dintre marile calităţi ale operelor lui Pohl, care se regăseşte în toate romanele sale, este aceea că autorul nu s-a limitat la rigorile genului, concentrându-se numai pe elementele de ştiinţă şi ficţiune tehnologică ce încântă şi uimesc orice fan pasionat de astfel de detalii.

Cărţile autorului se abat de la ceea ce am putea numi clasicism în literatura SF, punând un accent deosebit pe dezvoltarea personajelor şi pe conturarea personalităţilor acestora. Interacţiunile dintre oameni au devenit în operele lui Pohl factori-cheie de lecturare şi înţelegere a intrigii şi a acţiunii, iar romanul Poarta este poate unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens.

Dincolo de elementele de space-opera, dincolo de premisa existenţei civilizaţiilor extraterestre, dincolo de cele două fire narative care se derulează împreună şi separat în două dimensiuni temporale diferite (viitor şi trecut), Poarta s-a remarcat prin exploatarea cu un neobiţnuit talent al dinamicii inter-indivduale, devenind o carte nu numai despre găuri negre, nave extraterestre sau continuum-ul spaţiu-timp, ci despre iubire eternă, vinovăţie, pierdere, deziluzie. Nu de multe ori avem ocazia să întâlnim un anti-erou pe care să îl îndrăgim numai şi numai pentru că instinctiv nu îl putem suferi. Nu de multe ori avem ocazia să râdem, să ne încruntăm, să cădem pe gânduri şi să ne simţim provocaţi intelectual şi emoţional atunci când citim un roman SF.

Sursă de inspiraţie pentru autorii contemporani, unul dintre marii părinţi ai genului, omul care a dus ficţiunea speculativă pe culmile gloriei promovând-o şi adăugându-i noi valenţe, Pohl se citeşte şi acum cu aceeaşi pasiune şi încântare cu care se citea şi acum 10 sau 30 de ani, demonstrând că literatura de calitate nu cunoaşte barierele timpului şi nu are moarte.