Long, long time ago… I can still remember how that music used to make me smile. Cred că ar fi un motto potrivit pentru postările mele…

Mai întâi însă, până nu uit: La mulţi ani tuturor cititorilor care ajută editura să continue şi să le aducă alte surprize! Sărbători (şi nu numai) fericite! Ne auzim în 2009!

Biblioteca Americană de care aminteam în episodul 1 depăşise repejor perioada de pionierat şi superioara izolare în lumea raţiunii pure şi îmbrăţişase topurile de bestselleruri din SUA. Astfel, curgeau gârlă King, Asimov, Koontz, Donaldson (cel din cauza căruia nu l-am iubit pe Tolkien) şamd. SF-ul era apreciat fiindcă aducea bani şi perioada aceea a fost una dintre cele mai bune din istoria sa – idei senzaţionale, stilistică desăvârşită de Ellison, Tiptree sau LeGuin (hmmm, văz că din trei nume două sunt femei, o-nsemna ceva asta?), plus că în viitorul imediat apropiat se ridica maiestuos din ceaţă noul val de scriitori, cunoscut – mai degrabă incorect – sub eticheta „cyberpunk”.

„Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi.” (Asta pentru că tocmai am terminat de citit Drood de Dan Simmons 🙂 ) Năpăstuită, deoarece dl. Pohl nu se grăbea deloc să continue povestea lui Broadhead şi a Klarei sale, pe care o lăsase încremenită în orizontul de evenimente al găurii negre. După vreo trei ani de ros unghii, s-a anunţat în sfârşit publicarea lui – TA-DAM! – Beyond the Blue Event Orizont, cartea a doua din Saga Heechee. Biblioteca Americană n-a schiţat însă niciun gest s-o cumpere şi anii au trecut…

Nu mai ţin minte exact când l-am cunoscut pe Mihai Bădescu, dar în tot cazul înainte de 1989. El preluase o parte din biblioteca lui Mihai Ionescu (un Forrest Ackerman autohton, dispărut prea repede, ca şi Dan Merişca) şi locuia în Militari, vizavi de actualul magazin Cora, într-un bloc de 4 etaje, la parter. Când am intrat acolo, am înţeles că peştera lui Aladin există. Începând din holul de la intrare, toţi pereţii apartamentului de patru camere erau acoperiţi de sus până jos cu rafturi cu cărţi. (Pe Mihai probabil că-l ştiţi din perioada de glorie de la TVR, când prezenta cu Alexandru Mironov Ştiinţă şi imaginaţie, emisiunea de informaţii SF care îngloba şi un serial. Cuplul Bădescu-Mironov s-a destrămat după o vreme, dar între timp, graţie super-expunerii mediatice, ajunsese să joace un rol important pe piaţa editorială.) Prin intermediul lui Mihai, am vândut în 1993 patru traduceri la Olimp şi am regăsit-o pe Doina Uricariu; urmasem aceeaşi şcoală şi copilărisem în acelaşi cartier cu Doina, care pusese pe roate o editură extraordinară – dacă ar fi avut noroc, ar fi fost azi de departe cea mai faimoasă din România.

La Mihai am găsit Beyond… PLUS Heechee Rendezvous. Trecuseră însă ani buni de la Poarta – nu câteva luni cât vor aştepta fanii acum 😀 – şi mi-a lăsat impresia de etapă intermediară pe care o avusesem după Copiii Dunei. O carte subţirică, înghiţită într-o noapte… după care, pe cai, tăticu’!, spre Heechee Rendezvous şi întâlnirea cu EI!!!! Concluzia: o saga enorm de satisfăcătoare (erau totuşi anii 1980, ce naiba!, conceptul de IA autonomă se găsea la alt ordin de magnitudine decât FELIX-ul din facultate)!

După ce Poarta a fost publicată de Pygmalion, am recitit Beyond… ca să i-o propun lui Dercaci şi am descoperit (prea) multe amănunte pe care le uitasem (?) de la prima lectură. Poate că Pohl a exagerat niţel cu punctele de vedere variate şi cu didacticismul „calupurilor” ştiinţifice, dar personajele sunt perfect credibile, tehnica de gradare a acţiunii impecabilă şi speculaţiile neaşteptate însă convingătoare. Mai mergeţi o dată pe mâna mea?