Richard Bachman a venit pe lume la sfatul (indirect) al editorilor.

Era anul 1977. Stephen King publicase deja două cărţi (Carrie şi Salem’s Lot) şi urma să o publice pe a treia (Shining). Prinsese în sfârşit aripi, recunoaşterea începea să vină. Cărţile se vindeau bine, autorul lăsa în urmă vechea grijă a zilei de mâine. Totuşi, aranjamentul de a publica o singură carte pe an i se părea oarecum constrângător. Drept pentru care, soluţia s-a impus de la sine. Un nou scriitor care să ia sub numele lui orice „surplus” ar fi avut pe masa de lucru scriitorul… original.

Aşa se face că în acelaşi an cu Shining a văzut lumina tiparului o cărţulie intitulată Rage, care a trecut aproape neobservată. Stephen King, în complicitate cu editorul, a ales intenţionat ca toate viitoarele apariţii Bachman să se producă în format paperback. Fără tam-tam, cu minimum de expunere.

Aceeaşi soartă au avut-o şi următoarele trei cărţi despărţite vremelnic de bibliografia lui Stephen King. Marşul cel lung în 1978 (anul când a apărut varianta prescurtată a Apocalipsei), Şantier în lucru în 1981 (o dată cu Cujo) şi Fugarul, un an mai târziu (alături de primul volum al seriei Turnul Întunecat, Pistolarul, cu care publicul român este deja familiarizat). Aceste patru titluri au intrat în istorie sub numele de Cărţile Bachman.

Totuşi, antum, Richard Bachman a publicat cinci, nu patru cărţi. A cincea, Thinner pre numele ei, a fost, după spusele lui King, prima şi ultima înşelătorie curată. Dacă primele patru fuseseră scrise toate înainte de Carrie şi tratau – toate! – tema celor refuzaţi de societate, ba chiar hăituiţi de ea, unele în manieră aproape mainstream, Thinner era un roman vădit horror în tradiţia deja impusă de Stephen King. N-a păcălit pe nimeni. Nu l-a păcălit mai cu seamă pe Steve Brown, un librar din Washington, care a mirosit de la o poştă înşelătoria şi a dat fuga la Biblioteca Congresului, unde a descoperit pe formularele cu dreptul de autor semnătura lui… aţi ghicit, Stephen King.

Aşa că autorul a ieşit în public, în Bangor News, ziarul oraşului său de (îndelungat) domiciliu, şi şi-a recunoscut „vina”. Romanul a fost republicat cu numele lui pe copertă. Şi dacă atunci când autorul era Bachman cartea se vânduse în abia 28 000 de exemplare, după republicare cifra de vânzări a crescut fulminant la 280 000.

Astfel, în 1984, Richard Bachman a murit. A fost răpus de „cancerul de pseudonim”, cum spune King în De ce am fost Bachman, prefaţa operei integrale a regretatului scriitor.

Cum nimic nu trece pe lângă Stephen King fără să-i inspire un nou roman, aventura dualităţii King/Bachman i-a slujit mai apoi ca punct de pornire în scrierea Jumătăţii întunecate. Şi poate vă mai amintiţi cui îi mulţumeşte autorul în deschiderea acelei cărţi…

Înainte să ajungem la Blaze, cel de-al cincilea adevărat roman Bachman, trebuie să ne oprim asupra anului 1996. Atunci au apărut pe piaţă, în tandem, două cărţi. Desperation – autor: Stephen King, şi The Regulators – autor: Richard Bachman. Un joc editorial inteligent şi un exerciţiu de imaginaţie deosebit. Într-o notă a editorului, Charles Verrill ne anunţă că manuscrisul a fost găsit de Claudia Eschelman, fostă Bachman, în timpul mutării. Deloc surprinzătoare este osmoza celor două cărţi. La o lectură atentă, cititorul îşi va da seama că anumite personaje călătoresc dintr-un univers în altul, îmbrăcând însă alte roluri.

Cel din 1996 a fost totuşi, aşa cum spuneam, un joc făţiş. Ce ne-a oferit King în 2007, adică ceea ce editura Nemira vă oferă acum, romanul Blaze, este mai degrabă o întregire a chintei!

N-am să vă spun prea multe despre naşterea şi devenirea lui Blaze; a avut grijă Stephen King să o facă într-o prefaţă exhaustivă. Am să vă spun doar că vorbim despre un roman de sertar, o scriere de tinereţe, o poveste puternic influenţată de capodopera lui John Steinbeck, Oameni şi şoareci. Păstrând paralela, este povestea lui Lennie rămas fără sprijinul lui George, un George care, înainte să moară, l-a învăţat nu ce este moralitatea şi dreptatea, ci cum îţi poţi câştiga existenţa din escrocherii mărunte. Lennie al lui Bachman, Clayton Blaisdell Jr. („Blaze”), se agaţă cu îndârjire de himera lui George Rackley, hotărât să ducă la capăt lovitura plănuită împreună: răpirea pentru recompensă a unui nou-născut. Lucru deloc uşor pentru Blaze, după cum vă veţi convinge siguri citind cartea.

Dialogul imaginar cu răposatul lui prieten şi pasajele retrospective ale vieţii lui Blaze, lupta lui cu memoria, ritmul alert şi stilul epurat de orice digresiune, toate contribuie la realizarea unei poveşti emoţionante, greu de uitat, cu un final care nu face decât să confirme încă o dată viziunea tristă asupra lumii (a) lui Richard Bachman.

Fără-ndoială, Blaze va satisface pe deplin dorinţa cititorilor de a se reîntâlni cu acel Stephen King de la începuturile carierei sale. De citit.